Cum au devenit filme operele lui Slavici | Prima ecranizare şi legătura cu Sibiul

📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la chioșcuri sau abonează-te! 📰

Adaptările cinematografice ale operei lui Ioan Slavici, întemeietorul și patronul spiritual al ziarului Tribuna, au fost printre cele mai urmărite, ca audiență, în cinematografele românești, în momentul premierelor. Au avut, de asemenea, succes în televiziune, iar astăzi se bucură de sute de mii de accesări. Bunăoară, pe canalul de Youtube al CINEPUB, ˝La Moara cu Noroc˝ totalizează peste 450 de mii de vizualizări. Tribuna prezintă astăzi o trecere în revistă a filmelor realizate după operele lui Ioan Slavici și, odată cu aceasta, o rememorare a unei persoanlități discrete a Sibiului: regizorul Victor Iliu. În spijinul inițiativei, deloc întâmplătoare având în vedere cei 101 ani comemoraţi zilele acestea de la moartea lui Ioan Slavici, și-a pus cu amabilitate experiența istoricul sibian Adrian Scheianu, specializat în istoria filmului românesc, în special în filmul istoric.

Generații întregi au vizionat filmele despre scrierile lui Slavici

,,În general în filmele care sunt bazate pe opera lui Slavici emoția vizuală și atmosfera dramatică primează față de analizele morale din text. Filmele scot în față conflictul vizual și tensiunea dramatică, sacrificând uneori reflecția filozofică…˝-explică istoricul Scheianu. Capacitatea de evocare a operelor dezvoltată de cinematograf este considerabilă, cu toate că poate altera sursa de inspirație. Cinema-ul a manifestat și sensibilitate față de peisajul socio-politic în care s-a dezvoltat, fiind adesea purtătorul unor mesaje specifice unui anumit curent de gândire sau ideologii din epocă. Iar asta cu toate că opera cinematografică era ambientată în trecut. Cert este că prin intermediul ecranizărilor, inclusiv în cazul lui Slavici, un public larg a ajuns să fie familiarizat cu opera unor clasici ai literaturii, păstrând în actualitate spiritul acestora. Ioan Slavici este unul dintre scriitori români care a beneficiat de adaptări pentru cinema, inspirate dintr-o parte importantă din opera sa. Firește, cu diferențe față de textele originale. Acestea apar, de regulă, prin adaptarea la limbajul cinematografic, prin condensarea sau schimbarea anumitor detalii pentru a crea mai multă tensiune vizuală. Astfel, ˝La Moara cu Noroc˝ pune mai mult accent pe conflictul psihologic, folosind lumina, muzica și chiar tăcerile, pentru a amplifica tensiunea. Dialogurile sunt condensate, iar unele pasaje descriptive sau reflecții morale din nuvelă lipsesc pentru că erau dificil de transpus pe ecran.

Cinematografia și scopul propagandistic

În România interesul pentru ecranizări după opere literare a autorilor autohtoni datează chiar din perioada filmelor mute, dar în anii imediat următori generalizării sonorului s-a dezvoltat. După încheierea celui de al Doilea Război Mondial, România se regăsește în sfera de influență sovietică, asta însemnând că modelul sovietic se va aplica și la noi. Pentru regimurile totalitare cultura este subordonată intereselor statului, fiind controlată și planificată, folosită în scop propagandistic. Și în România cinematograful a ținut cont de capacitatea filmului de a transmite mesaje și idei unui public larg, abia spre sfârșitul anilor ´50 fiind sesizate timide încercări de desprindere de sub sufocantul tipar împrumutat din Răsărit. Cinematograful românesc beneficiază de ecranizări după scriitori contemporani favorizați de regim, precum Mihail Sadoveanu și Petru Dumitriu, sau care, ca Panait Istrati, nu mai apucaseră să creeze și să trăiască sub noul regim, dar în timpul vieții și în operă manifestaseră idei apropiate ideologiei oficiale. O ilustrare a deschiderii regimului este semnalizată de vizita în România a actorilor francezi de notorietate internațională, Yves Montand

și Simone Signoret, aceștia fiind prezenți și pe platourile de filmare de la Buftea (centrul industriei de film românești). Pentru oamenii de film care se ocupau de adaptarea pentru cinema a unei creații literare, un autor agreat de sistem sau care trecuse testul politic însemnau un plus de siguranță, dar și faptul că nu vor întâmpina probleme serioase din partea cenzurii. Faptul că se putea apela la un autor clasic sau consacrat dădea și o anumită legitimitate operei care urma să rezulte.

Victor Iliu a scris istorie pentru Sibiu și România

La mijlocul anilor ’50 începe producția unui film care va reuși să treacă proba timpului. Avea la bază unul dintre clasicii literaturii române, pe Ioan Slavici, iar opera care urma să fie ecranizată era Moara cu Noroc. Regizor era sibianul Victor Iliu care beneficia deja de o experiență cinematografică bogată, studiind cu cineastul sovietic Serghei Eisenstein, unul dintre marii făuritori de imagini cinematografice din secolul XX. Alegerea lui Slavici nu era accidentală, întrucât stilul acestuia, realist, direct, concis, lipsit de prea multe artificii literare, făcea ca opera să poată fi ecranizată cu succes. Filmul, lansat pe ecrane în anul 1957 cu numele ˝La Moara cu Noroc˝, se bucură de sprijinul autorităților de atunci și are asigurat un buget generos pentru producție și promovare. În același an, filmul este selectat pentru a participa în competiția pentru câștigarea marelui premiu al prestigiosului festival de film de la Cannes.

