Mii de ore în sala de operație și vieți salvate. Povestea chirurgului Ciprian Tănăsescu

Mii de ore în sala de operație și vieți salvate. Povestea chirurgului Ciprian Tănăsescu

Mii de ore petrecute în spital, nopți în sala de operație, pacienți salvați, dar și cazuri în fața cărora medicina și-a arătat limitele. Pentru prof. univ. dr. Ciprian Tănăsescu, medic primar chirurgie generală la Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu, chirurgia a însemnat o viață construită în jurul unei profesii care cere timp, sacrificii și capacitatea de a lua decizii atunci când de ele poate depinde viața unui om. Dincolo de halatul alb se află însă tatăl a trei fete, soțul și omul care spune că își găsește liniștea doar în familie.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Drumul său spre medicină nu a fost, la început, unul evident. În adolescență își dorea să devină inginer electronist. Medicina exista însă deja în familie: bunicul său a fost medic ginecolog și, pentru o perioadă, comandant al Spitalului Militar din Sibiu, iar bunica a fost medic de familie și pediatru. Mama a fost cea care i-a îndreptat atenția spre această profesie.

Momentul decisiv a venit în anul III de facultate, când a intrat pentru prima dată într-o sală de operație alături de academicianul prof. dr. Zeno Popovici.

„Mi-am dat seama că sunt făcut pentru chirurgie și de atunci nu a mai existat altă variantă pentru mine”, povestește medicul.

Prima operație, momentul în care a simțit că este medic

Anii de pregătire au însemnat examene dificile, stagii practice și perioade în care învăța de dimineața devreme până după miezul nopții. Apoi au venit gărzile și responsabilitatea din sala de operație.

Un moment pe care nu l-a uitat este prima apendicectomie efectuată ca operator principal. Era rezident în anul I când profesorul Zeno Popovici i-a făcut semn să schimbe locurile: profesorul devenea ajutor, iar tânărul rezident urma să opereze.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

„Mi-a dat încredere în mine și am dus intervenția fără probleme până la capăt”, își amintește Ciprian Tănăsescu.

Șase ore de operație pentru a salva o tânără

Printre cazurile care i-au marcat cariera se află cel al unei tinere victime a unui accident rutier. Un buștean transportat de o căruță a pătruns prin parbriz și i-a străpuns toracele, plămânul, diafragma și ficatul.

Ciprian Tănăsescu era atunci un tânăr medic specialist și avea alături doar un rezident de anul I.

Femeia era conștientă și îi cerea să o salveze. Au urmat șase ore de operație. Intervenția a reușit, iar pacienta a plecat ulterior acasă sănătoasă. Medicul spune că acel caz i-a dat încrederea că poate face față celor mai dificile situații.

Nu toate poveștile dintr-o secție de chirurgie au însă un astfel de final.

„Chirurgia are limite… nu poți salva toate cazurile. E greu să treci peste un eșec, mai ales când acesta este o viață de om”, spune medicul. Pentru el, puterea de a continua vine din convingerea că a făcut tot ceea ce era omenește posibil pentru pacient.

În spatele unei cariere medicale sunt și lucruri despre care se vorbește mai puțin. Pentru Ciprian Tănăsescu, sacrificiul cel mai mare a fost timpul.

Ani de studiu, nopți dormite în spital, concedii pierdute și, mai ales, ore pe care nu le-a petrecut alături de familie.

„Din păcate, de multe ori am sacrificat timpul cu familia pentru chirurgie și asta nu a fost întotdeauna cel mai bun lucru”, mărturisește medicul.

După o carieră în care a format numeroși rezidenți, Ciprian Tănăsescu spune că succesul înseamnă astăzi și generația care vine din urmă. O parte dintre medicii pe care i-a pregătit profesează acum în Sibiu, în alte centre din țară sau în străinătate.

Chirurgul atrage însă atenția asupra unui fenomen îngrijorător: interesul tinerilor pentru specialitate ar fi în scădere. Potrivit acestuia, dintr-o medie de opt locuri scoase anual la rezidențiat pentru Sibiu se ocupă două, iar dintre acestea, spune medicul, unul dintre rezidenți ajunge să renunțe.

Autor - Ștefania VESA
22 august 2026 la 12:57
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
acum 4 ore
Înființat în vremea imperiului, abandonat în socialism și distrus în democrație. Gloria și decăderea ștrandului de la Moara lui Schreyer
În trecut, Sibiul stătea mult mai bine la capitolul ștranduri decât acum. Pe lângă ștrandul "principal" din cartierul...
Actualitate
12 min de citit
acum 4 ore
Accident între Șura Mică și Ocna Sibiului. O femeie a fost transportată la spital
Polițiștii rutieri au intervenit la un accident de circulație produs pe DJ 106B, la intersecția dintre strada Drumul...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 5 ore
Patrimoniul sportiv al Sibiului s-a „scumpit” cu 82 de milioane de lei după reevaluare. Cât valorează acum Stadionul Municipal
Patrimoniul sportiv al municipiului Sibiu a fost reevaluat, iar valoarea bunurilor aflate în administrarea Serviciului Public Sport și...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 5 ore
Incendiu provocat intenționat la Târnava. Un saivan de 400 de metri pătrați a ars în totalitate
Un incendiu puternic a izbucnit în noaptea de vineri spre sâmbătă, în localitatea Târnava, unde un saivan cu...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 5 ore
Aproape 93 de metri cubi de lemn, tăiați pentru culoarul unei linii electrice de 400 kV, vor fi vânduți de Primăria Sibiu
Primăria Sibiu propune vânzarea prin licitație a 92,8 metri cubi de masă lemnoasă aflați pe un teren al...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 5 ore
Primăria schimbă regulile pentru terasele din Sibiu. Cât va costa ocuparea domeniului public și cine va putea câștiga licitațiile
Primăria Sibiu propune un nou regulament pentru închirierea terenurilor din domeniul public și privat destinate teraselor sezoniere. Documentul...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 6 ore
Un glas cât o Mărginime. INTERVIU | Codruța Rodean, despre cântec și rădăcini
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
8 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 19 ore
RACOVIŢA: Părintele Arhimandrit Petru (Petroniu) Tănase a intrat în rândul cetățenilor de onoare ai comunei
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 22 ore
Sibiu, campionul Nopții Muzeelor la Sate. Cum a ajuns județul de la 7 la 20 de obiective în doar doi ani
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
9 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 23 ore
ŞURA MARE: Trei zile de cântec, joc și tradiție, în week-end – Festivalul „Daniel Rosalim”
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 1 zi
Noapte agitată pe șoselele din Sibiu. Șofer cu alcoolemie mare, iar un tânăr fără permis s-a răsturnat cu o mașină furată
Un șofer de 39 de ani a fost prins conducând în Sibiu cu 1,26 mg/l alcool pur în...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 1 zi
TURNU ROŞU: Ansamblul „IA de la Turnu Roşu” pleacă în Grecia
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.