Un sibian a creat, în mod fraudulos, conturi false pentru pariuri online, în dauna unei vârstnice

Un sibian a creat, în mod fraudulos, conturi false pentru pariuri online, în dauna unei vârstnice

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Sibiu – Biroul de Investigații Criminale au reținut, ieri, un bărbat în vârstă de 29 de ani, domiciliat în municipiul Sibiu, cercetat penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt calificat, fals informatic și efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

În urma investigațiilor desfășurate, polițiștii au stabilit faptul că, în perioada 19 august – 30 august 2026, un bărbat, în vârstă de 29 de ani, domiciliat în municipiul Sibiu, ar fi sustras mai multe bunuri dintr-un imobil situat pe strada Viilor, din municipiul Sibiu, bunuri aparținând unei femei, localnice, în vârstă de 67 de ani.

Totodată, bărbatul ar fi utilizat, fără drept, datele personale ale femeii pentru a crea conturi false pe diverse platforme de pariuri online, prin introducerea unor date necorespunzătoare adevărului, în scopul producerii de consecințe juridice. De asemenea, bărbatul în vârstă de 29 de ani ar fi efectuat mai multe operațiuni financiare frauduloase în numele femeii.

În baza materialului probator administrat în cauză, polițiștii au dispus față de bărbat măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore.

Cercetările sunt continuate la nivelul Poliției Municipiului Sibiu – Biroul de Investigații Criminale, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu.

Pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Autor - Cosmin PAL
23 octombrie 2026 la 15:18
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 49 minute
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 28.10.2026 DUPUS, Strada...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Adrian POPESCU Adrian POPESCU
• acum 1 oră
Sibiul, centru de comandă NATO pentru operații de mare intensitate. Divizia Multinațională, recertificată
Comandamentul NATO de la Sibiu (HQ MNC-SE) a finalizat cu succes evaluarea istorică prin care Divizia Multinațională de...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 1 oră
Florian Giubega, propus pentru funcția de prefect al Sibiului. Cine este Dan Alexandru Mihai, nominalizat subprefect
PSD Sibiu l-a desemnat pe Florian Giubega pentru funcția de prefect al județului Sibiu și l-a propus pe...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 1 oră
Strategia turistică a Sibiului, estimată la până la 354 de milioane de euro, ajunge la vot în Consiliul Local
Un reper cultural dedicat artelor moderne, reconversia fostelor platforme industriale, un posibil Muzeu al Brânzei și reguli noi...
Actualitate
• 6 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 1 oră
PSD Sibiu îl propune pe Florian Giubega pentru funcţia de prefect. Surpriza: propunerea pentru subprefect – Dan Alexandru Mihai
PSD Sibiu l-a desemnat pe Florian Giubega pentru postul de prefect al judeţului Sibiu. Acesta a fost votat,...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 2 ore
Astra Film: filme care deschid discuții despre lumi pe cale de dispariție
Sala Thalia a fost plină, joi seara, la proiecția documentarului „Calea Laptelui”, în regia lui Dumitru Budrala, prezentat...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 2 ore
Investiţii pentru Spitalul Municipal Sibiu
Spitalul Municipal Sibiu, recent intrat în subordinea Primăriei, își continuă proiectele de modernizare pentru îmbunătățirea condițiilor și serviciilor...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 4 ore
Ce facem în Sibiu în weekendul 24–25 octombrie: film, teatru, muzică, fotbal și artă în stradă
Penultimul weekend din octombrie aduce la Sibiu o agendă plină pentru copii, familii, iubitorii de film, teatru, muzică...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 4 ore
FOTO: Jurământ militar, în premieră pe Stadionul Municipal: 447 de studenți au promis credință României
Peste 400 de studenți ai Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu au depus, vineri, jurământul militar, într-o...
Actualitate
• 4 min de citit
Tech is ON la Sibiu! Innovation Week aduce tehnologia din laboratoare în fața publicului
Șase zile de tehnologie, inteligență artificială, startup-uri, demonstrații live și provocări pentru tinerii pasionați de inovare. Între 2...
Actualitate
• 5 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 4 ore
Femeie lovită de o mașină pe strada Octavian Goga, în Sibiu. A fost transportată la spital
Un accident rutier s-a produs vineri pe strada Octavian Goga, din municipiul Sibiu. O femeie în vârstă de...
Actualitate
• 1 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.