Crimă în Gura Râului. Un bărbat de 48 de ani, reținut pentru omor și profanare de cadavre

Crimă în Gura Râului. Un bărbat de 48 de ani, reținut pentru omor și profanare de cadavre

Un bărbat în vârstă de 48 de ani a fost reținut de procurorii sibieni, fiind cercetat pentru omor și profanare de cadavre, în urma unei fapte petrecute în localitatea Gura Râului. Potrivit Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, incidentul ar fi avut loc în seara zilei de 8 iulie. Din cercetările efectuate până în prezent a rezultat că bărbatul ar fi lovit de mai multe ori, cu un topor sau o secure, o persoană în vârstă de 60 de ani, provocându-i decesul.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Ulterior, suspectul ar fi incendiat trupul victimei. În 12 iulie, procurorul criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu a dispus continuarea urmăririi penale față de bărbat și reținerea acestuia pentru 24 de ore. Cercetările sunt desfășurate de procurori, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului Investigații Criminale al IPJ Sibiu și al medicilor legiști din cadrul Serviciului Județean de Medicină Legală Sibiu.

Ancheta continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs fapta. Reprezentanții Parchetului precizează că măsurile luate în cadrul anchetei nu înlătură principiul prezumției de nevinovăție.

Autor - Ștefania VESA
13 iulie 2026 la 11:14
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 1 minut
Micăsasa Fest revine la Castelul Brukenthal. Două zile de concerte, ateliere și activități în aer liber
Castelul Brukenthal din Micăsasa va găzdui, în perioada 25-26 iulie, cea de-a doua ediție a Micăsasa Fest, un...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 10 minute
ACS Mediaş transferă un fost golgeter al României. Revine la Mediaş, după ce a mai jucat pentru Gaz Metan
ACS Mediaş dă lovitura pe piaţa transferurilor la nivelul Ligii 3. Gruparea din localitatea de pe malurile Târnavei...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 26 minute
„Concerte pe Acoperiș” revine la Sibiu. Ada Milea, Byron și artiști internaționali vor urca pe terasa Filarmonicii
larmonica de Stat Sibiu a anunțat organizarea celei de-a VII-a ediții a festivalului „Concerte pe Acoperiș”, unul dintre...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 36 minute
Șantierul de pe strada Muncel intră într-o nouă etapă. Canalizarea este gata, urmează lucrările la carosabil și trotuare
Lucrările de modernizare de pe strada Muncel, una dintre cele mai ample investiții de infrastructură derulate în acest...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 48 minute
Picnic în natură și drumeție prin Colinele Transilvaniei. O nouă experiență organizată de „Anii Drumeției” la Alma Vii
Programul „Anii Drumeției” propune sâmbătă, 18 iulie, o nouă ieșire în natură, de această dată în zona satului...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Cosmin Pal Cosmin Pal
acum 1 oră
RÂU SADULUI: Locul unde se face cea mai bună brânză de burduf. Secretul ciobanilor şi viaţa la munte
Brânza de burduf din Râu Sadului este considerată cea mai bună din România, datorită calității aparte a gustului,...
Actualitate
10 min de citit
acum 1 oră
Mănăstirea de la Măgura-Jina și-a sărbătorit al doilea hram. Mitropolitul Laurențiu a oficiat Sfânta Liturghie
Mănăstirea „Nașterea Maicii Domnului” de la Măgura-Jina, din județul Sibiu, și-a sărbătorit duminică, 12 iulie, cel de-al doilea...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 2 ore
Drumuri și Poduri Sibiu SA continuă lucrările de întreținere pe drumurile județene din Sibiu
Echipele Drumuri și Poduri SA Sibiu desfășoară în această săptămână noi lucrări de întreținere pe mai multe drumuri...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 2 ore
Opt licee din județul Sibiu au promovabilitate de peste 90% la Bacalaureat. „Gheorghe Lazăr”, singurul cu rată de 100%
Opt unități de învățământ din județul Sibiu au înregistrat rate de promovare de peste 90% la examenul de...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ioana DEDU Ioana DEDU
acum 2 ore
130 de stații Tursib din Sibiu vor avea afișaje digitale
130 de stații Tursib din Sibiu vor fi dotate cu sisteme inteligente de informare a călătorilor. Noile echipamente...
Actualitate
2 min de citit
Autor - ADVERTORIAL ADVERTORIAL
acum 2 ore
(P) Brătienii second-hand s-au trezit brusc în conștiință și luptă cu PSD
Asta în timp ce se țin legați de scaune în frunte cu un premier demis cu 281 de...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Cosmin Pal Cosmin Pal
acum 2 ore
Seară culturală de Ziua Franţei, la Fantasy Sibiu
Galeria de artă Fantasy din Sibiu, Piața Schiller nr 4, organizează o seară culturală cu prilejul Zilei Naționale...
Actualitate
1 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.