Candidat eliminat de la Titularizare, după ce a fost prins cu o fițuică

Candidat eliminat de la Titularizare, după ce a fost prins cu o fițuică

1.027 de candidați s-au prezentat marți, 21 iulie, la proba scrisă a concursului național de Titularizare 2026, organizată în cele patru centre de examen din județul Sibiu. Un candidat a fost eliminat după ce a fost surprins cu o fițuică în sala de examen.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Potrivit Inspectoratului Școlar Județean Sibiu, la concurs aveau dreptul să participe 1.186 de candidați, însă 159 au absentat, ceea ce înseamnă o prezență de 86,59%. Alți 50 de candidați s-au retras din examen din motive personale sau medicale. Singurul incident înregistrat a avut loc la Centrul de Concurs nr. 2 – Școala Gimnazială nr. 1 Sibiu, unde un candidat a fost eliminat după ce a fost prins cu o fițuică, după distribuirea subiectelor.

Primele rezultate vor fi afișate în 28 iulie, la sediul Inspectoratului Școlar Județean Sibiu și pe platforma dedicată concursului. Contestațiile vor putea fi depuse în aceeași zi, până la ora 21:00, și în 29 iulie, până la ora 12:00, iar rezultatele finale vor fi publicate în 4 august.

Pentru obținerea unui post pe perioadă nedeterminată, candidații trebuie să obțină minimum nota 7 la proba scrisă, iar pentru ocuparea unui post de suplinitor este necesară minimum nota 5. Repartizarea pe posturile vacante va avea loc în ședințe publice organizate de ISJ Sibiu în 5 și 6 august.

Subiectele și baremele de corectare au fost publicate marți, la ora 15:00, pe platforma dedicată a Ministerului Educației.

Autor - Ștefania VESA
21 iulie 2026 la 15:35
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 9 ore
Patru persoane, între care o minoră, au ajuns la spital după un accident pe DN 7, la Boița
Patru persoane au fost transportate la spital în urma unui accident produs duminică seara pe DN 7, la...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 11 ore
CSU Sibiu pierde la o posesie diferenţă, cu SCM Craiova, după un final interzis cardiacilor
Baschetbaliştii sibieni au cedat, în această seară, pe teren propriu, în Sala ”Transilvania”, în faţa uneia dintre reprezentantele...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 11 ore
Incendiu la o cabană din Valea Lotrioarei. Pompierii lucrează pentru lichidarea focului
Pompierii sibieni intervin în zona Valea Lotrioarei pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o cabană. Focul s-a manifestat...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 13 ore
CFR a pus vagoane bar pe ruta Sibiu–București
După încheierea sezonului estival, CFR Călători a redistribuit vagoanele bar pe mai multe rute. Printre trenurile care au...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 16 ore
Recomandarea săptămânii | Prof. Sorin Pleșa: „Dostoievski – Nietzsche. Elogiul suferinței” și filmul „Figuri ascunse”
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Teodora NAN Teodora NAN
• acum 17 ore
Nicu Ștefănuță, mesaj înaintea referendumului de la Rășinari: „Proiectul nu este strategic european. Votați NU!”
Europarlamentarul Nicu Ștefănuță a publicat pe pagina sa de Facebook un mesaj prin care îi îndeamnă pe locuitorii...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Răzvan NEGRU Răzvan NEGRU
• acum 19 ore
Aglomerație de Ziua Morților. Cozi de mașini pe Calea Dumbrăvii
Trafic aglomerat în jurul amiezii de duminică, 1 noiembrie, de Ziua Morților. În zona Cimitirului Municipal Sibiu s-au...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 19 ore
Tânăra învățătoare Mihaela Băilă Marga și lumea pe care o deschide copiilor: germană, dansuri săsești și curajul de a fi diferit
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 9 min de citit
Autor - Teodora NAN Teodora NAN
• acum 21 ore
România, campioana inflației în UE. Surpriza vine din Ungaria, printre țările cu cele mai mici scumpiri
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 1 zi
Daniela Cîmpean: „Telefoanele nu le-au cumpărat copiii. Noi li le-am dat”
Președinta Consiliului Județean Sibiu, Daniela Cîmpean, cere o abordare comună a relației copiilor cu telefoanele și rețelele sociale,...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Măgura îi produce liderului ”U” Cluj primul eşec. Gol deci marcat de Patricia Tâmplaru cu 20 de secunde înainte de final
Echipa din Cisnădie s-a impus, în faţa propriilor suporteri, cu 27-26 în faţa echipei Universităţii Cluj, liderul clasamentului...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
(ACTUALIZARE) Sibianca Roxana Vişa, campioană europeană de judo
Sibianca Roxana Vişa a cucerit, sâmbătă seara, medalia de aur şi titlul de campioană continentală de tineret U23...
Actualitate
• 2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.