Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu organizează, între 19 și 23 octombrie, prima ediție a „Mountain Challenge Competition 2026”, o competiție internațională care va reuni 12 echipe de cadeți din nouă țări.
Participanții vin din Bulgaria, Canada, Cehia, Letonia, Polonia, România, Slovacia, Spania și Statele Unite ale Americii. Probele se vor desfășura în zonele Săliște, Crinț, Sibiel și în arealul montan Bâlea Cascadă – Bâlea Lac.
Competiția este construită pentru a testa rezistența fizică și psihică, capacitatea de adaptare, luarea deciziilor sub presiune, spiritul de echipă și aptitudinile de leadership ale viitorilor ofițeri. În cadrul exercițiilor vor fi utilizate autovehicule tactice blindate COBRA II, sisteme aeriene fără pilot și elicoptere IAR 330 Puma SOCAT.
Ceremonia oficială de deschidere este programată marți, 20 octombrie, de la ora 10:00, pe terenul de sport din Săliște. Comunitatea este invitată să participe și să viziteze expoziția de tehnică militară, armament, simulatoare de drone, sisteme Virtual Battlespace și standuri de prezentare a ofertei educaționale a Academiei Forțelor Terestre.
Dacă vremea va permite, în aceeași zi elicoptere IAR-330 Puma SOCAT vor executa zboruri la altitudini joase și medii, pentru inserția aeriană a echipelor participante, pe ruta Academia Forțelor Terestre din Sibiu – Săliște. Locuitorii din zonele survolate trebuie să se aștepte la un nivel de zgomot mai ridicat.
Festivitatea de premiere va avea loc joi, 22 octombrie, în jurul orei 17:30, în zona Bâlea Cascadă. În perioada 18–23 octombrie sunt anunțate și deplasări de tehnică militară pe teritoriul județului Sibiu, necesare pregătirii și desfășurării competiției.
Ovidiu BOICA
Ștefania VESA
Ștefania VESA
Ștefania VESA
Ștefania VESA
Vlad IGNAT
Răzvan NEGRU
Ștefania VESA
Teodora NAN
Ștefania VESA