Sibiul, locul 2 în țară la tratamentul AVC. Distincție europeană pentru “Județean”

Sibiul, locul 2 în țară la tratamentul AVC. Distincție europeană pentru “Județean”

Compartimentul de Neuroradiologie Intervențională din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu anunță că Sibiul se află pe locul al doilea la nivel național în ceea ce privește numărul pacienților cu AVC ischemic acut tratați prin trombectomie mecanică.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

În primele nouă luni ale anului 2026, la Sibiu au fost tratați prin această procedură 199 de pacienți.

„Un rezultat remarcabil pentru un compartiment înființat în 2024, care demonstrează că profesionalismul, dedicarea și dezvoltarea continuă pot transforma medicina de urgență”, se arată într-o postare a compartimentului.

Clinica de Neurologie a SCJU Sibiu a obținut și Diamond Status, cea mai înaltă distincție acordată în cadrul ESO Angels Awards. Premiul este acordat spitalelor care îndeplinesc criterii stricte privind rapiditatea intervenției, accesul la investigații CT sau RMN, tratamentul de recanalizare și monitorizarea pacienților cu AVC.

„În spatele fiecărui AVC se află un om. O familie. O viață care poate continua”, transmit reprezentanții compartimentului.

Capacitatea de tratament urmează să crească prin achiziționarea, cu sprijinul Consiliului Județean Sibiu, a unui al doilea angiograf biplan. Totodată, va fi înființată UAVCA – Unitatea de Accidente Vasculare Cerebrale Acute, care va fi dotată prin fonduri europene.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

„Nu este doar despre locul ocupat într-un clasament. Este despre fiecare pacient care primește o șansă”, se mai arată în postare.

Autor - Răzvan NEGRU
30 octombrie 2026 la 20:20
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 2 ore
Incendiu puternic într-un apartament din Mediaș. 25 de persoane au fost evacuate
Un incendiu puternic a izbucnit la un apartament situat la etajul 1 al unui bloc cu cinci etaje,...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 5 ore
(ACTUALIZARE) Interul câştigă cu 5-0 meciul cu Carpaţi Covasna şi urcă pe loc de play-off în Seria 2
Interul revine pe "Municipal" cu o victorie la scor, cu Carpaţi Covasna, echipă din subsolul clasamentului. Ionuţ Bărculeţ...
Actualitate
• 6 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 5 ore
Halloweenul, teatrul și muzica umplu programul Sibiului în weekendul 31 octombrie – 1 noiembrie
Sibienii au de ales, în acest weekend, între o aventură pentru copii într-un sat viking, o alergare prin...
Actualitate
• 6 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 6 ore
Șofer prins băut la volan în Jina; bărbat din Coveș, reținut pentru încălcarea ordinului de protecție
Polițiștii sibieni au deschis două dosare penale în urma unor intervenții din 29 octombrie: un șofer a fost...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 7 ore
Florian Giubega este noul prefect al județului Sibiu. Numirea a fost aprobată astăzi de Guvern
Florian Giubega a fost numit vineri, 30 octombrie, în funcția de prefect al județului Sibiu, prin hotărâre de...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 7 ore
Cosmin Vîtcă, înaintea ultimului meci din tur: ”Nu ne culcăm pe-o ureche”. ACS Mediaş are şase victorii consecutive
Antrenorul ”alb-negrilor”, Cosmin Vîtcă, susţine că pe jucătorii săi îi aşteaptă, sâmbătă, un meci foarte greu, pe terenul...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 9 ore
Târgul de Crăciun din Sibiu își schimbă decorul și aduce o treime de expozanți noi
Amenajarea din acest an va fi inspirată de tema copilăriei. Bradul este amplasat în centrul Pieței Mari, iar...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Teodora NAN Teodora NAN
• acum 10 ore
A devenit mamă deși era în scaun rulant. Scrisoare pentru medicul de la „Județean” care i-a fost alături: „Mi-ați oferit curajul de a spera din nou”
O femeie aflată în scaun rulant, diagnosticată cu amiotrofie musculară spinală (SMA) tip 2 și scolioză avansată, neoperată,...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Răzvan NEGRU Răzvan NEGRU
• acum 10 ore
Ziua Națională a Austriei, sărbătorită la Sibiu. Daniela Cîmpean: „Avem o legătură puternică”
Președinta Consiliului Județean Sibiu, Daniela Cîmpean, a participat la recepția organizată cu prilejul Zilei Naționale a Austriei, eveniment...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 11 ore
Transgaz Mediaș, acord cu Kawasaki pentru transportul hidrogenului. Testele sunt planificate în România
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 12 ore
Autostrada Sibiu–Pitești: când spun miniștrii Transporturilor și Mediului că ar putea fi deblocate lucrările pe loturile 2 și 3.
Acordul de mediu revizuit, necesar continuării lucrărilor pe secțiunile 2 și 3 ale Autostrăzii Sibiu–Pitești, ar putea fi...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 12 ore
ROŞIA: Caşolţ găzduieşte o nouă ediţie a Conferinței Științifice „Patrimoniul Cultural Rural”
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 3 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.