Securitatea și Teatrul din Sibiu: istorii din spatele cortinei

📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la chioșcuri sau abonează-te! 📰

Festivalul Internațional de Teatru transformă astăzi Sibiul nu doar  într-un spațiu al talentului absolut, ci și al libertății de expresie. Este, probabil, greu de imaginat pentru generațiile foarte tinere că în urmă cu nici 40 de ani lucrurile stăteau diferit. Orice manifestare culturală avea un traseu de-a lungul căruia un rol important îl avea Comitetul județean pentru cultură și educație socialistă. Această structura trebuia să fie informată în detaliu și să avizeze orice demers, de la aparițiile de carte (pe care le putea interzice dacă nu ˝corespundeau˝) și până la spectacolele de teatru (pe care le putea modifica sau bloca). Însă Comitetul cu pricina, ca orice altă organizație care funcționa pe teritoriul României, colabora cu Securitatea (ca detaliu de culoare, Securitatea funcționa într-un sediu gândit inițial pentru Comitetul pentru cultura – cel în care se află astăzi SRI Sibiu). 

Așa se face, de exemplu, că la finalul anului 1987, Securitatea din Sibiu raporta ˝prevenirea punerii în scenă a unei piese de teatru pentru copii cu un conținut necorespunzător˝.  

Documentul din arhiva Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității arată că securiștii au ˝aprofundat și verificat ˝informațiile  primite în legătură cu piesa și au acționat. 

˝În baza informațiilor de primă sesizare obținute, după aprofundarea și verificarea acestora, s-a realizat prevenirea punerii în scenă (…) Cu datele rezultate din verificări au fost informate organele de partid județene, tovarășul cu probleme de propagandă. Regizorul piesei și autorul modificărilor din piesă a fost luat în lucru prin D.U.I.˝ – scria într-un document trimis la București, căpitanul Mircea Șchiopoaie, cel care răspundea  de problema ˝artă-cultură˝, dar  și de șeful Serviciului I/B al Securității Sibiu, maiorul Nechifor Ignat, cel care avea să preia după Revoluție conducerea SRI Sibiu.  

D.U.I. însemna dosar de urmărire operativă, adică faptul că Securitatea strângea date din care să se lămurească în legătură cu intențiile persoanei.  Folosea pentru asta, în funcție de situații, informatori, tehnică, mijloace specifice și în funcție de rezultat acționa. Cea mai blândă dintre acțiunile ulterioare era o discuție. Dacă persoana nu se ˝alinia˝ urmau  atenționări, avertizări sau mai rău… 

Securiștii și munca lor 

  Securitatea, inclusiv cea din Sibiu, avea în structurile județene personal care se ocupa de ˝problema artă-cultură˝. Există o rețea dezvoltată special pentru a monitoriza domeniul. Existau informatori, ˝persoane de sprijin˝, se folosea tehnică operativă acolo unde era cazul. La Sibiu, un raport din aprilie 1989 din arhiva CNSAS  explica:  

<Ofițerul  are în responsabilitate 18 obiective, locuri și medii de profil de ˝artă-cultură˝ și 2 obiective de ˝presă-poliografii˝ în municipiul Sibiu (unul dintre aceste obiective era ziarul Tribuna-n.n.) și coordonează munca în domeniul respectiv a a15 obiective pe rază județului. Pe ansamblu, obiectivele, locurile și mediile sunt incadrate corespunzător cu rețeua care este amplasată echilibrat și orientat spre zonele de interes operativ unde sunt concentrate elemente în probleme de securitate, asigurând un control informativ cu valențe preventive (Complexul Muzeal, Teatrul de Păpuși, Teatrul de Stat)>. 

Din ianuarie 1988 și până în martie 1989, rețeaua Securității Sibiu a raportat 103 acțiuni, din care 21 de informări la partid, 35 de informări la conducerile organizațiilor socialiste, 11 influențări pozitive, 14 atenționări, 5 averitzari, 10 prelucrări contrainformative, 7 avize negative… 

Trebuie spus că munca Securității sibiene în ˝problema artă-cultură˝ nu era ușoară, mai cu seamă având în vedere sarcinile, unele absolut incredibile astăzi. Funcționau și atunci instituții care primeau vizite din străinătate (muzee, ziare germane), evenimente culturale cu prezența internațională (Festivalul de Jazz)… În plus, existau situații cu adevărat importante pentru Statul Român, precum înstrăinarea unor obiecte de patrimoniu. Ei bine, în legătură cu toate acestea Securitatea primea informații pe care trebuia să le analizeze și în legătură cu care acționa dacă era cazul. Dar avea și altceva de făcut, activități logice numai  într-o dictatură. 

