HEARTFULLY, noul spațiu multifuncțional al Fundației Polisano, unde arta susține sănătatea

HEARTFULLY, noul spațiu multifuncțional al Fundației Polisano, unde arta susține sănătatea

Fundația Polisano a deschis oficial HEARTFULLY, prima galerie caritabilă de artă din România, un proiect care îmbină arta, sănătatea și implicarea comunitară într-un spațiu unic, situat pe strada 9 Mai nr. 44, în centrul istoric al orașului.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Cătălina Costache, director executiv al Fundației Polisano, a transmis pentru Tribuna că ideea proiectului nu a apărut peste noapte, ci este rezultatul mai multor experiențe și schimbări prin care a trecut organizația în ultimii trei ani.

„Voiam să ne apropiem de comunitate și în alte moduri decât prin sănătate. Să îmbinăm sănătatea cu arta și cultura și să ajungem la un alt public. În același timp, ne-am dorit să creăm un spațiu care să sprijine și artiștii, oferindu-le mai multă vizibilitate”, spune aceasta.

Un spațiu multifuncțional dedicat comunității

HEARTFULLY nu va fi doar o galerie de artă. Reprezentanții Fundației Polisano spun că spațiul a fost gândit ca un centru multifuncțional dedicat comunității, în care vor avea loc expoziții, întâlniri, ateliere și activități educative legate de sănătate și prevenție. Tot aici vor funcționa și birourile fundației, iar în perioada următoare va fi dezvoltată o mediatecă dedicată sănătății fizice și mintale, care va reuni cărți și materiale de specialitate, inclusiv pentru studenții la medicină. De asemenea, sunt pregătite programe dedicate părinților, precum proiectul „Nu mi-e frică de medic”, prin care aceștia vor primi sprijin și informații despre modul în care își pot ajuta copiii să gestioneze mai ușor experiențele medicale și perioadele de spitalizare.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Artiștii și colecționarii donează lucrări către fundație, iar fondurile obținute din vânzarea acestora sunt direcționate către programele medicale dedicate copiilor cu afecțiuni cardiace. În schimb, artiștii care aleg să susțină proiectul primesc posibilitatea de a organiza ulterior expoziții personale în galerie, fără ca fundația să perceapă comisioane din vânzarea lucrărilor.

,,Practic, noi sprijinim copiii prin artă, dar în același timp sprijinim și comunitatea artistică, oferindu-i un spațiu adecvat pentru expunere și valorificare, fără comisioane. Este un sprijin reciproc”, adaugă directoarea.

Foto: Rareș Helici

Autor - Ștefania VESA
12 iunie 2026 la 14:35
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 31 minute
22 de monumente istorice din judeţ, în prag de colaps | Direcția de Cultură : „Clasarea nu oprește degradarea”
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
9 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 9 ore
Patru echipe cu maximum de puncte după două etape în Liga a IV-a Sibiu
Speranţa Biertan, Zenit, Leii Şura Mică şi Recolta Alma sunt cele patru echipe cu maximum de puncte după...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 9 ore
CSU Sibiu, victorie în Memorialul ”Elemer Tordai”, la prima apariţie în faţa propriilor suporteri. Doi jucători au marcat împreună peste jumătate din punctele ”galben-albaştrilor”
Baschetbaliştii sibieni s-au impus, în această seară, cu 98-92, în primul meci disputat în faţa prorpiilor suporteri, în...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 15 ore
Preşedintele Nicuşor Dan l-a desemnat premier pe Siegfried Mureşan
Siegfried Mureşan a fost desemnat premier de către preşedintele României, Nicuşor Dan. Președintele a făcut anunțul după consultările...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 15 ore
TURNU ROȘU: Căminul Cultural „Regele Mihai I” a fost renovat și modernizat
Căminul Cultural „Regele Mihai I” din comuna Turnu Roșu a trecut, în această vară, printr-un amplu proces de...
Actualitate
2 min de citit
acum 15 ore
ADVERTORIAL Raluca Turcan: ,,Aproape 9.000 de sibieni s-au vaccinat anti-HPV. Acum trebuie să facem și testarea cu adevărat accesibilă”
Extinderea vaccinării gratuite împotriva HPV începe să producă rezultate vizibile și la Sibiu. Potrivit datelor DSP Sibiu prezentate...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
acum 16 ore
Brukenthal aduce la Sibiu cărți vechi de 600 de ani. Expoziția „Ca la carte!” se deschide în 22 septembrie
Muzeul Național Brukenthal deschide, în 22 septembrie, expoziția „Ca la carte!”, dedicată cărților, oamenilor și comunităților sașilor ardeleni...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 16 ore
Transfăgărășanul, văzut din atașul motocicletei. Experiență specială pentru persoane cu dizabilități
O experiență mai puțin obișnuită a avut loc miercuri pe Transfăgărășan. Mai multe persoane cu dizabilități au parcurs...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
acum 16 ore
Biblioteca ASTRA marchează 165 de ani de istorie printr-o expoziție filatelică la Sibiu
Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu găzduiește expoziția filatelică „Aniversări sibiene 2026”, organizată în cadrul evenimentelor dedicate împlinirii a 165...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 16 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 21.09.2026 CRISTIAN: Strada...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 17 ore
Joaca devine lecție la Teatrul Gong. Ateliere de creație și povești pentru copiii din Sibiu
Copiii cu vârste între 6 și 10 ani sunt invitați, în a doua jumătate a lunii septembrie, la...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
acum 18 ore
Muzeul Brukenthal, de Noaptea Cercetătorilor: comunismul văzut prin poveștile Sibiului, fosile și experimente
Muzeul Brukenthal, de Noaptea Cercetătorilor, pregătește tururi ghidate, experimente și activități în laboratoarele de cercetare. Evenimentul are loc...
Actualitate
2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.