După 20 de ani, „Dincolo de pod”

Aveau să trecă aproape două decenii până când o nouă operă a lui Slavici era transpusă pe ecranele cinematografelor. Romanul Mara, considerat cea mai importantă operă a lui Slavici capătă numele ˝Dincolo de Pod˝, deci nu cel al personajului central – o văduvă energică și pragmatică, implicată în lumea negustorească. ˝Dincolo de Pod˝, ieșit pe ecrane în anul 1976 și îl are ca regizor pe Mircea Veroiu, la acea dată un reprezentat important a unei noi generații de cineaști români, caracterizat printr-o operă de o aparte sensibilitate artistică. Faptul că este, totuși, o adaptare a romanului este evident încă de la începutul filmului, când se menționează că spectatorul se regăsește ,,într-un târg din Transilvania 1835’’. La Slavici coordonatele geografice au fost întotdeauna foarte precise, în Mara acțiunea concentrându-se în localitățile Lipova și Radna, din Banat. În film atenția se concentrează, în mai mare măsură decât în roman, asupra frământărilor celor doi copii ai Marei, Persida și Trică. Una dintre diferențele față de ˝La Moara cu Noroc˝ este că ˝Dincolo de pod˝este un film color. Inedite sunt și aparițiile unor personaje secundare. Spre exemplu, se remarcă imaginea luminoasă a teologului și apoi preotul ortodox Codreanu, care îi cunună pe tinerii îndrăgostiți Persida și Hans (fiul măcelarului Huber, partenerul de afaceri al Marei), în pofida barierelor puse de etnie și religie. Chiar în cadrul unei relative relaxări a cenzurii regimului, în anii ’70, față de exprimarea artistică, ilustrarea unor asemenea scene cu încărcătură spirituală și religioasă puteau cauza probleme. Revoluționarul român Iuliu Burdea, inspirat de figurile idealiștilor revoluționari pașoptiști, beneficiază de un tratament deosebit. Prieten cu Hans, Burdea nu este doar un idealist, ci și un teoretician al vremurilor noi care se așteaptă să răsară și un om de acțiune, dispus la sacrificiu suprem pentru cauza în care crede. Mara, mai puțin prezentă în film decât în roman, beneficiază de înțelegere, pentru atitudinea sa marcată de patima pentru bani și o aparentă lipsă de înțelegere a vremurilor ce urmează a se schimba.

„Pădureanca”, filmul care a schimbat mentalități

În 1987 apare filmul Pădureanca, în regia lui Nicolae Mărgineanu, ecranizarea nuvelei cu același titlu a lui Slavici, despre tragica poveste de iubire dintre Iorgovan, fiu de țăran înstărit, și Simina, o tânără săracă dintr-un sat vecin. Filmul păstrează stilul nuvelei concentrat asupra tensiunii morale și conflictului social. Interesant este Iorgovan, care nutrește o sinceră dragoste față de Simina, dar este abrutizat de condiția sa de tânăr care a obținut totul datorită situației materiale a tatălui. Incapabil să depășească granițele clasei sociale din care face parte și să-și găsească fericirea alături de femeia iubită, acesta se va dovedi la fel indecis și în alte planuri. Acesta, conștient de opresiunea politică și socială la care sunt supușii românii, nu ia nicio atitudine față de aceste abuzuri. Sublinierea indiferenței politice îl aseamănă pe Iorgovan cu Hans din ˝Dincolo de Pod˝, expresie, probabilă, a cineaștilor implicați în producția celor două filme de a fi în acord cu spiritul forurilor diriguitoare din cultură, care condamnau, retrospectiv, asemenea dovezi ale ezitării de a participa în lupta națională și pentru emancipare politică.

Revoluția, altă interpretare în cinema

Căderea regimului comunist și privațiunile cunoscute de societatea românească de după 1989 afectează și lumea culturală și artistică. Industria cinematografică, sprijinită masiv de stat în trecut, aproape că intră în colaps, iar numărul de filme românești produse anual scade dramatic. Totuși la începutul anilor 2000 cinema-ul românesc revine odată cu nașterea Noului Val Românesc. Adică filme realizate cu mijloace restrânse, personaje puține, filmate în medii realiste și abordând teme de actualitate. Din această categorie face parte și ˝Orizont˝, film din 2015, avându-l ca regizor pe Marian Crișan. Adaptare liberă tot după Moara cu Noroc, transpune povestea într-un cadru contemporan. Filmul este realist, cu accente sociale, păstrând tema principală a nuvelei. Intriga, dar și unele dialoguri, sunt identice cu prima ecranizare a nuvelei. Acțiunea este plasată din câmpia arădeană în zona Apusenilor, conflictul fiind mutat, de asemenea, din lumea crescătorilor de porci în cea a retrocedărilor și a tăierilor ilegale de pădure, iar Orizont, din titlul filmului, este o cabană turistică care se substituie hanului La Moara cu Noroc din nuvelă. Spre deosebire de celelalte două ecranizări recente din Slavici, Pădureanca și Dincolo de Pod, dialogurile sunt purtate într-un limbaj aspru și direct, mai apropiat lumii rurale evocate de Slavici.