Sursa foto: Facebook CSU Sibiu
CSU Sibiu anunţă transferul unui small forward de 2,02 metri, internaţional de juniori. Melvin Dubuc are 19 ani, s-a născut în Franţa, la Cesson şi are şi cetăţenia română, evoluând pentru reprezentativele tricolore U16, U18 şi U20. El este la a doua aventură la o echipă din România, sezonul trecut făcând parte din lotul Rapidului. CSU Sibiu susţine că acesta este ultimul transfer făcut în această perioadă. Dubuc s-a alăturat lotului joi, iar astăzi ar putea primi minute în meciul cu SCM Timişoara, din cadrul “Cupei Timişoara”.
“Un nou transfer ajunge la echipa noastră. Melvin Dubuc, în vârstă de 19 ani, se va alătura lotului antrenat de Dan Fleșeriu.
Melvin este născut în Franța, la Cesson, măsoară 2,02 m și joacă pe poziția de small forward. Acesta are și cetățenie română și a evoluat pentru naționalele de juniori ale României la categoriile U16, U18 și, recent, anul acesta, la U20, în cadrul EuroBasket, unde a avut evoluții foarte bune.
Noul jucător al CSU a fost legitimat în sezonul 2023-24 la echipa U21 de la Nanterre, iar sezonul imediat următor a evoluat tot la aceeași categorie pentru ASVEL, echipă aflată în EuroLeague. După cele două sezoane petrecute în Franța, Melvin a venit în România, unde a făcut parte din lotul primei și celei de-a doua echipe de la Rapid București.
Odată cu venirea lui Melvin Dubuc, lotul echipei noastre este complet. Noul nostru jucător se află alături de echipă astăzi (n.a. joi) la Timișoara”, anunţă “galben-albaştrii”.
Ștefania VESA
Ștefania VESA
Vlad IGNAT
Comunicat de presa
Ștefania VESA
Ștefania VESA
Ștefania VESA
Ovidiu BOICA
Ovidiu BOICA
Ștefania VESA
Cosmin PAL