“Argint” balcanic, calificare la Campionatul European și o nouă convocare la lotul național pentru voleibalistele de la ACS Champions

“Argint” balcanic, calificare la Campionatul European și o nouă convocare la lotul național pentru voleibalistele de la ACS Champions

Voleibalista sibiancă Adela Vasilescu a cucerit medalia de argint, alături de Ana Maria Rusu (HV Junior Iaşi) la Campionatul Balcanic U18, desfășurat zilele trecute, la Mamaia. Cele două au avut un parcurs excelent. După ce a trecut de faza grupelor fără înfrângere, Adela Vasilescu şi Ana Maria Rusu au oferit unul dintre cele mai frumoase momente ale competiției în sferturile de finală, unde au revenit spectaculos după pierderea primului set și s-au impus cu 2-1. A urmat semifinal cu puternica reprezentativă a Turciei, aceeași echipă care, cu puțin timp înainte, eliminase cealaltă pereche a României, format din sibiencele Cătălina Vasilescu şi Draga Savu. De această dată, echipa României a făcut unul dintre cele mai bune meciuri ale turneului și s-a impus categoric cu 2-0, obținând calificarea în marea finală și, odată cu ea, biletul pentru Campionatul European U18, programat în luna septembrie, la Izmir. În ultimul act, Adela Vasilescu şi Ana Maria Rusu au întâlnit Grecia, campioana balcanică en titre. “Tricolorele” au luptat până la final, însă au încheiat competiția cu medalia de argint, un rezultat care reprezintă una dintre cele mai importante performanțe ale beachvolley-ului juvenil românesc din ultimii ani.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

“Performanța este cu atât mai impresionantă cu cât Adela Vasilescu, la doar 14 ani, a fost cea mai tânără sportivă a întregului Campionat Balcanic, evoluând împotriva unor adversare cu trei ani mai mari”, notează ACS Champions.

Cealaltă pereche a României, format din cele două sportive de la ACS Champions, Cătălina Vasilescu și Draga Savu, a încheiat competiția pe locul al cincilea. Cele două sportive au avut un parcurs foarte solid, iar în sferturile de finală au oferit, probabil, unul dintre cele mai spectaculoase meciuri ale întregului turneu feminin. În fața primei echipe a Turciei, finalistă la ediția precedentă a Campionatului Balcanic, Cătălina și Draga au câștigat primul set și au fost foarte aproape de calificarea în semifinale. După aproape o oră de luptă, victoria s-a decis în setul decisiv, unde reprezentantele Turciei au reușit să întoarcă rezultatul. Ulterior, Ana Maria Rusu și Adela Vasilescu şi-au răzbunat coechipierele din naţionala României, câştigând semifinal cu aceeași echipă a Turciei.

“Sunt foarte mândru de toate cele patru sportive. Au format un grup unit, au muncit enorm și au demonstrat pe teren că România poate lupta de la egal la egal cu orice adversar din Balcani. Medalia de argint și calificarea la Campionatul European sunt rezultatele muncii lor și ale tuturor antrenorilor care au contribuit la formarea acestor fete. Pentru mine, ca debutant pe banca naționalei, este un început pe care nu îl voi uita niciodată.”, a declarat Mihai Bulbuc, antrenorul lotului naţional.

“Să ai trei dintre cele patru componente ale lotului național și antrenorul reprezentativei provenind din același club este o mare onoare, dar și o responsabilitate. Aceste rezultate nu au apărut peste noapte. Sunt rodul unei munci începute în urmă cu câțiva ani, al unei echipe de antrenori dedicate și al unor sportive care au înțeles că performanța se obține prin disciplină și muncă zilnică. Ne bucurăm pentru această medalie, pentru calificarea la Campionatul European și, mai ales, pentru faptul că Champions Sibiu începe să fie recunoscut ca un reper în voleiul juvenil românesc.”, susţine, la rândul său, Sabin Sopa, preşedintele ACS Champions.

Autor - Ovidiu BOICA
30 iunie 2026 la 20:39
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Adrian POPESCU Adrian POPESCU
• acum 8 minute
Calendarul, măsura timpului nostru
Ne apropiem rapid de finalul lui 2026, gata să rupem și ultima filă calendaristică. Câte suflete au făcut...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 1 oră
Silvoterapia, sursă de sănătate și motor de dezvoltare, la Sibiu
Într-o lume tot mai accelerată, în care stresul cotidian și deconectarea de la mediul natural devin provocări majore...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Teodora NAN Teodora NAN
• acum 1 oră
Escrocherii în numele protecției animalelor. Studenții sibieni, ademeniți cu iPhone-uri și aparate Dyson la prețuri de chilipir
Inventivitatea escrocilor pare să nu aibă limite atunci când vine vorba despre scos bani din buzunarele cumpărătorilor naivi....
Actualitate
• 6 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 3 ore
Dragoş Militaru este noul antrenor al ”călăreţilor roşii”. ”Nagelsmann de România” are ambiţii mari la Şelimbăr
CSC Şelimbăr a ajuns la o înţelegere cu Dragoş Militaru pentru preluarea conducerii tehnice. Acesta îl va înlocui...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 3 ore
VIDEO | Târgul de Crăciun din Sibiu s-a deschis. Bradul a fost mutat în centrul Pieței Mari, iar organizatorii mizează pe calitate, nu pe extindere
Târgul de Crăciun din Sibiu și-a deschis porțile vineri seara, 13 noiembrie, în Piața Mare, în prezența a...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Teodora NAN Teodora NAN
• acum 3 ore
Din Sibiu, spre acoperișul lumii. Dan Tarcea pleacă într-o nouă aventură, la poalele Everestului
A ajuns în colțuri îndepărtate ale lumii, precum Antarctica, a urcat pe Kilimanjaro, a explorat India și China,...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 16 ore
Vineri, 13… CSU Sibiu pierde la mare luptă în faţa uneia dintre echipele fruntaşe ale Ligii Naţionale
Baschetbaliştii sibieni au cedat, în această seară, la două posesii diferenţă, în Sala “Transilvania”, meciul cu CSO Voluntari....
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 18 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 16.11.2026 SIBIU, Cale...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - ADVERTORIAL ADVERTORIAL
• acum 18 ore
ADVERTORIAL PSD: Proiectul minier din Rășinari dezbătut cu Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului.
Ieri, am fost la Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, unde am abordat subiectul proiectului minier privind exploatarea...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 18 ore
Festivalul „Ioan Macrea” s-a încheiat la Sibiu. Opt ansambluri au adus pe scenă tradițiile din întreaga țară
Festivalul Național de Folclor „Ioan Macrea” și-a încheiat cea de-a XXVIII-a ediție, desfășurată la Sibiu în 11 și...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 18 ore
20 de calculatoare au ajuns la copiii aflați în grija DGASPC Sibiu
Copiii care beneficiază de măsuri de protecție specială în serviciile DGASPC Sibiu au primit 20 de calculatoare complete,...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 19 ore
SADU: Festivalul Armoniei – „Culorile Toamnei”, duminică
Duminică, în comuna Sadu, va avea loc a III-a ediţie a Festivalul Armoniei – „Culorile Toamnei”. „Toamna ne...
Actualitate
• 1 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.