Revenire de senzaţie! Se întoarce fundaşul pe care FC Hermannstadt l-a vândut acum un an în Ungaria

Revenire de senzaţie! Se întoarce fundaşul pe care FC Hermannstadt l-a vândut acum un an în Ungaria

Unul dintre cei mai buni jucători de la FC Hermannstadt în sezonul 2024/25, portughezul Tiago Goncalves, este aproape de o revenire în Superliga României. Fundaşul stânga a fost cedat definitiv la Ujpest, în Ungaria, în vara anului trecut, dar la gruparea maghiar n-a mai repetat evoluţiile bune de la Sibiu, fiind cedat în partea a doua a sezonului, sub formă de împrumut, la Mantova, în Serie B din Italia.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Conform jurnalistului Emanuel Roşu, cunoscut pentru ponturile sale din lumea fotbalului autohton, Tiago Goncalves este în atenţia a două echipe din primul eşalon din România, una dintre cele care îşi doresc serviciile lui fiind FC Argeş, acolo unde recent a ajuns un alt fost jucător de la Hermannstadt, Silviu Balaure.

Tiago Goncalves are 25 de ani şi a sosit în România în vara lui 2024, de la Belenenses. Portughesul s-a adaptat repede şi a devenit unul dintre cei mai importanţi jucători de la Sibiu, într-un singur sezon crescându-I cota de la 125.000 de euro la un million.

Pentru FC Hermannstadt, Tiago Goncalves a evoluat în 41 de meciuri, marcând 3 goluri şi contribuind decisiv la altele 9. Suma de transfer, conform transfermarkt.com, a fost de 650.000 de euro.

Autor - Ovidiu BOICA
19 iulie 2026 la 17:21
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Marius MUNTEANU GHIUR Marius MUNTEANU GHIUR
acum 12 minute
Pot să vând singur. De ce aș apela la un agent imobiliar?
Să publici un anunț imobiliar este astăzi mai simplu ca niciodată. Faci câteva fotografii cu telefonul, scrii o...
Actualitate
7 min de citit
Autor - Adrian POPESCU Adrian POPESCU
acum 39 minute
Revedere după 30 de ani la Facultatea de Teologie din Sibiu. Episcopul-vicar Sofian Brașoveanul, alături de foștii colegi
Revederea absolvenților promoției 1992-1996 de la facultatea sibiană a început cu Sfânta Liturgie săvârşită, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 1 oră
1.088 de clădiri vechi din Sibiu, verificate de Primărie: 28 sunt în „stare rea”, iar alte 51 în stare „satisfăcătoare”
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
6 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 11 ore
Săliştea fotbalistică, de la echipa înfiinţată după Marea Unire de la 1918, la “Bilardo” şi miuţele la care participa poetul Adrian Păunescu
* acest articol a fost publicat în Tribuna Sporturilor PLUS, supliment al cotidianului TRIBUNA * Actualul preşedinte al Clubului...
Actualitate
12 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 14 ore
Adela Vasilescu, la Campionatele Europene de beachvolley, la doar 14 ani. Antrenorul lotului U18 al României e Mihai Bulbuc (ACS Champions)
Sezonul de beachvolley nu s-a încheiat încă pentru ACS Champions. Ultima destinație este localitatea turcă Izmir, unde Adela...
Actualitate
5 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 18 ore
Muzeul Național Brukenthal scoate la concurs șapte posturi. Se caută de la specialiști IT și auditori până la muzeografi și conservatori
Muzeul Național Brukenthal organizează în această lună concurs pentru ocuparea a șapte posturi vacante, din mai multe compartimente...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Mihai POPA Mihai POPA
acum 18 ore
Sorina Matei preia conducerea interimară a TVR
Jurnalista Sorina Matei a fost propusă pentru a prelua interimar conducerea Televiziunii Române, după ce Curtea Constituțională a...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 18 ore
Proiectul „Scrie-ți viitorul!”, la a patra ediție. Tinerii din Sibiu pot participa la activități de orientare profesională și dezvoltare personală
Un proiect destinat tinerilor din județul Sibiu revine în această toamnă pentru al patrulea an. „Scrie-ți viitorul!” propune,...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Teodora NAN Teodora NAN
acum 18 ore
Întârziere de peste 5 ore la zborul pentru Hurghada. Aeronava a avut probleme la decolare
Debut de sejur cu ghinion pentru turiștii care aveau programată astăzi plecarea spre Hurghada, Egipt. Avionul care trebuia...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 18 ore
Triada eMTB Xperience 2026, la a cincea ediție: trei zile de competiție în Munții Făgăraș
Valea Avrigului și Munții Făgăraș au găzduit, la sfârșitul săptămânii trecute, cea de-a cincea ediție a Triada eMTB...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Mihai POPA Mihai POPA
acum 18 ore
Spionaj rusesc în România: SRI a dejucat o operațiune de sabotaj
Serviciul Român de Informații anunță că a dejucat o operațiune de sabotaj pusă la cale de Federația Rusă...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 19 ore
Peste 15 milioane de lei pentru gustarea elevilor din județul Sibiu. Ce vor primi copiii la școală
Lapte și produse lactate, mere și produse de panificație vor ajunge și în acest an școlar la copiii...
Actualitate
3 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.