Agnita: Investiții de peste 90 de milioane de lei, aproape de finalizare

Agnita: Investiții de peste 90 de milioane de lei, aproape de finalizare

Primarul orașului Agnita, Schiau Gull Alin Ciprian, anunță că mai multe investiții importante, în valoare totală de peste 90 de milioane de lei, urmează să fie finalizate în cursul anului 2026.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Edilul spune că, în ciuda provocărilor financiare, administrația locală continuă proiectele de dezvoltare și modernizare a orașului.

„Traversăm o perioadă care cere răbdare și înțelepciune, dar direcția este una clară: investiții, modernizare și grijă pentru comunitate”, a transmis primarul.

Printre investițiile care urmează să fie finalizate în acest an se numără un centru de zi pentru tineri, cu program after school, modernizarea mai multor unități de învățământ din Ruja și Coveș, achiziția a trei autobuze electrice și instalarea a șase stații de încărcare, construirea unei creșe noi, lucrări de asfaltare pe mai multe străzi, modernizarea rețelelor de apă și canalizare pe 17 străzi, realizarea unui parc fotovoltaic și reabilitarea energetică a unor blocuri. De asemenea, sunt aproape de final și lucrări de infrastructură, inclusiv canalizare pluvială și un sens giratoriu.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Planuri pentru noi investiții

Pentru perioada următoare, administrația locală are în plan noi proiecte, estimate la aproximativ 90,75 milioane de lei. Acestea vizează amenajarea unei parcări pe strada Fabricii, reabilitarea unor străzi importante, modernizarea zonei istorice, construirea unui centru cultural, reabilitarea Liceului „August Treboniu Laurian” și a altor clădiri, precum și amenajarea de piste pentru biciclete și spații publice. Totodată, autoritățile lucrează la atragerea de fonduri europene pentru proiecte de infrastructură urbană.

Autor - Ștefania VESA
02 mai 2026 la 14:20
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 15 minute
Derbi pe “Municipal”. Interul primeşte vizita ocupantei locului secund. Sibienii şi Mediaşul, în căutarea celui de-al treilea succes consecutiv
Echipa sibiană joacă, vineri, de la ora 18:00, în nocturnă, pe arena din Parcul Sub Arini, cu CSO...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 17 minute
Ziua Educației, sărbătorită printre litere, povești și comori de patrimoniu la Biblioteca ASTRA
Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu marchează Ziua Mondială a Educației, luni, 5 octombrie, printr-un program dedicat copiilor, lecturii și...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 22 minute
Medicii, sărbătoriți la Spitalul Județean Sibiu de Ziua Internațională a Medicului
Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu a transmis, joi, un mesaj de apreciere medicilor, cu prilejul Zilei Internaționale...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 47 minute
Consiliul Județean Sibiu licitează renovarea energetică a Pavilionului Administrativ al Spitalului Județean
Consiliul Județean Sibiu a lansat licitația pentru lucrările de renovare energetică a Pavilionului Administrativ din cadrul Spitalului Clinic...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 1 oră
Șoferii Tursib au testat, cu ochelari VR, efectele alcoolului la volan
Conducătorii auto ai Tursib au participat, astăzi, la o ședință dedicată siguranței circulației, organizată împreună cu reprezentanți ai...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 1 oră
Sibiu scoate la licitație cosirea parcurilor și a zonelor verzi pentru trei ani. Contract de 4,38 milioane de lei
Serviciul Public Managementul Integrat pentru Ecosisteme Urbane din Sibiu a lansat o licitație pentru cosirea ierbii și a...
Actualitate
• 3 min de citit
• acum 1 oră
(P) De azi, Aria Clinic deschide la Sibiu un centru de imagistică medicală cu RMN, CT și radiografii digitale
Aria Clinic își extinde serviciile medicale și deschide la Sibiu un nou centru de Imagistică Medicală, unde pacienții...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 2 ore
CCS Sibiu găzduiește o reuniune literară despre românii din America Latină
Casa de Cultură a Studenților Sibiu invită publicul vineri, 2 octombrie 2026, de la ora 17:00, la o...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 2 ore
Arest preventiv pentru bărbatul cercetat după tăierea ilegală a 21 de arbori la Roșia
Judecătoria Sibiu a dispus, în 30 septembrie, arestarea preventivă pentru 30 de zile a bărbatului în vârstă de...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 2 ore
Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice. Mesajul Primăriei Mediaș pentru seniori
Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice este marcată în fiecare an la 1 octombrie, fiind un prilej de a...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 3 ore
Un weekend de desen și animație, cu Paul Mureșan, la Teatrul „Gong” din Sibiu
Teatrul pentru Copii și Tineret „Gong” din Sibiu propune, în weekendul 10-11 octombrie, două zile dedicate desenului și...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 3 ore
ANAF Antifraudă declanșează „Acțiunea ATOM” pentru verificarea comerțului cu autoturisme second-hand
Direcția Generală Antifraudă Fiscală (DGAF) din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) declanșează „Acțiunea ATOM – Analiza...
Actualitate
• 3 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.