Sâmbătă, ora 9.00 dimineața, într-o hală din zona industrială de pe Ștefan cel Mare, din Sibiu. Zeci de sibieni se înghesuie să cumpere mobilă importată din Germania. Un cuplu de tineri, cu un copil mic în brațe, caută scaune de bucătărie. Prețurile sunt între 80 și 150 de lei bucata, în funcție de model.
Un bărbat negociază prețul unei bănci de grădină, care costă 280 de lei.
„Trebuie să mai lași ceva, că nu iau altfel”, spune omul, în timp ce se așază pe bancă.
Iritat, vânzătorul îi răspunde în doi peri:
„Gratis nu se poate, nu înțelegeți?”
Întreaga hală este plină de mobilier mărunt: mese de bucătărie și de living, la prețuri între 200 și 600 de lei, scaune tapițate – 80-200 de lei, comode – 150-900 de lei, noptiere – 80-130 de lei, dar și seturi de farfurii, cești și pahare, cu prețuri de la 50 de lei.

„Am adus mobila de la Brașov, unde avem sediul, și suntem aici timp de trei zile. Nici nu am apucat să montăm tot ce am adus. Toți sunt puși pe negociere”, spune vânzătorul-montator, în timp ce fixează balamaua unei comode.

La ieșirea din hală îl reîntâlnesc pe domnul cu banca de grădină, mândru că a reușit să o negocieze la 200 de lei.
„Un chilipir”, râde el, în timp ce încearcă să o înghesuie în mașină.
Adrian POPESCU
Ștefania VESA
Ovidiu BOICA
Ștefania VESA
Ștefania VESA
Ștefania VESA
Ștefania VESA
Vlad IGNAT
Răzvan NEGRU
Ștefania VESA