Veteranul unei industrii | Tică Teodorescu a urcat la ceruri

Veteranul unei industrii | Tică Teodorescu a urcat la ceruri

Vestea morţii lui Constantin Teodorescu, cunoscut între prieteni drept Tică, a luat prin surprindere comunitatea locală sibiană. La Tribuna mesajul a ajuns marți, atunci când familia a transmis spre publicare tristul anunț, devenit obișnuință pentru sibienii get-beget. Omul care şi-a dedicat mare parte din viaţă industriei Horeca şi care a dat renumele meritat Cârciumii din Bătrâni din Muzeul ASTRA, va fi înmormântat mâine.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Mesaje din inimă

Firesc, mesajele de condolenaţe din partea celor care l-au cunoscut au acaparat spațiul public. „Cu adâncă durere în suflet, comunitatea Muzeului ASTRA își ia rămas-bun de la cel care a fost Constantin „Tică” Teodorescu — un om de o bunătate rară, un profesionist desăvârșit și un prieten drag al tuturor celor care au trecut pragul instituției noastre și al Cârciumii din Bătrâni. Transmitem sincere condoleanțe familiei îndoliate, celor apropiați și tuturor celor care l-au cunoscut și prețuit. Dumnezeu să te odihnească în pace, nea Tică!”, a transmis Muzeul ASTRA.
Restaurantul, cel pe care îl conduceau acum cei doi fii ai lui Tică Teodorescu, dar care a rămas cel mai drag loc al său, a postat pe pagina oficială: „Astăzi, la Cârciuma din Bătrâni, e mai multă liniște decât de obicei. A plecat dintre noi Constantin „Tică” Teodorescu — nea Tică al nostru. S-au scris astăzi cuvinte frumoase despre omul bun, despre profesionistul desăvârșit, despre prietenul Muzeului ASTRA și despre cel care, ani la rând, a întâmpinat oameni veniți din toate colțurile țării și ale lumii. Noi însă îl știm și altfel. Îl știm ca pe omul pentru care Cârciuma din Bătrâni n-a fost niciodată doar un loc de muncă. A fost o parte din viața lui. Poate chiar una dintre cele mai dragi. Aici și-a pus timpul, priceperea, grija și sufletul. Aici a primit oameni, a legat prietenii, a spus povești și a păstrat vie ospitalitatea aceea ardelenească simplă și adevărată, în care musafirul nu rămâne niciodată doar un client. Pentru mulți, Cârciuma din Bătrâni înseamnă gustul mâncării românești, mesele de lemn, umbra copacilor și frumusețea Muzeului în aer liber. Pentru noi, Cârciuma din Bătrâni va purta mereu și amintirea lui nea Tică. Vor rămâne locurile în care a stat. Poveștile pe care le-a spus. Oamenii care l-au cunoscut. Și câte puțin din el în tot ceea ce a construit aici, zi după zi, ani după ani. Astăzi nu spunem multe. Doar atât: Drum lin, nea Tică. Cârciuma ta rămâne aici. Și, cât timp îi va trece cineva pragul și îi va spune povestea, o parte din tine va rămâne acasă”.

Tică Teodorescu și „Cârciuma din Bătrâni”

Tică Teodorescu a readus la viaţă una dintre cele mai cunoscute cârciumi din Sibiu. Printre puținele sale declarații publice se numără cea de pe site-ul celro la New Concept Living, din 2020.
„La începutul anului 2000, în timp ce aveam deja o afacere care mergea bine în Sibiu, am aflat ca va fi o licitaţie pentru această locaţie. Înainte au mai fost şi alte restaurante aici, dar nimeni stabil, s-au tot schimbat. Au fost trei sau patru participanţi la acea licitaţie, am încercat şi noi şi am obţinut locaţia. O perioadă am avut ambele localuri, iar în scurt timp am rămas doar cu cel de aici. Am apreciat mereu serviciile de calitate, mâncarea bună şi mi-a plăcut dintotdeauna să socializez, să cunosc oameni şi să îi poftesc la masă. Acestea au fost şi bazele acestei afaceri din industria HORECA. În ultima perioada m-am retras uşor, uşor din business şi au rămas cei doi fii ai mei responsabili. Este o afacere de familie în continuare, ne consultăm adesea, dar nu vreau să le ştirbesc din autoritate. Eu mi-am făcut treaba şi acum sunt sigur că am lăsat afacerea pe mâini bune. Serviciul este cel mai important, atât la noi cât şi la orice alt restaurant. Omul caută să fie întâmpinat cu un zâmbet, să fie servit cum trebuie, mâncarea să iasă la timp. Noi lucrăm cu aceeaşi oameni de când am deschis, iar dacă eşti fidel oamenilor şi ei rămân fideli”, spunea atunci Tică Teodorescu pentru newconceptliving.ro.


