Sibiul renunță la fosta Mănăstire a Ursulinelor. Therme Group vrea să investească 40 de milioane de euro în monumentul de pe Magheru

Sibiul renunță la fosta Mănăstire a Ursulinelor. Therme Group vrea să investească 40 de milioane de euro în monumentul de pe Magheru

Consiliul Local Sibiu a aprobat joi, 27 august, neexercitarea dreptului de preempțiune asupra fostei Mănăstiri a Ursulinelor, imobilul de pe strada General Magheru nr. 34-36 care a găzduit Colegiul Pedagogic „Andrei Șaguna”. Decizia deschide calea vânzării proprietății către Therme Group, companie care și-a anunțat intenția de a investi 40 de milioane de euro în restaurarea și transformarea monumentului într-un centru dedicat artei, patrimoniului cultural și educației.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Municipiul Sibiu a avut dreptul legal de a cumpăra imobilul, după ce Ministerul Culturii a anunțat, pe 17 august, că nu își exercită dreptul de preempțiune. Proprietara imobilului, Arhiepiscopia Romano-Catolică Alba Iulia, notificase Primăria pe 20 august că intenționează să-l vândă. Consilierii locali au decis însă că municipalitatea nu va intra în această tranzacție.

Decizia are la bază, în primul rând, argumente financiare. Primăria arată că achiziția ar fi fost doar primul cost. Clădirea are nevoie de o renovare completă, care ar trebui să înceapă cu o expertiză tehnică pentru stabilirea clasei de risc seismic și, dacă va fi cazul, cu lucrări de consolidare. Pentru redeschiderea imobilului ar fi necesare și investiții pentru obținerea autorizației de securitate la incendiu, precum și lucrări de modernizare, dotare și eficientizare energetică.

Primăria are deja angajamente de peste un miliard de lei

În documentația prezentată Consiliului Local, Direcția Economică arată că municipalitatea și-a asumat deja 347,7 milioane de lei cheltuieli neeligibile pentru proiectele de investiții cu fonduri europene contractate. Alte 47,7 milioane de lei sunt estimate pentru proiectele care urmează să fie contractate.

În paralel, proiectele de investiții finanțate din bugetul local, aflate în diferite stadii de pregătire – PUZ, studii de fezabilitate sau proiecte tehnice – necesită alte 658,7 milioane de lei. În total, Primăria estimează că va trebui să asigure cel puțin 1,054 miliarde de lei pentru investițiile din următorii ani. Suma nu include toate proiectele aflate încă în faze incipiente.

În aceste condiții, administrația locală a concluzionat că achiziționarea fostei Mănăstiri a Ursulinelor nu este fezabilă din punct de vedere bugetar. Raportul de specialitate spune că o asemenea cheltuială nu se încadrează în construcția actuală a bugetului și ar afecta principiile de eficiență și eficacitate în utilizarea fondurilor publice.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Therme Group: investiție de 40 de milioane de euro

În timp ce municipalitatea a decis să nu cumpere clădirea, există deja un potențial investitor. Therme Group a transmis Primăriei Sibiu, pe 25 august, că intenționează să achiziționeze imobilul și că, în urma evaluării lucrărilor necesare, și-a asumat o investiție de 40 de milioane de euro. Peste 30 de milioane de euro din această sumă ar urma să fie folosite pentru consolidarea și renovarea clădirii, cu respectarea statutului de monument istoric. Compania estimează că proiectul ar genera, după deschiderea noii entități culturale, între 50 și 80 de locuri de muncă directe.

Planul Therme este de a transforma fosta mănăstire într-un centru dedicat artei, patrimoniului cultural și educației, destinat atât comunității locale, cât și turiștilor. Compania susține că imobilul va rămâne un spațiu deschis comunității și că intervențiile vor respecta valoarea istorică a clădirii.

