Ștrandul celebru din Ștrand, cel despre care s-a scris că a fost făcut de sași doar pentru folosul lor

Principalul ștrand al Sibiului a fost cel care a dat și numele cartierului: Ștrand. Are o istorie nu deosebit de veche, dar interesantă. Construit în perioada de boom al germanismului din anii ’30, apoi preluat „muncitorește” de comuniști, apoi devenit superstar al locurilor de distracție acvatică din Sibiu indiferent de regim, de mai multe ori închis, apoi mulți ani abandonat complet, privatizat, controversat, modificat nu neapărat în bine, acum din nou închis, el a rămas în memoria tuturor sibienilor ca singurul loc de distracție cu apă care contează.

Cum a apărut ștrandul

Ca vârstă, e un ștrand tânăr, fiind dat în folosință abia în 1936. Era situat atunci într-o zonă pitorească de la marginea Sibiului, numită „Livada Măcelarilor. S-a dorit să fie ceva modern, mai evoluat față de mai vechile și destul de rudimentarele Școala de Înot și Moara lui Schreyer. S-a reușit.

„Baia Ștrand”, în germană „Strandbad”, a apărut ca rezultat direct a febrei etnico-politice din anii ’30 și a Olimpiadei de la Berlin. „Strandbad”-ul sibian a apărut prin efortul și implicarea sportivului Otto Schöpp iar o altă contribuție a avut-o fratele său, arhitectul Walter Schöpp, care a conceput, planificat și sub supravegherea căruia a fost construit ștrandul. Construcția ștrandului începe în aprilie 1935, iar pe 12 iulie 1936 ștrandul era deja funcțional, însă fără trambulina care l-a făcut celebru, care urma să fie finalizată după câțiva ani.Prețurile de intrare la „Baia Ștrand” erau, la 1936, după cum informa atunci ziarul „Foaia Poporului”, de 12 lei pentru adulți, 10 lei pentru membri, 7 lei pentru copii, 3 lei pentru copiii membrilor. Studenții și militarii plăteau și ei 7 lei.

Deschiderea noului ștrand s-a soldat și cu o victimă. Conform „Universul”, pe la ora 7 seara „a fost găsit la o adâncime de 1,75 m, cadavrul unui necunoscut, care după înfățișare trebuie să fi fost, în etate de 25-30 ani„. Conform cercetărilor „întreprinse la fața locului„, a reieșit că victima a murit în urma unui atac de cord, din cauză că a intrat în apă „fiind prea încălzit„.

După război, din „german”, ștrandul devine „Popular”, aceasta conform unui anunț publicat în ziarul „România viitoare”, în 1945, la 3 iunie unde se spune că se deschidea „Ștrandul popular” cu explicația, între paranteze, „fostul Ștrand al Grupului Etnic German„. 1945 se pare că a fost un an de succes, probabil și din cauză că lumea scăpase de război și se bucura de fiecare moment, în ciuda lipsurilor și a sărăciei. Pe 8 iulie, de exemplu, a avut loc, de la ora 11 până a doua zi dimineața, „Marea serbare sportivă și artistică” organizată de S.S.S. (Societatea Sportivă Studențească?, n.n.) Universitatea Cluj-Sibiu în cadrul O.S.P. (Oficiul Sportului Popular). Se garanta muzică bună, un „bufet asortat” la „prețuri populare„, iar muzica era asigurată de formația (de jazz?) „Quartetul Zomby”.

Un an mai târziu, la începutul lui mai 1946, un anunț publicat tot în „România viitoare” oferea o informație interesantă. Ștrandul „Popular” al Sibiului intrase sub controlul indirect al comuniștilor, proprietar fiind organizația „Tineretul Progresist Român”. În 1947, prețul la ștrandul popular sărise binișor. Un bilet întreg ajunsese la 20.000 Lei, elevii și studenții plătind 15.000 lei iar copiii, 10.000.

