Micăsasa Fest revine la Castelul Brukenthal. Două zile de concerte, ateliere și activități în aer liber

Micăsasa Fest revine la Castelul Brukenthal. Două zile de concerte, ateliere și activități în aer liber

Castelul Brukenthal din Micăsasa va găzdui, în perioada 25-26 iulie, cea de-a doua ediție a Micăsasa Fest, un eveniment care îmbină muzica live, tradițiile locale, atelierele creative și activitățile în aer liber. Organizatorii îi invită pe sibieni și pe turiști la două zile dedicate comunității, într-un cadru cu valoare istorică și peisagistică.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Mădălina Pavăl Orchestra și Fără Zahăr, printre invitații ediției

Pe scena festivalului vor urca Mădălina Pavăl Orchestra, Fără Zahăr și Mano & Gregor, capetele de afiș ale ediției din acest an. Programul muzical este completat de recitaluri susținute de Cristian Lupașcu, Mădălina Soficaș, Trupa Fără Nume, MoonGroove, Romulus Cipariu și Ansamblul Valea Târnavelor.

Ateliere, drumeții și activități pentru întreaga familie

Pe lângă concerte, participanții vor putea lua parte la numeroase ateliere și activități pentru toate vârstele. Programul include ateliere de ceramică susținute de Nicolas Leș, pictură pe lemn realizată împreună cu Asociația ANTS, spectacolul de teatru „Povești Africane”, prezentat de BIS Teatru, precum și sesiuni de tir cu arcul organizate de Transilvania Archery Adventure.

Cei care preferă activitățile în natură vor avea la dispoziție drumeții ghidate pe Via Transilvanica, ture cu biciclete electrice și plimbări cu stand up paddle pe râul Târnava. Potrivit organizatorilor, Micăsasa Fest își propune să aducă împreună muzica, patrimoniul și producătorii locali, într-un eveniment dedicat promovării comunității și a zonei Târnavelor.

Festivalul este organizat cu sprijinul Consiliului Județean Sibiu și al Primăriei comunei Micăsasa, în parteneriat cu mai mulți sponsori și colaboratori locali.

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Autor - Vlad IGNAT
13 iulie 2026 la 13:42
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 36 minute
Modele europene pentru dezvoltarea județului Sibiu. Ce schimbări ar putea fi aduse Strategiei 2030
Proiectele și investițiile realizate în județul Sibiu ar putea fi urmărite mai atent în funcție de efectele pe...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 1 oră
Tânăr de 19 ani, sub control judiciar după ce ar fi furat cardul unui pensionar și a făcut cumpărături cu el
Un tânăr în vârstă de 19 ani din localitatea Sărata a fost plasat sub control judiciar pentru 60...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 1 oră
Weekend cu peste 800 de amenzi pe șoselele din județul Sibiu. Opt șoferi au fost prinși băuți la volan
Polițiștii rutieri sibieni au aplicat peste 800 de sancțiuni contravenționale în doar trei zile, în cadrul acțiunilor desfășurate...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 1 oră
Farmecul Orientului ajunge la Sibiu. Muzeul Brukenthal deschide o expoziție dedicată covoarelor orientale din patrimoniul său
Muzeul Național Brukenthal va deschide vineri, 17 iulie, expoziția „Farmecul Orientului în inima Transilvaniei. Covoare din patrimoniul Muzeului...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 2 ore
ACS Mediaş transferă un fost golgeter al României. Revine la Mediaş, după ce a mai jucat pentru Gaz Metan
ACS Mediaş dă lovitura pe piaţa transferurilor la nivelul Ligii 3. Gruparea din localitatea de pe malurile Târnavei...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 2 ore
„Concerte pe Acoperiș” revine la Sibiu. Ada Milea, Byron și artiști internaționali vor urca pe terasa Filarmonicii
larmonica de Stat Sibiu a anunțat organizarea celei de-a VII-a ediții a festivalului „Concerte pe Acoperiș”, unul dintre...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 2 ore
Șantierul de pe strada Muncel intră într-o nouă etapă. Canalizarea este gata, urmează lucrările la carosabil și trotuare
Lucrările de modernizare de pe strada Muncel, una dintre cele mai ample investiții de infrastructură derulate în acest...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 2 ore
Picnic în natură și drumeție prin Colinele Transilvaniei. O nouă experiență organizată de „Anii Drumeției” la Alma Vii
Programul „Anii Drumeției” propune sâmbătă, 18 iulie, o nouă ieșire în natură, de această dată în zona satului...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Cosmin Pal Cosmin Pal
acum 3 ore
RÂU SADULUI: Locul unde se face cea mai bună brânză de burduf. Secretul ciobanilor şi viaţa la munte
Brânza de burduf din Râu Sadului este considerată cea mai bună din România, datorită calității aparte a gustului,...
Actualitate
10 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 3 ore
Mănăstirea de la Măgura-Jina și-a sărbătorit al doilea hram. Mitropolitul Laurențiu a oficiat Sfânta Liturghie
Mănăstirea „Nașterea Maicii Domnului” de la Măgura-Jina, din județul Sibiu, și-a sărbătorit duminică, 12 iulie, cel de-al doilea...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 4 ore
Drumuri și Poduri Sibiu SA continuă lucrările de întreținere pe drumurile județene din Sibiu
Echipele Drumuri și Poduri SA Sibiu desfășoară în această săptămână noi lucrări de întreținere pe mai multe drumuri...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 4 ore
Crimă în Gura Râului. Un bărbat de 48 de ani, reținut pentru omor și profanare de cadavre
Un bărbat în vârstă de 48 de ani a fost reținut de procurorii sibieni, fiind cercetat pentru omor...
Actualitate
1 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.