Asociația Animal Life Sibiu a anunțat că, de la începutul anului 2025, aproape 400 de câini și pisici au fost adoptați, atât în România, cât și în străinătate.
Potrivit statisticii publicate de organizație, în grija asociației au ajuns 488 de animale, iar 399 dintre acestea și-au găsit deja familii adoptive. Cele mai multe adopții au fost realizate prin intermediul partenerilor din Germania.
Reprezentanții Animal Life precizează că animalele sunt oferite spre adopție, cu prioritate, în județul Sibiu, pentru a putea fi urmărite condițiile în care trăiesc și respectarea obligațiilor privind sterilizarea.
Raportul mai arată că, în 2025, au fost sterilizate 1.676 de animale, în cadrul campaniilor gratuite organizate de asociație și prin colaborarea cu medici veterinari.
Animal Life subliniază că nu eutanasiază animale sănătoase și nu aplică limite privind perioada de cazare în adăpost. Eutanasierea este realizată doar la recomandarea medicului veterinar, în cazuri de boli grave sau incurabile.
Ovidiu BOICA
Ștefania VESA
Nekta Ioana DEDU
Nekta Ioana DEDU
Nekta Ioana DEDU
Nekta Ioana DEDU
Vlad IGNAT
ADVERTORIAL
Ștefania VESA
Vlad IGNAT
Răzvan NEGRU
Mihai POPA
O activitate extraordinara, demna de toata admiratia