„Împreună suntem mai puternici”. Alexander Eram, printre invitații conferinței de turism de la Porumbacu de Sus

„Împreună suntem mai puternici”. Alexander Eram, printre invitații conferinței de turism de la Porumbacu de Sus

Parcul „Povestea Calendarului” din Porumbacu de Sus a găzduit joi seara cea de-a treia ediție a conferinței „Tendințe în turism și provocări actuale”, eveniment organizat cu ocazia aniversării a cinci ani de la deschiderea parcului tematic de pe Valea Porumbacului.
Printre invitați s-a numărat și omul de afaceri Alexander Eram, care s-a prezentat, cu umor, drept „cunoscut ca fiind soțul Andreei Esca”.
În deschiderea conferinței, Ileana Căluțiu, marketing manager al Parcului „Povestea Calendarului”, a prezentat câteva date despre turismul românesc. Potrivit acesteia, 81% dintre turiștii care vizitează România sunt români, iar județul Sibiu ocupă locul al șaselea la nivel național în clasamentul destinațiilor turistice.
„La nivel regional, județul Sibiu se situează după Brașov și Mureș în ceea ce privește numărul de turiști. Este important ca operatorii din turism să colaboreze și să creeze pachete de servicii atractive, care să îi determine pe vizitatori să își prelungească sejurul în județul nostru”, a declarat Ileana Căluțiu.
Despre beneficiile colaborării între operatorii turistici a vorbit și Adrian Onțică, reprezentant al „Brambura Park”, care a prezentat proiectul „Transylvanian Family Parks”, o asociere ce reunește nouă parcuri tematice din trei județe.
„Am înțeles că împreună suntem mai puternici. Ne dorim ca turiștii să beneficieze de experiențe în toate parcurile partenere, folosind un singur «pașaport» valabil în cele nouă locații. Deși proiectul a fost lansat recent, avem deja vizitatori care au reușit să bifeze toate parcurile”, a afirmat Adrian Onțică.
Din rețeaua „Transylvanian Family Parks” fac parte, alături de „Povestea Calendarului”, „Brambura Park” și „Panoramic Park Viking Village” din județul Sibiu, “Valea cu povești” din Bran, „Dino Parc” și „Magic Parc” din Brașov, Complexul turistic „Dumbrava Minunată” din Suceava, precum și „Insect Park” și „Mini Transilvania” din județul Harghita.
La conferință au participat și influenceri din domeniul turismului, care au subliniat că succesul unei destinații este dat, în primul rând, de povestea construită în jurul acesteia, uneori chiar mai importantă decât confortul unităților de cazare sau oferta gastronomică.
Proiectele dedicate turismului lent dezvoltate de Consiliul Județean Sibiu au fost prezentate de Thomas Roth, consilier în cadrul cabinetului președintei Daniela Cîmpean. Acesta a amintit că, prin programul „Anii Drumeției”, județul Sibiu dispune de o rețea de trasee montane cu o lungime cumulată comparabilă cu distanța dintre Sibiu și Viena.
Totodată, Thomas Roth a anunțat că, în cadrul proiectului european „Slowdown”, va fi amenajat un traseu de cicloturism în Țara Oltului, inspirat de la un partener din Letonia, menit să promoveze patrimoniul natural, istoric, cultural și gastronomic al zonei.
Conferința s-a încheiat cu o sesiune de networking între participanți și o degustare de produse locale.

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Autor - Teodora NAN
10 iulie 2026 la 13:34
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 50 minute
Străzile Rennes și Rahovei se închid parțial pentru lucrări la rețeaua de apă. Restricții de circulație până în 15 august
Lucrările de modernizare a rețelelor de apă continuă în Sibiu și vor aduce noi restricții de circulație pe...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 1 oră
Lucrări pe strada Rahovei: opt trasee Tursib vor circula deviat începând din 13 iulie
Circulația rutieră va fi închisă, începând de luni, 13 iulie, pe strada Rahovei, pe tronsonul cuprins între Calea...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Cosmin Pal Cosmin Pal
acum 1 oră
RÂU SADULUI: Locuitori care duc mai departe faima comunităţii
Comunitatea din Râu Sadului se mândrește cu oamenii săi și cu performanțele pe care aceștia le obțin prin...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 1 oră
Județul Sibiu, inclus în zona de restricții din cauza pestei micilor rumegătoare
Comitetul Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) Sibiu a adoptat un plan de măsuri pentru prevenirea apariției și...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 2 ore
Filarmonica de Stat Sibiu răspunde acuzațiilor din dosarul penal: „Nu există și nici nu poate exista un prejudiciu”
Filarmonica de Stat Sibiu a transmis un punct de vedere oficial după informațiile apărute în spațiul public referitoare...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 2 ore
Ce poți face în weekend la Sibiu. Raliu, concerte, drumeții, teatru și competiții sportive pe 11 și 12 iulie
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 2 ore
Accident pe Calea Dumbrăvii: un copil de 9 ani și o femeie de 76 de ani au ajuns la spital
Un accident rutier s-a produs în municipiul Sibiu, la intersecția străzii Dimitrie Anghel cu Calea Dumbrăvii. Un autoturism...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 4 ore
Nu contează că e rău, e de-al nostru. Sau despre un anumit spirit de castă
Am evoluat, ne-am civilizat iar acum suntem mult mai așa și pe dincolo decât cei de dinainte. Cel...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 4 ore
ULBS, parte dintr-un proiect european de aproape 7,2 milioane de euro pentru dezvoltarea unui campus universitar transnațional
Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu (ULBS) face parte din Alianța Universitară Europeană FORTHEM, care a obținut o nouă...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 5 ore
Artizanii se pot înscrie din 13 iulie pentru ediția Artizan Huet din 18-19 iulie
Primăria Sibiu anunță că luni, 13 iulie, se deschid programările online pentru artizanii care doresc să participe la...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 5 ore
Rolul anatomiei patologice în diagnostic. Ce spun specialiștii de la Spitalul Județean Sibiu
În spatele fiecărui diagnostic oncologic sau al multor intervenții chirurgicale se află o specialitate despre care pacienții știu...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 5 ore
Peste 1.000 de contestații la Bacalaureat în județul Sibiu. Cele mai multe, la Limba română
Elevii din județul Sibiu au depus 1.091 de contestații după afișarea rezultatelor la examenul național de Bacalaureat, sesiunea...
Actualitate
1 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.