În ultimele luni, pe adresa Primăriei Axente Sever au fost primite mai multe sesizări din partea Poliției și a Serviciului de Ambulanță privind dificultățile întâmpinate în identificarea unor imobile din cauza lipsei sau a amplasării necorespunzătoare a numerelor administrative. În acest sens, autorităţile locale din comună solicită cetăţenilor să dispună măsurile necesare pentru afişarea corespunzătoare a numărului administrativ al imobilului pe care îl dețin.
„În vederea asigurării unei intervenții rapide și eficiente a serviciilor de urgență, precum și a desfășurării în bune condiții a activității instituțiilor publice, vă solicităm să montați sau, după caz, să înlocuiți numărul administrativ al imobilului, astfel încât acesta să fie afişat într-un loc vizibil dinspre drumul public și să poată fi identificat cu uşurință”, sună apelul venit din partea autorităţilor. Afişarea vizibilă a numărului administrativ este esențială pentru identificarea rapidă a imobilelor de către echipajele de intervenție; reducerea timpului de răspuns în situații de urgență şi facilitarea activității instituțiilor publice și a serviciilor de interes public.
„Numărul administrativ care va fi afişat este cel înscris în actul de identitate al proprietarului/deținatorului imobilului și în evidențele administrative ale Primăriei. În cazul în care există neconcordanțe sau neclarități privind numărul administrativ atribuit, va rugăm să vă adresați Primăriei pentru clarificarea situației”, anunţă autorităţile locale. În acest sens, reprezentanții Primăriei vor efectua verificări în teren pentru constatarea respectării prezentei notificări. În cazul în care se va constata neîndeplinirea obligației de afişare a numărului administrativ, vor fi dispuse măsurile prevăzute de legislația în vigoare. „Vă rugăm să tratați prezenta notificare cu responsabilitate și să luați măsurile necesare în termenul indicat, contribuind astfel la creșterea gradului de siguranță a comunității și la asigurarea unei intervenții rapide și eficiente a serviciilor de urgență. Vă mulțumim pentru înțelegere și colaborare”, afirmă autorităţile locale din comuna Axente Sever.
Vlad IGNAT
Ovidiu BOICA
Dumitru CHISELIȚĂ
Dumitru CHISELIȚĂ
Vlad IGNAT
Vlad IGNAT
Cosmin Pal
Ștefania VESA
Cosmin Pal
Ovidiu BOICA
Cosmin Pal
Cosmin Pal