Foto: Dumitru CHISELIȚĂ

Orânduirea populară aduce primele noutăți: defecțiunile

LA 30 decembrie 1947, România trecea printr-o radicală schimbare de regim, devenind din regat, republică „populară”. De nouă ce era noua orânduire, viața ștrandului debutează cu ceea ce va fi o serie întreagă de defecțiuni și de întreruperi ale activității. La 25 iulie 1948, acesta funcționa doar ca plajă îngrădită, deoarece era „complectamente lipsit de apă” și se solicita urgentarea lucrărilor de reparații. Cauza problemelor era o altă defecțiune, la barajul de la Turnișor (cunoscut ca Stăvilarul, un alt punct de baie pentru vechii sibieni). Problema continuă în următorul an, pe 21 mai 1949 promițându-se că prin repararea Stăvilarului, până la 15 iunie, Ștrandul Popular va fi din nou funcțional.

Anii 50 – sport și ceva distracție

În anii ’50, deși ștrandul sibian a devenit un loc deja tradițional al competițiilor sportive „acvatice” (să nu uităm că avea un bazin olimpic), uneori se ambiționa să fie în starea de „praf”, ca în vara lui 1951. În plus, din nou și-a schimbat numele, în „Progresul”. Care oricât va fi el de progresist după nume, nu prea era corespunzător pentru categoria socială a clasei muncitoare, după cum titra „Lupta Sibiului” din 27 iulie 1951 când, chiar dacă era unul dintre cele mai frumoase din țară, nu avea „cele mai bune condițiuni pentru ca oameni muncii să beneficieze de el„. Probleme: „starea higienică” necorespunzătoare, lipsa nisipului pentru plajă, terenul de volei neterminat și bufetul de răcoritoare transformat în cârciumă, „ceea ce nu este just„.

În 1957, pe 18 mai, „Flacăra Sibiului” anunța deschiderea, începând cu 25 mai, a unui nou sezon la ștrand. Este menționat și proprietarul: Colectivul Sportiv „Progresul” din Sibiu, cel care a și împrumutat numele „locației: Ștrandul „Progresul”. În 1958 ștrandul își schimbă, din nou proprietarul (socialist), trecând la Comitetul sindical al Întreprinderii de Gospodărie Orășenească Sibiu, faimoasa I.G.O.S.) și revine la numele vechi: „Ștrandul Popular”.

Foto: Fred Nuss/Flacăra Sibiului (digitalizare ARCANUM)

Anii ’60 – campanie „minte sănătoasă în corp sănătos” pentru practicarea înotului

În 1961 avem iar schimbare de „stăpâni”. Ștrandul trece de la I.G.O.S. la Clubul Sportiv Muncitoresc Sibiu – C.S.M.S, în grija căruia va rezista câteva decenii. Numele i-a rămas de „Popular”. Poate pentru că era chiar popular. Cum era atmosfera în perioada de început de emancipare a tinerilor din România de după perioada stalinistă, o spune un reportaj din 1962, publicat pe 11 iulie în săptămânalul „Flacăra Sibiului”, care arată „cum obișnuiesc oamenii muncii din orașul nostru să petreacă” o dumincă, „la sfîrșitul unei săptămîni de muncă rodnică„. La Ștrandul Popular era „soare, apă, muzică și o voie bună molipsitoare„.

Campania de „minte sănătoasă în corp sănătos” pentru „oamenii muncii” continuă și în 1963, anunțul de deschidere a ștrandului de pe 26 iunie precizând că „Oamenii muncii pot beneficia în aceste zile călduroase de factorii naturali (apă, nisip, soare), care contribuie la întărirea sănătății lor„. În 1964 se pare că ștrandurile au întârziat cu deschiderea, în ciuda caniculei care pusese stăpânire pe Sibiu.

