Călin Georgescu, ridicat de DIICOT. Prejudiciul reclamat depășește 1,1 milioane de euro

Călin Georgescu, ridicat de  DIICOT. Prejudiciul reclamat depășește 1,1 milioane de euro

Fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu a fost oprit astăzi dimineață în trafic și dus la locuința sa din Mogoșoaia, unde procurorii DIICOT efectuează percheziții într-un dosar privind constituirea unui grup infracțional organizat și înșelăciune cu consecințe deosebit de grave. Potrivit Adevărul, procurorii vizează un prejudiciu de peste 1,1 milioane de euro.
Potrivit informațiilor publicate de sursa citată, Călin Georgescu, Ionel Rusen și cetățeanul italian Massimiliano Arena ar fi persoanele vizate de anchetă. Sursele publicației susțin că Georgescu ar fi fost indicat de anchetatori drept presupusul coordonator al grupării. DIICOT nu a făcut publice însă numele persoanelor cercetate, precizând oficial doar că este vorba despre doi cetățeni români, în vârstă de 64 și 47 de ani, și un cetățean italian de 56 de ani.
Conform comunicatului DIICOT, grupul cercetat s-ar fi constituit în septembrie 2021 și ar fi acționat în special în România, dar și în Marea Britanie. Procurorii susțin că membrii acestuia s-ar fi prezentat drept oameni de afaceri sau administratori ai unor societăți străine, capabili să asigure finanțări importante pentru dezvoltarea unor afaceri din România, cu condiția depunerii unor garanții bănești.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Finanțare de șase milioane de euro, condiționată de o garanție

Dosarul are la bază plângerea omului de afaceri Răzvan Liviu Leu, administrator al Real Concrete Land SRL. Potrivit Adevărul, acestuia i-ar fi fost prezentată posibilitatea obținerii unei finanțări internaționale de aproximativ șase milioane de euro. Pentru accesarea banilor ar fi fost solicitată o garanție de peste un milion de euro.
Procurorii susțin că persoana vătămată ar fi transferat inițial peste un milion de euro. Ulterior, sub pretextul posibilității majorării creditării până la 15 milioane de euro, ar fi fost solicitată o garanție suplimentară de 100.000 de euro. Finanțarea promisă nu s-ar fi concretizat.
Sursele Adevărul descriu un circuit financiar în care apar mai multe persoane și entități din străinătate. Potrivit publicației, suma reprezentând garanția ar fi ajuns într-un cont al MIGOM BANK Ltd deschis la Incore Bank AG, în Elveția. După ce creditul nu ar mai fi fost acordat, reclamantul ar fi solicitat recuperarea banilor. Acesta susține că suma nu i-a fost restituită.

Anchetatorii au cerut probe din trei țări

Dosarul are și o componentă internațională. Anchetatorii au solicitat probe din Marea Britanie, Italia și Elveția, state în care apar entități sau operațiuni relevante pentru circuitul financiar verificat.
Luni dimineață, DIICOT – Structura Centrală și polițiștii Direcției de Investigații Criminale din cadrul IGPR au pus în aplicare cinci mandate de percheziție domiciliară în București, Mogoșoaia, Ciolpani și Buftea. Una dintre locațiile vizate este locuința lui Călin Georgescu din Mogoșoaia. Georgescu a fost oprit în trafic în drum spre un bazin de înot.

Autor - Mihai POPA
21 septembrie 2026 la 09:09
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 1 oră
Cancerul în Sibiu: Aproape 7000 de cazuri noi în cinci ani | Care este cel mai răspândit și ce trebuie să facă pacienții
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 8 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 10 ore
Fostul procuror militar Cătălin Ranco Piţu: „Nu au existat terorişti la Revoluţie. Am probe şi argumente solide”
Evenimentul special găzduit, în această seară, de Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu a adus în prim-plan una dintre cele...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 15 ore
MIHĂILENI: Primăria încearcă să obțină finanțare pentru o unitate mobilă stomatologică
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 15 ore
Lumea fascinantă a fluturilor, într-o expoziție la Biblioteca ASTRA din Sibiu
Fluturi din România și din alte regiuni ale Europei vor putea fi admirați într-o expoziție de fotografie organizată...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 15 ore
Peste 1.700 de contracte de amanet, prejudiciu de aproape 1,8 milioane de lei. Trei femei, reținute la Sibiu
O anchetă desfășurată în cadrul operațiunii JUPITER vizează trei angajate ale unei societăți comerciale, suspectate că ar fi...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Răzvan NEGRU Răzvan NEGRU
• acum 16 ore
11 oferte pentru modernizarea Pavilionului Administrativ al Spitalului Județean Sibiu. Contract de peste 19 milioane de lei
Unsprezece oferte au fost depuse pentru lucrările de modernizare a Pavilionului Administrativ din cadrul Spitalului Clinic Județean de...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 16 ore
GURA RÂULUI: Mai multă culoare, joacă și învățare în curtea școlii
Curtea școlii pentru ciclul primar din Gura Râului a devenit, în această vară, un spațiu mai primitor pentru...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 17 ore
Istoricul Lucian Giura despre doctorul Gheorghe Preda: „Atașamentul său față de Sibiu a fost unul de durată.”
Profesorul şi istoricul sibian, Lucian Giura, şi-a lansat, miercuri seara, la Biblioteca Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, volumul...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 17 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 09.11.2026 SURA MICA,...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 17 ore
Antreprenorii din Sibiu, față în față cu administrația și specialiștii în finanțare. RBL a organizat o conferință regională dedicată dezvoltării companiilor
Accesul la finanțare, lipsa competențelor de pe piața muncii, utilizarea inteligenței artificiale și pregătirea companiilor pentru perioade de...
Actualitate
• 5 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 17 ore
Urmărire la Șeica Mare. Un tânăr fără permis a abandonat mașina și a fugit pe câmp
Un tânăr de 21 de ani din Șeica Mare a fost reținut de polițiști, după ce a refuzat...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 17 ore
MICĂSASA: Noi clarificări privind aplicarea Codului urbanistic
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 1 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.