“Călăreţii roşii”, puşi pe fugă de “corbi”. Înfrângere cu scor de neprezentare a Şelimbărului pe terenul unei echipe nou-promovate în Superligă

“Călăreţii roşii”, puşi pe fugă de “corbi”. Înfrângere cu scor de neprezentare a Şelimbărului pe terenul unei echipe nou-promovate în Superligă

Echipa lui Eugen Beza a fost învinsă de Corvinul cu 3-0, toate cele trei goluri find marcate în partea a doua a întâlnirii.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

”Călăreţii roşii” au rezistat o repriză în faţa unei formaţii care revine pe prima scenă după aproape două decenii şi jumătate. Echipa din Şelimbăr a fost adversarul Corvinului în ultimul amical al ”corbilor” de dinaintea debutului noului sezon în Superligă, la Hunedoara, dar în partea a doua formaţia pregătită de Florin Maxim a marcat de trei ori.

Hunedorenii au irosit mai multe ocazii de a deschide scorul în primele zece minute, două prin Ribeiro şi câze una prin Alex Neacşa şi Hayatu. Sibienii au replicat prin Bucuroiu, pe contraatac, dar şutul a fost pe direcţia lui Codruţ Sandu (’11). Amfitrioni au continuat să alegre după deschiderea scorului, dar Rareş Măluţan s-a remarcat la şuturile lui Bratu, Iacob şi Hayatu. Portarul Şelimbărului a fost salvat de bară, pe finalul reprizei, la reluarea lui Baru din marginea careului mic, astfel că primele 45 de minute încheindu-se cu scor alb pe tabelă.

 

Trei goluri în mai puţin de 10 minute

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

La reluare, asaltul la poarta lui Măluţan a fost reluat, Goodlad şi Yeboah ratând primele două oportunităţi de a deschide scorul. În cele din urmă, Renato Espinosa a deschis scorul, reluând de pe 6 metri, cu capul, din centrarea lui Pîrvulescu (’54). Două minute mai târziu, cu un şut din interiorul suprafeţei de pedeapsă, Yeboah a dublat avantajul “corbilor”. Ghanezul a făcut “dubla” după fix o oră de joc, reluând în plasă, din unghi.

Diferenţa de pe tabelă putea fi şi mai mare dacă mingea expediată de Filip Ilie n-ar fi izbit transversala, în ultimul minut.

Acesta este al doilea eşec al “călăreţilor roşii” în această săptămână, după cel cu Dumbrăviţa

Următoarele două meciuri de verificare pentru jucătorii lui Eugen Beza vor avea loc pe 22 şi 25 iulie, împotriva celor de la ACS Mediaş, respectiv SCM Rm. Vâlcea.

 

Echipele

 

Revenind la testul cu Corvinul, Eugen Beza l-a început cu următoarea formulă: Rareş Măluțan – George Monea, Kamil Wiktorski, Ciprian Natea, Ianis Mihart – Alexandru Luca, Robert Boboc – Andrei Șerban, Petrişor Petrescu, Daniel Benzar – Cosmin Bucuroiu.

Au mai intrat portarul Raul Băilă şi jucătorii de camp Emmanuel Bîrză, Tudor Ivan, Deniz Giafer, Gabriel Șerb, Emmanuel Baba Ayne, Yarin Beza, Dragoş Iancu, Andrei Cătălina, Eneas Horvat, Alexandru Cismaș, Ştefan Veștemean şi Raoul Cristea.

De cealaltă parte, Florin Maxim a replicat cu C. Sandu – Iacob, Fl. Ilie, Manolache, Hayatu – Bratu, Cărăruş, Neacşa, Ribeiro, Fabry – Gillard. Au mai intrat Frănculescu, P. Albino, Filip Ilie, Abualnadi, Zanc, Hrezdac, Yeboah, Goodlad, Deaconu, Pîrvulescu şi Espinosa.

11 iulie 2026 la 22:56
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 58 minute
Luptă strânsă la vârful clasamentului celui de-al doilea eşalon judeţean. Echipele de pe podium au acelaşi număr de puncte. Multe goluri în seriile Sibiu şi Mediaş ale Ligii a V-a
Echipa din Miercurea Sibiului, care obţinuse, la finalul sezonului precedent, dreptul de a promova în SuerLiga Sibiu, dar...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Răzvan NEGRU Răzvan NEGRU
• acum 3 ore
Lumina celor care nu văd. Florentina și Marius, 60 de kilometri pe bicicletă în căutarea frumosului
˝A fost multă zarvă și voie bună printre cei peste 200 de oameni veniți să descopere Țara Oltului...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 4 ore
Alma câştigă derbiul academiilor din SuperLigă. Liderul AFC Agnita, victorie fără emoţii pe terenul nou-promovatei din Copşa Mică
Echipa Academiri de Fotbal Alma Sibiu a câştigat, sâmbătă dimineaţa, disputa cu FC Interstar, pe terenul de iarbă...
Actualitate
• 6 min de citit
Autor - ADVERTORIAL ADVERTORIAL
• acum 5 ore
(P) Femeile însărcinate vor avea dreptul la însoțitor și la intimitate în timpul travaliului și al nașterii. Proiectul USR, adoptat de Parlament
Pe durata travaliului și a nașterii, femeile însărcinate vor avea dreptul la respectarea demnității și a vieții private,...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 5 ore
MEDIAȘ: 150 de copaci plantați pe cinci străzi din municipiu, în campania de toamnă
Primăria Mediaș a plantat 150 de copaci în mai multe zone ale municipiului, în cadrul campaniei de toamnă...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - ADVERTORIAL ADVERTORIAL
• acum 5 ore
Raluca Turcan, despre investițiile din Tălmaciu: „Acum sunt anii despre care se va vorbi în viitor”
Deputata Raluca Turcan a discutat cu primarul orașului Tălmaciu, Ionuț Oancea, despre proiectele aflate în derulare și investițiile...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 6 ore
Muzeul ASTRA a inaugurat un circuit despre aurul Apusenilor, de la galeriile romane la viața minerilor
Muzeul ASTRA a creat un circuit expozițional dedicat istoriei mineritului aurifer din Munții Apuseni. Proiectul „Aurul Apusenilor. Blestem...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 7 ore
Bărbat căutat de poliție, după ce familia nu a mai putut lua legătura cu el din 2025
Polițiștii sibieni caută un bărbat de 54 de ani, din județul Brașov, care nu a mai putut fi...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 7 ore
Peste 100 de jucători sunt așteptați la Sibiu, la etapa locală a Campionatului Național de Catan
Sibiul găzduiește, sâmbătă, 17 octombrie, etapa locală a Campionatului Național de Catan 2026, competiție ajunsă la cea de-a...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 8 ore
„Școala Altfel” și „Săptămâna Verde” la Muzeul ASTRA. Ateliere, explorări în natură și vânători de comori pentru elevi
Muzeul ASTRA din Sibiu a pregătit o serie de activități educaționale pentru elevii care participă la programele „Școala...
Actualitate
• 3 min de citit
• acum 8 ore
ARA Kinetoterapie despre durerile de spate. Cauze frecvente și soluții prin kinetoterapie
Este dimineața, te ridici din pat și simți o înțepătură în zona lombară. Nu este prima dată. Te...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Teodora NAN Teodora NAN
• acum 9 ore
5,4 lei pentru un euro la casele de schimb din Sibiu. „Ne-a crescut chiria”
Cursul leu/euro începe să se simtă tot mai puternic în buzunarele sibienilor care au rate sau chirii calculate...
Actualitate
• 1 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.