Foto: Fred Nuss/Flacăra Sibiului (digitalizare ARCANUM)

}n 1969, pe 14 mai, venea arșița, deci întrebarea zilei era din nou „unde să-și răcorească (sibianul, n.n.) năduful pricinuit de caniculă?” Răspunsul l-a dat reporterul Tribunei Sibiului, care a pornit într-un raid în zonele „estivale” ale orașului. Evident că în vizor a fost și ștrandul din Ștrand, care încă mai era numit „Popular”… La momentul vizitei (pe 7 mai) ștrandul era populat de nimeni, numai bine ca să se vadă că era nevoie de multe reparații „ce sunt absolut necesare în prima urgență„. În replică, tovarășul Gheorghe Jula, președintele Clubului Sportiv Muncitoresc Sibiu, promite că până la deschiderea ștrandului (adică între 25 mai și 1 iunie, în funcție de condițiile meteo) reparațiile vor fi terminate.

Anii ’70 spre ’80, sau monotonia normalității

Perioada anilor ’70-’80 până spre mijlocul anilor ’90, ștrandul „din Ștrand” își continuă existența pe o linie ce o putem defini ca oarecum monotonă. Deschideri-închideri, vizite și uneori, laude sau critici. De exemplu, pe 28 iulie 1971, un „raid anchetă” apărut în Tribuna Sibiului ne prezintă o imagine din seria „e bine tovarăși, dar mai sunt și lipsuri”. Ștrandul este caracterizat ca fiind bine gospodărit de administratorul „vechi activist pe tărîm sportiv„, Constantin Cîmpeanu. Ți se spune din start că ștrandul este „frumos„. Un alt raid pe la ștranduri are loc la începutul lui mai 1973, când se constată că cel de la Moara lui Schreyer este praf, iar ștrandul „de lîngă stadionul Voința, (fiindcă n-are nume)„, aparținând în continuare C.S.M.-ului, are un succes uluitor.

Povestea a continuat așa, cu una rece și mai multe calde, ani întregi, iar ștrandul a devenit un subiect de ne-interes pentru presa locală. În 1977 avem un paradox: un eveniment organizat la ștrand dar… iarna. Pe 17 februarie avea loc aici una din expozițiile de păsări și animale mici.

foto Dumitru Chiselita

Anii ’80-’90: supraviețuirea și primul scandal

Anii ’80 sunt foarte săraci în informații. Adică lumea oficială a presei oficiale avea alte treburi de mediatizat decât un amărât de ștrand. Am găsit ceva doar în 1982, când pe 26 iunie apare un mic raid-anchetă despre „starea de igienă a ștrandurilor” care stare de igienă trebuie să fie „o obligație legală, nu un paleativ!” (paleativ?).

Anii ’90 înseamnă o perioadă zbuciumată pentru ștrandul nostru. Astfel, la 17 iunie 1991, în perioadă caniculară, el era OK, doar că îi lipsea…apa. În 1994, an tot canicular (deși atunci nu se făcea atâta caz, lumea încă știa că vara e cald), ștrandul se deschidea abia pe la mijlocul lui iulie. Cu nume schimbat, oficial sau nu: „Ștrandul Voința”. Biletul de intrare costa 500 lei pentru elevi și studenți și 1.000 lei pentru adulți. Alte vremuri, alți bani, aceeaşi distracţie. În 1993, Clubul Sportiv Municipal (nu mai era „Muncitoresc”, s-a schimbat regimul) semnează un contract cu firma „Cibinium H&P” având ca subiect închirierea ștrandului. Totul e OK (sau pare OK) până în 1995, când izbucnește un scandal între părți, din motive administrativ-financiare. Dar războaiele, chiar și cele administrative, trec, așa că în 1996 la Ştrand totul era bine și frumos. Într-un mini-reportaj scris în Tribuna de studentul (la jurnalistică) B. Rareș, avem redată atmosfera de mijloc de ani ’90 de la ștrandul numit, în continuare, „Voința”. Locul arată bine, „nu mai semăna deloc cu dărăpănătura cotropită de buruieni și nepăsare, de mai deunăzi„. Intrarea costa 1.500 de lei, era înghesuială rău, iar oferta distracțiilor nu se rezuma doar la scăldat și făcut plajă. Puteai, de exemplu, juca tenis cu piciorul (gratis), biliard (4.000 lei ora) sau tenis de masă (preț neprecizat, dar mai ieftin decât biliardul). Sau să bei bere la bar, care costa între 1.800 și 2.500 de lei (Bergenbier, Timișoreana și dispăruta Seiler (de fapt Sailer – făcută la Satu Mare), suc de la 800 la 1.200 lei (Cola, Fanta și Skip – dispărut și el de pe piață). Sau să mănânci popcorn, sandvișuri ori plăcinte. Numai că apa din bazine era rece.

