Trei seri de spectacol în Piața Mare, la Festivalul Internațional de Folclor „Cântecele Munților”

Trei seri de spectacol în Piața Mare, la Festivalul Internațional de Folclor „Cântecele Munților”

Piața Mare din Sibiu a fost, timp de trei seri, gazda celor mai așteptate spectacole din cadrul celei de-a 51-a ediții a Festivalului Internațional de Folclor „Cântecele Munților”. Sute de artiști din România și din străinătate au urcat pe scenă, transformând centrul istoric al orașului într-un spațiu dedicat tradițiilor, muzicii și dansului popular.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Organizat de Consiliul Județean Sibiu, prin Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale „Cindrelul-Junii” Sibiu, cu sprijinul Primăriei Municipiului Sibiu, festivalul a cuprins, pe parcursul a cinci zile, evenimente desfășurate în nouă locații din municipiu.

Prima seară din Piața Mare a fost dedicată aniversării artiștilor Oana Tomoiagă, Alexandru Brădățan, Gabriel Dumitru, Andreea Haisan și Paul Ananie. Alături de ei au evoluat nume cunoscute ale muzicii populare românești, precum Constantin Enceanu, Mioara Velicu, Nineta Popa, Codruța Rodean și Adrian Neamțu, dar și ansamblurile „Cindrelul-Junii Sibiului”, „Veteranii Junii Sibiului” și „Ceata Junilor”. Invitații speciali Alexandra Ungureanu, Paul Surugiu – Fuego și Loredana & Orchestra „Agurida” au adus un plus de diversitate spectacolului. Chiar dacă ploaia și-a făcut apariția, publicul a rămas în fața scenei până la final.

Sâmbătă, festivalul a continuat cu reprezentații susținute de ansambluri din Cipru, Ucraina, Turcia și România. Publicul a urmărit dansuri și momente artistice specifice fiecărei regiuni, iar atmosfera a fost completată de recitalurile susținute de tineri interpreți și de Orchestra de Tineret a Ansamblului Folcloric Profesionist „Cindrelul-Junii Sibiului”. Finalul serii i-a aparținut țambalistului Cătălin Iancu, care a ridicat spectatorii în picioare.

Robert Târnăveanu, sărbătorit pe scenă

Ultima seară a fost marcată de aniversarea lui Robert Târnăveanu, care a celebrat 45 de ani de viață și 25 de ani de activitate artistică. Alături de numeroși invitați și de peste 100 de elevi ai Școlii Populare de Arte „Ilie Micu” Sibiu, artistul a oferit un spectacol-maraton în care tradiția, muzica și ideea de familie au fost elementele centrale.

În încheierea festivalului, Junii Sibiului au prezentat momentul care a făcut parte din spectacolul susținut recent pe scena principală a festivalului UNTOLD. Dansurile și muzica tradițională s-au îmbinat cu producții muzicale contemporane realizate împreună cu David Ciente, într-un show primit cu entuziasm de public.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Tradiții din România și din lume

Pe lângă spectacolele de seară, festivalul a adus în prim-plan obiceiuri și tradiții din diferite zone ale României și din alte țări. Publicul a urmărit dansuri și ritualuri din Maramureș, Bucovina, Mărginimea Sibiului, Argeș și Olt, dar și momente prezentate de ansambluri din Ucraina, Cipru, Italia și Turcia.

La finalul ediției, managerul CJCPCT „Cindrelul-Junii” Sibiu, Silvia Macrea, a mulțumit artiștilor, publicului, partenerilor și instituțiilor care au sprijinit organizarea festivalului.

Festivalul Internațional de Folclor „Cântecele Munților” face parte din calendarul mondial al organizației CIOFF și este unul dintre cele mai importante evenimente dedicate promovării tradițiilor populare din România.

Autor - Ștefania VESA
10 august 2026 la 17:17
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 7 ore
Măgura ajunge la cinci meciuri consecutive fără înfrângere. Victorie la diferenţă de 10 goluri, la Giarmata
Echipa din Cisnădie a câştigat cu 38-28 în deplasarea din Banat. Măgura are patru victorii în ultimele cinci...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 7 ore
Accident pe șantierul autostrăzii Sibiu-Pitești, în zona Boița. Trei bărbați au ajuns la spital
Trei bărbați au ajuns la spital, miercuri seara, după ce autoturismul în care se aflau s-a răsturnat pe...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 8 ore
Amical de gală pentru ”călăreţii roşii” cu vicecampioana ”U” Cluj
Profitând de ”fereastra” pentru acţiunile echipelor naţionale luată de primele două eşaloane din România, echipa CSC Şelimbăr va...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Răzvan NEGRU Răzvan NEGRU
• acum 10 ore
Împărați, prinți și generali sub același acoperiș. Biserica în care „Ochiul lui Dumnezeu” este văzut ca simbol francmasonic: „Nimic mai fals!”
Au trecut 300 de ani de când a fost pusă piatra de temelie a Bisericii „Sfânta Treime” din...
Actualitate
• 5 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 12 ore
MARPOD: Analize medicale gratuite pentru adulți și copii
În data de 10 decembrie 2026, la Căminul Cultural Marpod, se vor efectua analize medicale gratuite, în baza...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 12 ore
COPȘA MICĂ: Autoritățile locale luptă împotriva deșeurilor aruncate în locuri neamenajate
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 12 ore
VIDEO | CNAIR a simulat un accident cu două vehicule în flăcări în tunelul Momaia de pe Autostrada Sibiu–Pitești
Un exercițiu complex de intervenție în situații de urgență a avut loc astăzi în tunelul Momaia, de pe...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 12 ore
VALEA VIILOR: Festivalul „Marțian Negrea” a adunat comunitatea laolaltă
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 6 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 12 ore
11 noiembrie, Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații | La Sibiu, zeci de participanți la misiuni în Afganistan, Irak, Africa sau Balcani fac parte din Clubul Veteranilor
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 15 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 13 ore
RÂU SADULUI: Conferinţă privind refacerea şi întreţinerea pajiştilor montane
Comuna Râu Sadului va găzdui a V-a întâlnire a Consiliului Consultativ Local privind reabilitarea pajiștilor ca soluție pentru...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 13 ore
„Obraznici” în catalog, copii cu ADHD în realitate. Ruxandra Cibu Deaconu pregătește o dezbatere despre diagnosticarea timpurie, la Sibiu
Senatoarea USR de Sibiu Ruxandra Cibu Deaconu și reprezentanții Asociației ADHD – Sprijin pentru Neurodiversitate pregătesc o dezbatere...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 14 ore
Zilele Sănătății Plămânilor la Sibiu. Spirometrii și conferințe cu părintele Necula și episcopul Macarie
Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu organizează, în perioada 17–19 noiembrie 2026, Zilele Sănătății Plămânilor, un eveniment dedicat prevenției bolilor...
Actualitate
• 3 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.