Cum să (re)descoperi apa caldă Și soarele. Și nisipul

Citesc într-o publicație în principiu serioasă, o știre așa de șocantă, încât am râs mult la mea. Nu că avea cine știe ce haz (știrile nu au haz decât atunci când sunt genial de prost scrise) ci că dădea peste bot la o întreagă evoluție în materie de loisir la malul mării. Ceva gen când au apărut primele casete, apoi CD-uri și când toți cei chitiți pe „progresul cu orice preț”, vorba lui Cațavencu (nu ziarul, ci personajul lui Caragiale) au spus că gata, pa-pa cu discurile din vremea bunicii. Și dintr-o dată zbaing, vezi că apar în magazinele de specialitate „viniluri”, care de fapt sunt fix discurile și plăcile alea foarte subapreciate din vremea bunicii. la prețuri cam minimum duble față de vremea aia, că na, am progresat. Adică, înțelegi, ceva ce era bun de dat la coș ori de trimis la muzeu devine fița supremă și dovadă că ești un meloman serios, nu din ăla de-i hăuie playeru-n mașină de sare tăblăria de pe ea și se slăbesc piulițele de la sine.

Așa m-am simțit când am citit în știrea aceea că ultimul răcnet estival este să mergi la plajă așa, simplu, ca pe vremea (din nou a) bunicii. Cu gentuța, cu cearceaful, cu umbrela de soare, cu scăunele pliante, cu potol la cutiuță și inevitabila și nelipsita lădiță frigorifică unde să stea la rece tot inevitabilele beri, sucuri și alte băuturi pe care le consumi sub pretext că e caniculă, și că fără ele te deshidratezi și nu mai ai minerale, roci și săruri prin tine. Titlul era ceva despre plajele FĂRĂ șezlonguri, care sunt acum „the ultimate attraction” pe litoral. Hai pe bune.

Adică treaba e la fel ca la plăcile-viniluri. Cearceaful nu e cool, nisipul nu e cool, soarele nu e cool, ci cool este să plătești șezlongul și umbreluța, să vadă lumea că îți permiți, nu ca fomiștii ăia din cauza cărora nu te poți duce tu în șlapi să faci baie cu doza de bere în mână. că s-au pus în fața ta cu cearceaful.

De mai mulţi ani moda e să împărțim plajele în regiuni și județe, să plantăm o pădure de umbreluțe ca să nu se mai vadă nimic din mare și să piară tot romantismul, că doar fraierii sunt romantici. Sub pădurea de umbreluțe plantăm o serie de șezlonguri din plastic, închiriem ambele la un preț cât mai uluitor că asta îi place românului, să îi facă pe dujmani să se oftice când văd ce-și permite el. La intrare, neapărat să fie un fel de poartă exotică și numele plajei care să-ți amintească de tropice și locuri exotice, asta până îți vin autohtonii cu nămol la pet, coliere de scoici, „DA, avem chiurtoși colaci” și „porumbelul de la mare face bine la bronzare”.

Ceea ce nu am înțeles vreodată la faza asta cu plajele private – plantații de umbrele a fost că ele sunt o fractură a logicii turistice estivale. Adică, mă-nțelegi, tu mergi la mare, la soare. Dar nu pupi soare, pentru că tu te duci la umbrelă, care îți face umbră. Pai dacă voiai umbră, stăteai acasă. Mai mergi la mare ca să stai pe nisipul fierbinte care mai trage din reumatism. Dar nu. Tu îți iei șezlong, să stai nu pe nisip ci pe plastic, ca la terasa cu shaorme de la tine din cartier. Despre faptul că tu nu vezi nici cerul, nici marea, ci doar porțiuni de plastic și de corp uman al vecinilor asta nu e o problemă mare, că oricum stai cu nasu-n smartfone, de din nou mă întreb la ce ai mai plecat de acasă.

Ei uite că, dacă o fi adevărat și nu e o reclamă sau justificare la ceva, lumea, după o hoinăreală printr-o zonă de costisitoare, caută să(și) revină la normalitate. Adică să facă plajă pe plajă, să stea la soare unde bate soarele, să vină cu de-ale gurii și băuturii de la el, nu de la cine știe ce punct de comercializare unde plătești de trei ori prețul pentru că na, e estival, e sezon, e locație și e chirie la unul care plătește și el chirie.

Se mai spune că „sursa” acestei mode noi care este de fapt veche este dorința turistului de a economisi. Și asta e bine, având în vedere că la noi la litoral, cuvântul de ordine e „prăduială”. Poate aşa vom avea și niște oaze de normalitate în zonele de plajă.