Foto: Tribuna (digitalizare ARCANUM)

Anii 2000 – gloria de dinaintea decadenței

Perioada de strălucire a ștrandului numit în continuare „Voința” continuă și la începutul mileniului 3. În 2000 de exemplu, în iunie, cel puțin după cum se relatează prin presă, totul era super, chiar dacă inflația a crescut iar prețurile nu mai sunt în mii, ci în zeci de mii de lei. Astfel intrarea la ștrand (program între orele 10 și 20), se făcuse 10.000 de lei, iar oferta „interioară” era cam tot aia: mâncare băutură, ping-pong, volei, tenis cu piciorul și muzică în boxe. Anul următor este cam la fel, doar că prețul a mai crescut și el: 10.000 pentru copii, 15.000 pentru adulți, gratis pentru sportivi legitimați. Pe 6 mai 2003, în Tribuna, ministrul tineretului și sportului din guvernul Năstase, Georgiu Gingăraș, era superîncântat și de investițiile în infrastrucutura tânără și sportivă și de directorul DJTS Sibiu, Paul Frăsie.

„Aici, la Sibiu, s-a făcut o treabă bună, cu cele circa 20 de miliarde de lei alocate de când este domnul Paul Frăsie director al Direcției pentru Tineret și Sport Sibiu, s-a renovat ștrandul «Voința» (…). De asemenea, s-au pornit lucrările la un nou sediu pentru DTSJ, lângă Ștrandul «Voința»„. Ca un detaliu, dacă clădirea aceea neterminată este mult-lăudatul nou sediu al DJTS, atunci l-am văzut şi eu.

Foto: Dumitru CHISELIȚĂ

Foto: Dumitru CHISELIȚĂ

Un dezastru care a durat „doar” patru ani

Pe cât a fost lăudat și periat ștrandul și DJTS-ul în 2003, pe atât a început să acceadă la stadiul de „praf”, după aceea. La începutul lui iulie 2004, ștrandul de pe Cîrlova devenise „împărăția buruienilor” iar apa, „deșert curat„. Pe 9 iunie avem și poziția tăioasă a prefectului de atunci, Mircea Silvestru Lup, față de „starea jalnică în care se află Ștrandul Voința„. Se solicita trecerea ștrandului în domeniul public, deoarece Agenția Națională pentru Sport demonstra cu talent că nu îi pasă de acest obiectiv.

Zis și făcut, în scurt timp (la 24 august), Consiliul Local avea în proiect o hotărâre privind trecerea Ștrandului „Voința” din domeniul public al statului și din administrarea D.J.T.S., în domeniul public al municipiului Sibiu și în administrarea Consiliului Local. Toate par bune (pentru ștrand și pentru sibieni) dar apare altă încurcătură. La 27 august, via viceprimarul Ioan Banciu, aflăm că Ștrandul este… revendicat (obicei curent în Sibiul acelei perioade). De către cine? De către „fostul proprietar” (!). Lucru care nu a împiedicat ca cei din C.L. să-și exprime acordul privind trecerea ștrandului de la statul român la „statul” sibian. După un an, A.N.S. naște cu greu o decizie prin care ștrandul trece de la ei la Municipiu, dar termenul de a realiza reparațiile este ori idiot, ori dat la mișto: două zile. Astfel, pe 5 august 2005, cu un nou scandal (un termen de predare primire extrem de strâns) Ștrandul „Voința” își schimbă proprietarul.

Ștrandul redevine funcțional, dar pe „privat”

Anul de glorie pentru Sibiu, 2007, când a fost numit, alături de Luxemburg, „capitală culturală europeană”, a fost unul foarte „uscat” în materie de distracții acvatice. La Sibiu nu exista la acel moment niciun ștrand. Ștrandul din Ștrand, subiectul nostru, era praf, restul erau desființate.

