Foto: Răzvan NEGRU
Printre narativele sau mai degrabă fixațiile unor consumatori de presă, indiferent dacă e scrisă, audio-vizuală sau online, este cea că jurnaliștii fac știri. Veți zice da, bun OK, așa este, voi faceți știri și care-i problema? Păi problema nu este că faci știri, că de aia ești jurnalist, de aia ai făcut facultatea și de aia ești plătit. Ci că mai-sus-menționații consideră cu tu faci DOAR știri. Că orice scrii, orice filmezi, orice comentezi, orice postezi chiar și în timpul liber e ȘTIRE. DOAR știre. Știre mare, mijlocie, mică, de la trei rânduri la o pagină de ziar, dar știre. Bun, nu am pretenția ca toți cei care consumă produse media să fie specializați în materia „Scriitura de presă. Genurile presei” cu care am tras destul în anul I (dacă tot am pomenit de facultate), dar totuși, dacă nu știi, ține-o pentru tine, discut-o la o bere și un grătar cu tovarășii tăi de bere și grătar, dar nu o servi public tocmai celor care muncește pentru ca tu să fii la zi cu chestii și chiar să te mai luminezi și tu. Că nu de alta, dar și noi, la berile și grătarele noastre, discutăm despre cei care cred că noi facem doar știri iar care dintre noi mai are umor, râde. Și spun dins tart că nu e vorba de mine sau de noi, ci cam de toți colegii din presă care își postează munca pe net. Concurenți sau nu.
Ideile acestea îmi vin orid e câte ori văd comentarii gen „ce știre de (…)”, „ce mai știre ați scris”, și alte opinii de mari experți în jurnalism. Comentarii la orice altceva decât la știri: reportaje, fotografii, video, comentarii, editoriale, în fine, orice altceva decât știrea-știre. De regulă, opiniile negative nu au absolut nimic cu modul în care este scris materialul (da, așa cum la voi orice scriem e știre, la noi orice scriem e „material”) cu eventualele typo-uri sau alte erori, cu cu preferințele proprii. Sau cu simpatia sau antipatia față de cel/cea care semnează. Sau cu poziția față de o anume temă. De regulă, se face urât atunci când cititorul e fix în tabăra opusă jurnalistului și, de regulă la articole mai profunde decât simplele știri. Evident că te poți aștepta ca ceva muncit, care ți-a mâncat timp și nervi, care ți-a încins telefonul de cât (nu) ți se răspundea la întrebările pe subiect, bătut pas cu pas (vorba aia!) în teren, să stârnească reacția ACEEA: „Ha, ce prostie mai e și asta!” și mai ales „bă, ce știre (așa și pe dincolo)”, ca să nu-i zic direct cum o etichetează. Evident că niciunul din ăștia tari în opinii nu va spune ce nu e în regulă la „știre”. Că nu știe. Bun, tu ți-ai format deja părerea: că părerea lui nu contează, atâta vreme cât habar nu are ce citește. Aici se mai adaugă alte detalii care îl descalifică: greșelile gramaticale, de limbă română-vorbit, o pagină de profil ori cu nimic, ori cu activități din acelea super-intelectuale cu mese pline în diverse decoruri, inevitabilele imagini „iola” (io la mare, io la Italia, io la pescuit, io la grădină) sau multiple portrete proprii cu likeuri de la veri și cumnați.
Pe unii colegi îi întristează aceste atitudini, pentru că ajung să se întrebe pentru cine mai scriu dacă munca lor este tratată așa cu marele flit. Răspunsul e simplu: scrii pentru ceilalți. Ceilalți care dau bani să te citească, ceilalți care așteaptă să vii cu ceva nou pentru ca să te acceseze (și să-ți descarce pozele, dar nu e supărare, cel puțin din partea mea), să îți confirme că numele tău contează și e cunoscut, sau chiar să te critice la modul obiectiv și pe subiect, asta cu un ton de om normal, nu de alcoolist-șef la bufetul din cartier unde încă se dă pe caiet.
Din păcate, pentru unii, jurnaliștii fac știri și atât. Problema lor. Noi scriem pentru toată lumea, ori le convine ori nu. Iar dacă sunt așa de tari, să își încerce norocul în meserie. Co, așa cum se știe, scrisul rămâne.
Cosmin PAL
Cosmin PAL
Cosmin PAL
Ovidiu BOICA
Ștefania VESA
Ștefania VESA
Cosmin PAL
Cosmin PAL
Cosmin PAL
Ovidiu BOICA
Cosmin PAL
Cosmin PAL