Copiii din județul Sibiu sunt invitați să petreacă ultimele săptămâni de vacanță pe poteci, în pădure și pe munte. Programul „Anii Drumeției” organizează, în premieră, o Școală de Vară, în perioada 24 august – 4 septembrie, cu zece zile de activități dedicate explorării naturii și deprinderilor necesare unei drumeții în siguranță. Participarea este gratuită.
Programul îi va purta pe copii prin mai multe zone ale județului Sibiu. La Rășinari vor afla, alături de ghidul Radu Zaharie, cum au apărut drumețiile și cum a devenit mersul pe munte o activitate recreativă. Tot aici, Claudia Popelca îi va învăța cum să își aleagă traseul, ce echipament să pună în rucsac și de ce trebuie verificată prognoza înainte de plecare.
În Dealul Gușteriței, copiii vor participa, împreună cu Mihai Proca, la o tură dedicată observării păsărilor și vor învăța să le recunoască după aspect și cântec. O altă drumeție, coordonată de Nicoleta Ocneriu, va fi dedicată istoriei și patrimoniului Rășinariului.
O parte importantă a programului este rezervată siguranței pe munte. Pe traseul spre Vârful Fraga, Dana Băncioiu le va prezenta copiilor noțiuni de prim ajutor: cum să reacționeze în cazul unui accident, cum poate fi imobilizată o posibilă fractură, protejată o rană sau chiar improvizată o targă.
La Valea Argintului, Dumitru Troancă îi va introduce în tainele campării și le va explica modul în care se alege un loc sigur pentru adăpost, dar și ce trebuie făcut atunci când o excursie nu decurge conform planului.
Pe Via Transilvanica, în zona Mediașului, Ioana Pătrășcoiu va combina orientarea în natură cu descoperirea plantelor, iar în Pădurea Dumbrava, Teodora Bobeș le va vorbi copiilor despre dozarea efortului, hidratare, alimentație și importanța pauzelor.
Ultima experiență va avea loc la Cisnădioara, în zona Văii Argintului. În cadrul unui atelier coordonat de Catri Naicu, participanții vor face cunoștință cu escalada, de la echipamentul necesar și regulile de siguranță până la primele tehnici de cățărare. Tabăra este gratuită, detalii putând fi obținute pe https://aniidrumetiei.ro/drumetii/
Programul „Anii Drumeției” este inițiat și finanțat de Consiliul Judetean Sibiu în colaborare cu Asociația Județeană de Turism Sibiu. Scopul principal este de a îmbunătăți infrastructura de drumeție din județ și de a promova activități specifice ecoturismului.
Cosmin PAL
Ștefania VESA
Cosmin PAL
Ștefania VESA
Ștefania VESA
Ștefania VESA
Ștefania VESA
Ștefania VESA
Vlad IGNAT
Ovidiu BOICA
Ștefania VESA
Mihai POPA