Un imobil retrocedat în 2011

Fosta Mănăstire a Ursulinelor a fost restituită în natură Arhiepiscopiei Romano-Catolice Alba Iulia în 2011, prin Decizia nr. 2497 din 23 mai a Comisiei Speciale de retrocedare, în baza OUG 94/2000.

În 2012, prin HCL 60, Consiliul Local Sibiu a aprobat scoaterea din domeniul public al municipiului și din administrarea serviciului care gestionează unitățile de învățământ a imobilelor care formau Colegiul Pedagogic „Andrei Șaguna” și terenurile aferente.

Potrivit documentelor cadastrale anexate proiectului, proprietatea cuprinde un teren de 525 mp, un teren de 4.344 mp, pe care se află construcția Colegiului „Andrei Șaguna”, și un teren de sport de 3.162 mp în acte, respectiv 3.256 mp măsurat.

Autor - Vlad IGNAT
27 august 2026 la 17:02
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Comentarii 1

  1. vali

    Astfel dr. chituta a fost razbunat.

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 6 ore
Juniorii 2 de la CSŞ HC Sibiu continuă parcursul fără sincope. A patra victorie şi 8 puncte din 8 posibile în Campionatul Naţional U17
Echipa de juniori 2 a Clubului Sportiv Şcolar Handbal Club Sibiu, pregătită de Gabriel Şofronici şi Matei Damian,...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 7 ore
BIS Teatru anunță că a câștigat, în primă instanță, procesul cu Primăria Brașov
Asociația BIS Teatru, organizatoarea Festivalului „25 de ore de teatru non-stop” de la Sibiu, anunță că a câștigat,...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 7 ore
Cum va arăta clădirea fostului Liceu CFR. Contestația pentru proiectare și reabilitare, respinsă
Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) a respins contestația depusă de asocierea CON-A Operations – Condesign împotriva...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 7 ore
Nepoata unui fost antrenor de la FC Inter a întors două scaune la “Vocea României”
Raluca Oaidă revine într-o emisiune-concurs după apariţia la X-Factor. Acum în vârstă de 28 de ani, aceasta a...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 9 ore
RĂȘINARI: Consiliul Local a aprobat fondurile necesare organizării referendumului din 8 noiembrie
Consiliul Local Rășinari a aprobat fondurile necesare organizării referendumului local programat pentru 8 noiembrie 2026. Decizia a fost...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 9 ore
Încă un fost jucător care a retrogradat cu FC Hermannstadt şi-a găsit echipă. Era dat ca şi transferat în Peninsulă, dar a rămas în Superligă
După ce, cu 10 zile în urmă, o echipă din cel de-al cincilea eşalon al Italiei îl anunţa...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 9 ore
Casa Teutsch din Sibiu are o nouă directoare. Marlene Herberth vrea să apropie patrimoniul de generațiile tinere
Marlene Herberth, antropolog, curatoare și artistă vizuală cunoscută pentru proiectele culturale din Țara Făgărașului, a preluat conducerea Casei...
Actualitate
• 5 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 11 ore
CSU Sibiu Volei a pierdut primul meci oficial de la înfiinţarea echipei
Nou-înfiinţata CSU Sibiu Volei a pierdut, sâmbătă la prânz, cu 3-0 meciul disputat în Sala ”Transilvania”, cu CSU...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 14 ore
RACOVIȚA: Conferință despre sănătate și educație, organizată pentru elevi
Școala Gimnazială Racovița va organiza joi, 15 octombrie, conferința „Mens Sana in Corpore Sano”, ediția a II-a, junior....
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 14 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 15.10.2026 RUSI, Strada...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 16 ore
BOIȚA: Sprijin pentru persoanele vulnerabile. Servicii sociale, medicale și educaționale, dar și renovarea unor locuințe
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 16 ore
Facultatea de Inginerie a ULBS a împlinit 50 de ani
Facultatea de Inginerie a Universității „Lucian Blaga” din Sibiu a marcat 50 de ani de la începuturile învățământului...
Actualitate
• 2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.