Foto: Vali MACREA
Finanţatorul fostei campioane, Gigi Becali, a confirmat, în direct la Digi Sport, transferul lui Luca Stancu. Fundaşul de 21 de ani ajunge astfel la FCSB, aşa cum s-a vehiculat încă de la finaul ediţiei precedente de campionat.
”Noi avem în stânga, l-am luat pe băiatul ăla de la Sibiu. Da. Luca Stancu. Să avem dublură acolo pentru regula U21. Joacă stânga-dreapta”, a spus Gigi Becali, la Digi Sport Special.
Conform digisport.ro, Luca Stancu ar fi semnat cu FCSB un contract valabil până în vara anului 2029. El va fi din nou coechipier cu Dennis Politic, mijlocaşul împrumutat de FCSB la Sibiu pentru partea a doua a sezonului trecut.
Despre interesul FCSB-ului pentru Luca Stancu s-a vorbit încă de la începutul verii, jucătorul fiind urmărit de mai mulţi oficiali ai “roş-albaştrilor”, în frunte cu antrenorul medieşean Marius Baciu, la returul barajului cu FC Voluntari pentru menţinerea/promovarea în Superligă. Fotbalistul debutase în Superligă tot contra FCSB-ului, în iulie 2025, când de asemenea s-a descurcat destul de bine, la primul meci pentru FC Hermannstadt după transferul de la AFC Câmpulung Muscel, iar în returul sezonului regular, la acel spectaculos 3-3 dintre cele două echipe, a şi marcat singurul său gol de până acum în Superligă, în poarta FCSB-ului.
După înfrângerea de la Voluntari (0-3), în urma căreia FC Hermanstadt a luat drumul Ligii 2, Luca Stancu declara, la Pro TV, că este încântat că cei de la FCSB se gândesc la el, dar că va cântări bine în luarea unei decizii.
“Astăzi am aflat și eu, mă încântă, dar o să mă gândesc. E de gândit, până la urmă e viitorul meu și trebuie să iau cea mai bună decizie. Știți cum e la FCSB, dacă nu prea joci, e cam nasol. O să mă gândesc să iau cea mai bună decizie. Mă încântă, vă dați seama. Am fost cel mai fericit când am dat gol, primul gol în Liga 1, împotriva lui FCSB.
Sunt ambițios, liniștit, pasionat, nu intru în conflicte, pun foarte mult suflet în tot ce fac”, afirma Luca Stancu, pe 3 iunie, pentru Pro TV.
Luca Stancu poate juca atât bandă stângă, cât şi în flancul drept. În sezonul trecut, a îmbrăcat tricoul lui FC Hermannstadt de 34 de ori, marcând un gol.
Ovidiu BOICA
Ovidiu BOICA
Ovidiu BOICA
Ovidiu BOICA
Ștefania VESA
Ștefania VESA
Ștefania VESA
Ștefania VESA
Vlad IGNAT
Vlad IGNAT
Ștefania VESA
Vlad IGNAT