Supravegherea și supravegheații 

Securitatea din Sibiu era interesată despre ce vorbesc oamenii de cultură între ei, nu doar despre ceea ce fac din punct de vedere profesional. De asemenea, ˝îi prelucra˝ pe cei care urmau să plece în străinate sau chiar le interzicea asta. Un document din arhiva CNSAS explică de ce această atenție sporită: 

˝Intelectualii, în general persoanele din aceste medii (cultură- artă-n.n.), sunt vizate direct de cercurile reacționare din exterior (…) De altfel, ofensiva serviciilor de spionaj și a diverselor organizații reacționare din Occident în rândul acestei categorii de persoane este evidentă în alte state socialiste, îndeosebi în Ungaria, Cehoslovacia, Polonia și Uniunea Sovietică,  unde intelectualii se situează de mai multă vreme în avangardă mișcărilor contestatar-disidende˝- se spune într-un instructaj strict secret din aprilie 1989, din arhiva Securității Sibiu. 

Așadar, se încerca o supraveghere la scară largă. Securitatea din Sibiu a monitorizat, spre exemplu, discuțiile pe care le-au purtat între ei angajații Teatrului de Stat în anul 1984, atunci când instituțiile culturale fuseseră obligate să se autofinanteze. Salariații câștigau mai puțin, alții au părăsit teatrul, iar starea de spirit generală era problematică. În plus, Securitatea îl luase la ochi pe director, în responsabilitatea căruia puneau ˝activități necorespunzătoare˝. 

Securitatea aprecia în scris, atunci când elabora raporate, munca unora dintre informatori. Așa se face că, în iunie 1986, un control efectuat la Sibiu de ofițerii Direcției I a Departamentului Securității Statului remarcă activitatea  sursei ˝Tory˝, un actor ˝cu legături în rândul creatorilor de artă˝, dar și în rândul secțiilor teatrului. La acel moment, în domeniul cultural, Securitatea din Sibiu avea 69 de surse, din care 27 de informatori, 8 colaboratori, 20 de surse cu aprobare, 7 gazde – case de întâlniri etc. 

Securitatea din Sibiu evocă drept problematice ˝comentariile politice denigratoare la adresa politicii partidului și statului nostru˝.  

Regizorul Mihai Constantin era și el în atenția Securității ( de altfel avea să părăsească România în 1988), care aflase – se poate bănui cum-  că deținea ˝cărți cu conținut politic necorespunzător˝, conform unui document din decembrie 1986 aflat în arhiva CNSAS. 

<A fost încadrat cu informatorii ˝Tomiță˝, ˝Toni˝ și se preconizează infiltrarea sursei ˝Alexandra˝>- scrie în documentul amintit care adaugă: ˝Se propune inclusiv realizarea unei percheziții secrete la domiciliul celui în cauză˝.  

Atunci, în decembrie 1986, Securitatea din Sibiu își propunea să își completeze echipa, vizând 10 noi surse, între care un informator în plus la Teatrul Național, unul la cenaclul tineretului, unul la Școala Populară de Arte Mediaș și așa mai departe. 

La Teatrul de Stat, însă, din punctul de vedere al Securității mai erau probleme. Iar regretatul actor Virgil Flonda era una dintre ele.  

˝în procesul supravegherii informative în locuințele și mediile problemă s-au obținut informații cuprivire la două persoane din cadrul Teatrului de Stat Sibiu (Flonda Virgil, actor și Popescu Hary, șeful sectorului producție) semnalați, primul cu manifestări necorespunzătoare, iar ultimul cu relații suspecte la Ambasada RFG˝- scrie într-un document al Securității Sibiu, aflat la CNSAS. 

Securitatea constată, mai simplu spus, că în ˝aproape toate județele în care există teatre˝, în acele instituții, sunt ˝efectuate comentarii necorespunzătoare la adresa politicii interne sau externe a partidului și statului nostru˝ și  că se ˝proferează injurii și calomnii la adresa conducerii de partid și de stat˝. La fel, cam peste tot  se intâmpla ˝audierea și colportarea știrilor tendențioase transmise de postul de radio <Europa liberă>˝.  

Concluzia apărea într-un document din anul 1983. Mai urmau, deci , încă  șase ani în care Securitatea a încercat să țină aceste fenomene sub control.