EP Plenary session - Covid-19 : EU coordination of health assessments and risk classification and the consequences on Schengen and the single market
Vicepreședintele Parlamentului European, eurodeputatul sibian Nicu Ștefănuță, organizează miercuri, 15 iulie, la Bruxelles, evenimentul „Nu ești singur afară!”, o dezbatere dedicată românilor care trăiesc în diaspora și provocărilor cu care aceștia se confruntă. Întâlnirea va avea loc în Parlamentul European și va reuni câteva sute de români stabiliți în diferite țări europene, alături de invitați din domenii precum psihologie, cultură și societate civilă.
Potrivit organizatorilor, evenimentul își propune să deschidă un dialog despre impactul pe care viața în străinătate îl are asupra sănătății mintale, despre sentimentul de înstrăinare și dorul de casă, dar și despre modalitățile prin care românii plecați peste hotare pot fi sprijiniți mai bine.
La dezbatere vor participa jurnalista și activista umanitară Andreea Marin, actrița și cântăreața Bianca Purcărea, psihoterapeutele Raluca Anton și Codruța Răbăgel, senatoarea independentă Victoria Stoiciu, scriitorul Miguel Gane și europarlamentarul Nicu Ștefănuță.
Discuțiile vor aborda experiențele românilor care au ales să își construiască o viață în afara țării, sacrificiile făcute pentru un trai mai bun, efectele emigrării asupra echilibrului emoțional, relația cu instituțiile statului român, dar și dorința multora de a reveni acasă și condițiile care ar putea încuraja această întoarcere.
Europarlamentarul sibian spune că inițiativa a pornit din propriile experiențe și din mesajele primite de la românii stabiliți în alte țări.
„Eu însumi mă simt ca un expat uneori, pentru că deși am o viață și o familie în Bruxelles de mai bine de șapte ani, dorul de cei de acasă și de locurile în care am crescut este mereu prezent în diverse forme. Am primit mesaje și mărturisiri emoționante, unele povești poate chiar cutremurătoare de la semenii noștri stabiliți în alte țări. Indiferent cât de bine sau cât de greu o duc, experiența străinătății nu este niciodată ușoară și vine cu anumite costuri”, a declarat Nicu Ștefănuță.
Acesta afirmă că evenimentul face parte din demersurile sale de a aduce sănătatea mintală mai sus pe agenda publică și de a combate stigmatizarea problemelor psihologice.
„Din preocuparea față de românii care trec prin toată această dezrădăcinare, am creat acest eveniment. Am invitat specialiști din diverse arii de activitate cu care să ne așezăm împreună la aceeași masă și să discutăm deschis despre acest fenomen românesc postdecembrist – viața în diaspora. Face parte din angajamentul meu de a aduce sănătatea mintală mai sus pe agenda publică, de a combate stigmatizarea și de a susține accesul real la servicii psihologice pentru toți cei care au nevoie de ele”, a mai transmis vicepreședintele Parlamentului European.
Nicu Ștefănuță este europarlamentar independent, afiliat grupului Verzilor/Alianța Liberă Europeană (Greens/EFA), și ocupă funcția de vicepreședinte al Parlamentului European. În actualul mandat este membru al Comisiei pentru Bugete și al Comisiei pentru Industrie, Cercetare și Energie, precum și membru supleant în Comisia pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală și în Comisia pentru Sănătate Publică.
Ștefania VESA
Ștefania VESA
Ștefania VESA
Vlad IGNAT
Ioana DEDU
Ștefania VESA
Ștefania VESA
Ștefania VESA
ADVERTORIAL
Ovidiu BOICA
Vlad IGNAT
Vlad IGNAT