Își mai amintește cineva de „Eden”? Probabil (spre sigur) singura piață privată din Sibiu

 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la chioșcuri sau abonează-te! 

În anii ’90 pe la începuturi, când privatizarea făcea primii pași în România și în Sibiu, zona comercială a devenit un fel de poligon pentru experimentat orice din ceea ce se numea „inițiativa privată”. Erau vremuri de pionierat în domeniu, de mai bine de 40 de ani „zona” fiind monopol al statului, așa că ideile nu au lipsit. De la mesele cu țigări la bucată și rachiu vândut la pahar la primele restaurante și baruri, hoteluri, saloane de bingo sau cazinouri, totul era interesant. Chiar dacă oferta de marfă era săracă, varietatea și pitorescul locurilor care ofereau erau interesante, chiar atractive.

Printre inițiativele aflate în premieră în acest domeniu și care, în alte condiții, ar fi fost o perfectă rețetă a succesului, a fost prima (și din câte știu eu, singura) piață privată. Așa i se și spunea: „piața privată”. Se afla în zona Terezian, pe strada Țiglarilor și a avut o vreme un succes de proporții. Aceasta timp de câțiva ani până când, subit, a dispărut iar locul a rămas abandonat așa cum este și acum. Un exemplu tipic al reușitei-eșecului din perioada timpurie a privatizării.

„O firmă unicat în Sibiu” sau la privat nu e ca la stat

După decenii de monopol comercial al statului, alternativa particulară era privită, de majoritatea populației, ca fiind ceva nou și „altfel”. Ca un pas înainte în materie de calitate și mai ales de atitudine a comercianților. Vânzătorul „privat” avea tot interesul să aibă o atitudine diferită de cel „de stat”, deseori sictirit, deseori prins că șmecherea la cântar, deseori selectiv cu produsele mai „exotice” din care un procent foarte mic ajungea la vânzare liberă, restul fiind împărțit între „al meu”, prieteni, pile și „obligații”. La privat nu era ca „la stat”. Lumea avea o opinie în general pozitivă despre noua piață. Era într-un loc bine ales în special pentru cei din zonă, fiind la distanță aproximativ egală de Piața Cibin și de Târgul de Vechituri, cunoscut acum sub numele de Piața Obor. Era câte puțin din cele două.

Unele surse consultate spun că ideea unei piețe în zona aceea „pe colț” era mai veche, din perioada comunistă, piața agroalimentară fiind una dintre componentele complexului comercial de la parterul blocurilor de pe str. Lungă. Posibil da, posibil nu, dar un rudiment de mini-piață era, totuși, înspre fostul restaurant „Sibiul Nou”. 

Piața nouă și privată a lovit puternic ca imagine în 1991. Situată pe str. Țiglarilor nr. 8, era definită ca „bazar de tip occidental” iar data oficială a întrării ei în „funcțiune” este cunoscută: 19 ianuarie. Cel puțin așa a anunțat, în „Tribuna”, unul dintre patroni, Alexandru Păunescu.

Tot el a definit ideea afacerii: „aceea de a pune la dispoziția comercianților permanenți sau ocazionali un spațiu civilizat în care să-și desfacă mărfurile pentru că, după cum se știe, la Sibiu, nici în Piața Cibin și nici în Obor nu există condiții propice”. Tot din „Tribuna” aflăm și numele celorlalți doi parteneri al lui Păunescu: Ioan Lupea și Viorel Mureșan.

Cum era „la piață”

Noua piață „multifuncțională” a fost construită pe locul unei foste grădini. Era acoperită, avea 125 de mese cu scaune, cabine de probă, coșuri de gunoi, grup sanitar, telefoane publice urban și interurban și spații pentru depozitarea mărfurilor. A fost și printre primele spații comerciale care oferea servicii de publicitate, difuzând (sau intenționând să difuzeze) realizeze de reclame format audio sau video, via un monitor TV și o stație de amplificare. Tariful pentru difuzarea reclamelor sau anunțurilor la produsele puse în vânzare, se calcula la numărul de cuvinte și la frecvența difuzării.

Tot ca element de pionierat, aici mai exista un sistem „people counter” la intrare și ieșire, „care ne permite să avem în orice moment un control asupra numărului clienților”, intrarea fiind cu plată: 5 lei. Și pentru ca ideile occidentale în materie de marketing să fie cât mai complet puse în practică, se avea în vedere premierea fiecărui al 5.000-lea client.

Programul pieței era, la început, în zilele de marți, vineri, sâmbătă și duminică, între orele 6 și 20. Conform declarațiilor lui Alexandru Păunescu, în stadiu de proiect mai era și un sistem centralizat care să se ocupe de propunerile și sugestiile cumpărătorilor, cele aducătoare de profit (și asumate de firmă) putând fi, din nou, premiate.

În incinta pieței mai funcționa un mic bar „de incintă” și era în vedere deschiderea unui magazin tip consignație, pentru vânzare sau închiriere de produse și „contractarea unor prestații cum ar fi rașchetat parchet, vînzări de ziare, intermedieri etc.“

Concluzia din ziar este (sau era) una conformă realității de atunci din teren. „…Avem de-a face cu o firmă unicat în Sibiu, al cărei obiect de activitate – bine venit și bine gîndit – denotă grijă față de interesele clienților”.