Tribuna şi Cârciuma din Bătrâni, o legătura de suflet

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Intre Tribuna și Cârciuma din Bătrâni din Muzeul ASTRA, dar mai cu seamă între ziariștii Tribunei și Tică Teodorescu a existat mereu o relație bazată pe respect, ba chiar prietenie având în vedere mulții ani de muncă în interesul public ai tuturor. Astăzi, Tribuna alătură cuvinte sincere de regret lungului șir deja public. Iar mai jos, scris, așa cum Tribuna considreră că trebuie să rămână lucrurile importante, un moment de acum 25 de ani. Atunci, inspirat, Corneliu Bucur, directorul de atunci al CNM ASTRA, spunea referindu-se la Tică Teodorescu: “Aşa cum şcoala îşi aşteaptă dascălul potrivit şi biserica preotul cu har, tot aşa şi “Cârciuma din Bătrâni” şi-a aşteptat «cârciumarul» cu experienţă şi har, să dea, prin serviciile competente adecvate cadrului tradiţional, strălucirea pe care a avut-o odinioară, reputaţia unui spaţiu comercial de excepţie şi savoarea pe care o căutăm cu toţii atunci când vizităm sau visăm o «cârciumă» tradiţională în cadrul tradiţional”.

Autor - Cosmin PAL
27 august 2026 la 16:50
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 6 ore
Juniorii 2 de la CSŞ HC Sibiu continuă parcursul fără sincope. A patra victorie şi 8 puncte din 8 posibile în Campionatul Naţional U17
Echipa de juniori 2 a Clubului Sportiv Şcolar Handbal Club Sibiu, pregătită de Gabriel Şofronici şi Matei Damian,...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 7 ore
BIS Teatru anunță că a câștigat, în primă instanță, procesul cu Primăria Brașov
Asociația BIS Teatru, organizatoarea Festivalului „25 de ore de teatru non-stop” de la Sibiu, anunță că a câștigat,...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 7 ore
Cum va arăta clădirea fostului Liceu CFR. Contestația pentru proiectare și reabilitare, respinsă
Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) a respins contestația depusă de asocierea CON-A Operations – Condesign împotriva...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 7 ore
Nepoata unui fost antrenor de la FC Inter a întors două scaune la “Vocea României”
Raluca Oaidă revine într-o emisiune-concurs după apariţia la X-Factor. Acum în vârstă de 28 de ani, aceasta a...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 9 ore
RĂȘINARI: Consiliul Local a aprobat fondurile necesare organizării referendumului din 8 noiembrie
Consiliul Local Rășinari a aprobat fondurile necesare organizării referendumului local programat pentru 8 noiembrie 2026. Decizia a fost...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 9 ore
Încă un fost jucător care a retrogradat cu FC Hermannstadt şi-a găsit echipă. Era dat ca şi transferat în Peninsulă, dar a rămas în Superligă
După ce, cu 10 zile în urmă, o echipă din cel de-al cincilea eşalon al Italiei îl anunţa...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 9 ore
Casa Teutsch din Sibiu are o nouă directoare. Marlene Herberth vrea să apropie patrimoniul de generațiile tinere
Marlene Herberth, antropolog, curatoare și artistă vizuală cunoscută pentru proiectele culturale din Țara Făgărașului, a preluat conducerea Casei...
Actualitate
• 5 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 11 ore
CSU Sibiu Volei a pierdut primul meci oficial de la înfiinţarea echipei
Nou-înfiinţata CSU Sibiu Volei a pierdut, sâmbătă la prânz, cu 3-0 meciul disputat în Sala ”Transilvania”, cu CSU...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 14 ore
RACOVIȚA: Conferință despre sănătate și educație, organizată pentru elevi
Școala Gimnazială Racovița va organiza joi, 15 octombrie, conferința „Mens Sana in Corpore Sano”, ediția a II-a, junior....
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 14 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 15.10.2026 RUSI, Strada...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 16 ore
BOIȚA: Sprijin pentru persoanele vulnerabile. Servicii sociale, medicale și educaționale, dar și renovarea unor locuințe
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 16 ore
Facultatea de Inginerie a ULBS a împlinit 50 de ani
Facultatea de Inginerie a Universității „Lucian Blaga” din Sibiu a marcat 50 de ani de la începuturile învățământului...
Actualitate
• 2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.