Mai trece un an iar în mai, promisiunile de revenire la un relativ normal erau în toi. Pe 25 mai apărea promisiunea că de la 1 iulie, Sibiul va avea din nou ștrand(ul din Ștrand). Preluat în concesiune (49 de ani) de la C.S.M. de o firmă privată, SC Corsa Trans SRL, noul ștrand venea cu o ofertă în premieră pentru acel loc: cele trei bazine urmau să aibă apă caldă.

Patronul Corsa Trans, Nicolae Popa, spunea în Tribuna: „Nici nu vă vine să credeți ce am găsit în momentul în care am demarat lucrările aici, la începutul acestei luni. Mormane de gunoaie, totul putred, iar în bazine au crescut până și copaci. Era un adevărat focar de infecție, într-o zonă aproape centrală. Ceva de nedescris„. Suma totală investită în reamenajarea ștrandului ajungea (conform declarațiilor aceluiași Ioan Popa) la 1.200.000 euro. Ștrandul urma să arate altfel decât se știa: bazinele refăcute, gardurile schimbate (și nu s-a scris, trambulina transformată în altceva decât ceea ce era). S-a dorit și desființarea pavilioanelor de la intrare dar nu a fost voie. Iar clădirea neterminată care trebuia să fie noul sediu al Direcției pentru Sport a Județului Sibiu urma să fie finalizată și predată „la cheie”

Foto: Dumitru CHISELIȚĂ

în 2010, ștrandul „Aqua Magic” se deschidea pe 13 mai, ofertă suplimentară față de sezonul precedent fiind toboganele acvatice de la unul dintre bazine. Biletul era redus de la 20 la 15 lei, iar copiii, studenții și pensionarii, plăteau 10 lei. Ștrandul privatizat a funcționat bine (mai bine decât când era „la stat”). Avea (şi are) patru bazine: pentru copii (cu tobogane), cu jacuzzi, cu pool-bar și cel olimpic, cu două trambuline. Mai erau trei terase unde se serveau preparate la grătar, fast-food, patiserie, băuturi răcoritoare și alcoolice. Alte dotări: wc-uri, punct de prim ajutor, dușuri cu apă caldă, șezlonguri, cabine de schimb si locuri de joacă pentru copii.

Pandemie şi post-pandemie

Atmosfera aceea de „good vibes” și de centru estival de distracții al Sibiului primește o lovitură puternică: măsurile anti-pandemice luate pe motivul epidemiei de covid. În vara lui 2020, deși cu unele mici libertăți, deschiderea Ștrandului era pusă sub semnul întrebării și sunt aproape sigur că a rămas așa, neexistând date despre deschidere sau vreun eveniment care să fi avut loc atunci. 2020 rămâne un an mort. Al doilea an pandemist, 2021, este mai blând în zona estivală. Aqua Fun se deschidea pe 23 iunie. La Ştrand puteai intra fără mască și fără odiosul certificat „verde”, măsurile de protecție fiind doar organizarea unei distanțări mai mari între clienți și existența dezinfectantelor.

În 2022, luna iulie, ștrandul sibian era singurul de pe raza județului care avea autorizație de la Direcția de Sănătate Publică. În 2023, preţurile rămân neschimbate. În 2024, deschiderea ștrandului a fost amânată de la 6 iunie (data postării) până la 13 iunie, din cauza unei avarii la conducta de apă ce alimentează cartierul Ștrand.Ultimul an de funcționare al ștrandului a fost 2025. Tariful creștea la 50 de lei/adult, după ora 16 (luni-vineri) biletul fiind cu preț redus, la tariful unic de 25 de lei. Ultimul eveniment prezentat pe pagina de facebook a ștrandului era o „spumă party”, pe 21 iunie 2025, cu un anume DJ Pump.

Anul acesta, ștrandul a anunțat că este închis, deoarece urmează a fi modernizat, printre altele intenționându-se demolarea tuturor construcțiilor vechi. Deci canicula din această vară a prins din nou Sibiul fără niciun ștrand.