Foto Fred NUSS/Tribuna (digitalizare Ziarele Arcanum)

Reclama a fost sufletul comerțului

Conformându-se cerințelor occidentale privind promovarea, piața-bazar „Eden” a început o campanie puternică de promovare în presă. Astfel, pe 15 ianuarie 1991, apare anunțul deschiderii:

„EDEN: Primul bazar de tip occidental./ EDEN, în fiecare marți, vineri, sîmbătă, duminică / EDEN, Intre piața Cibin si Obor /EDEN, începînd din 19. I. 1991 vă așteaptă în: Str. Țiglarilor, nr. 8, tel. 3 31 55.”

Din 31 ianuarie, „Eden„-ul de le Țiglarilor este deschis în fiecare zi. Locul este descris ca bazar particular cu „caracter de tîrg, piață, talcioc,” și asigura „cele mai bune condiții pentru practicarea unui comerț civilizat”. Tarifele erau „foarte convenabile”, spațiile putând fi închiriate ori pe zi, ori cu abonament lunare. Era un loc destinat „comercianților ambulanți, micilor producători, particulari, vânzătorilor ocazionali și celor care doresc să-și valorifice bunurile noi și vechi ce le prisosesc: încălțăminte, îmbrăcăminte, electrice, electronice, cosmetice, bijuterii, scule, piese auto-moto, discuri, casete, reviste, cărți, alimente ambalate,flori, jucării ș.a.”

Pa 3 aprilie, Eden apare ca „târg”, în anunțul care informa că sâmbătă, 6 aprilie, cu prilejul Paștilor, oferea gratuit toate serviciile sale. Promisele premii pentru cel de-al 5.000-lea vizitator au fost puse și ele în practică, pe 10 aprilie apărând, în Tribuna un anunț de mulțumiri din partea unei anumite doamne M.S. care mulțumea firmei pentru mia de lei oferită. La fel, pentru perioada 15 mai -15 septembrie, era anunțat „Târgul de Vară”.

Tot în 1991, firma „Eden” este pomenită într-un articol mai amplu privind starea de haos din zona comerțului cu țigări și distribuirea preferențială a lor de către firma S.C. Cibinium fosta I.C.R.A. În text apare un anume „Pati Bar Eden” care a primit 109 cartușe de „Carpați” și 84 de „Bucegi”. Nu spune dacă a fost bine sau rău.

Până se fac angajări, treaba (pare că) merge bine

În 1992, „piața privată” „Eden” nu mai suscita interesul presei locale, „pulsul” ei putând fi luat doar așa, prin numărul și frecvența anunțurilor de angajări: astfel, pe 28 februarie, se căuta un paznic de noapte, pe 27 martie un barman calificat și cu limită de vârstă (maximum 25 de ani!). În 1993, se căuta un ospătar tot așa, tinerel (sub 30 de ani) prin altă firmă, o anume „ARO-IMPEX SRL” Anunțul a „rulat” pe toată durata lunii iulie. Uneori (și în același an) activitatea pieței se mai întrevedea și din ocazionalele anunțuri de vânzări „din piață”: apare astfel un frigider „Sidex” sau diverse anvelope. În 1995, la fel, o anume firmă Metconf SRL comercializa, la adresa unde se afla piața, țevi de apă și gaz metan, tuburi PVC, fitinguri, instalații sanitare, ciment, var, ipsos, sifoane printr-un magazin numit „Sanitas”.

Foto: Dumitru CHISELIȚĂ

O dispariție la modul „ca și când nu ar fi fost”

Numele pieței (și al firmei) – „Eden” a ajuns și prilej de articole semi–satirice, el fiind menționat ca fiind ne-românesc, din care nu înțelegi nimic. „Și apoi, știi cum îs…io mă uit întâi la firmă, apoi mă bag… îs tot firme, de nu le poți citi, nu intră în cap… Apăi ficiorul meu, ăștia nu mai știu românește…Caut în dicționar să văd și eu ce înseamnă cele scrise pe firme…”. Nu va fi „Eden” nume românesc, dar este locul în care primii doi oameni creați de Dumnezeu au trăit până înainte de căderea lor, deci e un nume biblic, adică intrat și în vocabularul limbii române. Nu comentăm despre oportunitatea numirii astfel a unei firme sau loc, pentru ca aceasta a fost strict treaba proprietarilor. Ultima apariție a numelui „Eden” apare în anul 2000, când „Curierul omului de afaceri„ publică partea a VIII-a din „Lista SRL-urilor cu capital social nemajorat„ unde apare, cu legătură sau nu cu firma „noastră„, o anume „Sib Eden” SRL din Sibiu. În rest, nimic. Nimic- nimic, dar câte ceva a mai răsuflat pe piața supozițiilor, deocamdată neverificate pentru a garanta acuratețea lor. O postare pe facebook (recunosc, a mea) a adunat câteva comentarii care parcă mai umplu (nu știu cât de real) golul lăsat.

Bun, un lucru e clar. Piața-bazar „Eden” nu mai există. Cum nu mai există? Păi unii spun că afacerea nu a mers. Că unul dintre proprietari a avut un destin tragic tot din cauză că nu a mers, deși a investit bani. Ori că a fost cumpărat chiar de către Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj (ca să facă ce acolo?).

Cert este că intrarea pieței, așa cum era ea, din tablă, încă mai există, iar prin spațiile libere la stradă poți vedea cumva urmele a ce a rămas din acel loc foarte popular la vremea lui. Ce să mai spun, dacă treceți pe jos pe Țiglarilor, amintiți-vă că aici a fost prima și singura piață privată din Sibiu.