Bicicletele vor lua locul mașinilor, cel puțin pentru câteva ore, sâmbătă, 12 septembrie, când elevii, părinții și profesorii sunt invitați la o nouă ediție a Turului Școlilor pe Bicicletă. Participanții vor porni la ora 15:00 din Piața Mare și vor parcurge un traseu de 10 kilometri prin Sibiu, iar destinația finală va fi Muzeul ASTRA.
Organizat de Asociația Urban Bike Revolution (UBR), evenimentul marchează simbolic începutul noului an școlar și își propune să încurajeze mersul pe bicicletă și un stil de viață activ în rândul copiilor și familiilor.
Inițiat în 2023, Turul Școlilor pe Bicicletă a devenit unul dintre evenimentele prin care UBR atrage atenția asupra mobilității școlare active. Organizatorii spun că infrastructura și legislația continuă să reprezinte obstacole pentru utilizarea bicicletei, însă își propun să continue proiectele dezvoltate în ultimii șase ani la nivelul Sibiului.
10 kilometri prin oraș, într-un ritm accesibil tuturor
Traseul din acest an are exact 10 kilometri și va trece pe lângă o parte dintre cele 32 de școli publice din Sibiu. Ritmul va fi unul lejer, iar pe traseu vor exista mai multe puncte de regrupare, astfel încât la tur să poată participa inclusiv cei aflați la prima experiență de acest fel.
Startul va fi dat la ora 15:00, din Piața Mare, unde participanții vor fi întâmpinați cu gogoși.
Noutatea ediției din 2026 este colaborarea cu Muzeul ASTRA. După cei 10 kilometri parcurși pe bicicletă, participanții vor ajunge la Târgul de Țară, unde îi vor aștepta preparate tradiționale de sezon: ceaun, salată de vinete, zacuscă și ghiveci de legume, cu sau fără carne.
Pentru evitarea risipei alimentare, cei care doresc să primească gogoașă la start și mâncare la final trebuie să își facă rezervarea în prealabil pe site-ul Urban Bike Revolution.
„Ne bucurăm de această oportunitate de a ajunge în Muzeul ASTRA, oportunitate pe care o vânam de ceva timp. Avem ambiții și mai mari legate de mobilitatea școlară activă în noul an școlar, de aceea ne-am gândit că avem nevoie de energie, iar la Sibiu cultura gastronomică ne ajută să prindem putere și să ne ducem ambițiile mai departe”, spune Andrei Rusu, fondator Urban Bike Revolution.
La rândul său, Ciprian Ștefan, directorul general al Muzeului ASTRA, spune că instituția susține inițiativele care promovează educația, mișcarea și respectul față de mediul înconjurător.
„La ediția din acest an a evenimentului Turul Școlilor pe Bicicletă, Muzeul ASTRA devine un punct central de întâlnire pentru participanți, unde efortul lor va fi răsplătit la Târgul de Țară cu bunătăți din grădinile noastre și rețete de sezon. Încurajăm mișcarea, infrastructura verde și tinerii care încep un nou an școlar cu energie și voie bună”, transmite Ciprian Ștefan.
Evenimentul îmbină proiectele BikeSchool și Străzi Școlare, este sponsorizat de STRABAG și organizat cu sprijinul Muzeului ASTRA, Inspectoratului de Poliție al Județului Sibiu, Inspectoratului Școlar Județean Sibiu și ActionSport.
Vlad IGNAT
Ștefania VESA
Ștefania VESA
Ștefania VESA
Vlad IGNAT
Ștefania VESA
Vlad IGNAT
Mihai POPA
Vlad IGNAT
Vlad IGNAT
Ovidiu BOICA