Controale ample la Sibiu și Șelimbăr: zeci de amenzi în urma unei razii

Controale ample la Sibiu și Șelimbăr: zeci de amenzi în urma unei razii

Polițiștii sibieni au desfășurat, în 25 aprilie, o acțiune de tip „razia”, cu efective mărite, în municipiul Sibiu și localitatea Șelimbăr, pentru creșterea siguranței publice și prevenirea faptelor ilegale.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

La acțiune au participat polițiști din mai multe structuri, inclusiv ordine publică, rutieră, investigații criminale și criminalitate economică, alături de reprezentanți ai Inspectoratului General pentru Imigrări.

În cadrul controalelor, au fost legitimate 279 de persoane, dintre care 107 cetățeni străini, au fost verificate 162 de autovehicule și 49 de societăți comerciale. Totodată, polițiștii au efectuat 141 de testări cu aparatul etilotest și două pentru depistarea consumului de substanțe interzise.

În urma verificărilor, au fost aplicate 33 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 17.500 de lei, pentru abateri la regimul rutier, paza obiectivelor și regimul străinilor. De asemenea, a fost reținut un permis de conducere și au fost retrase cinci certificate de înmatriculare.

Pentru neregulile din domeniul economic, polițiștii au indisponibilizat suma de aproape 3.000 de lei de la operatori economici. Reprezentanții IPJ Sibiu precizează că astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică.

Autor - Ștefania VESA
26 aprilie 2026 la 18:04
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 8 ore
Încă un succes la scor pentru fetele de la Interstar. Sibiencele şi Sepsi OSK continuă lupta în doi la vârful clasamentului
Echipa lui Octavian Budică s-a impus, duminică, cu 5-0, pe ”Obor”, cu echipa reşiţeană Sporting Banat. Interstarul se...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 9 ore
Gospodăria țărănească, între tradiție și afacere. Muzeul ASTRA cere modificarea legislației pentru micii producători
Muzeul ASTRA din Sibiu se numără printre organizațiile care solicită modificarea cadrului legislativ pentru gospodăriile țărănești tradiționale, astfel...
Actualitate
• 5 min de citit
• acum 10 ore
Reabilitare corp B de clădire la Colegiul Național „Octavian Goga” din Sibiu
Comunicat lansare proiect „Reabilitare corp B de clădire la Colegiul Național «Octavian Goga» Sibiu" Scopul proiectului: Crearea condițiilor pentru accesul...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 10 ore
Suporterii sibieni ai Interului se organizează pentru deplasarea la Săcele. “Este de datoria noastră să susţinem echipa”
Suporterii Interului îşi doresc să fie alături de echipa sibiană în număr cât mai mare şi în deplasare,...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 11 ore
Proiectul minier de la Rășinari nu are statut strategic european. Nicu Ștefănuță prezintă răspunsurile Comisiei Europene
Proiectul minier Valea Dobra–Rășinari–Săliște nu se află pe lista proiectelor strategice europene și nu beneficiază de finanțare prin...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 11 ore
Jandarmeria Sibiu şi-a extins echipa cu două exemplare canine din rasa Ciobănesc German
Lava și Lar, două exemplare din rasa Ciobănesc German, s-au alăturat recent echipei canine a Jandarmeriei Sibiu, din...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 11 ore
Când ar putea fi emis acordul de mediu pentru loturile montane ale Autostrăzii Sibiu-Pitești. Ministrul Transporturilor recunoaște că termenele vor fi depășite
Acordul de mediu revizuit pentru loturile 2 și 3 ale Autostrăzii Sibiu-Pitești ar urma să fie obținut până...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 12 ore
Bătaie pe Nicolae Bălcescu, în centrul Sibiului. Trei tineri, dintre care doi minori, au fost reținuți
Trei tineri, cu vârste de 16, 17 și 19 ani, din municipiul Sibiu, au fost reținuți de polițiști,...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 12 ore
Două parcuri noi în Sibiu, investiție de peste 40 de milioane de lei. Ce facilități vor avea în Tineretului și Vasile Aaron
Primăria Sibiu a lansat o nouă procedură de achiziție publică pentru amenajarea a două parcuri în cartierele Tineretului...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 12 ore
MEDIAȘ: Se toarnă asfalt pe strada Baznei, între străzile Nucului și Hula Veche
Primăria Municipiului Mediaș continuă lucrările de modernizare a infrastructurii rutiere. Pe strada Baznei se desfășoară, în această perioadă,...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 13 ore
„Sport fără bariere” a reunit la Sibiu peste 20 de copii și tineri cu sindrom Down și autism
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 13 ore
Accident între o mașină și un ATV, la Avrig. Un bărbat a ajuns la spital cu multiple traumatisme
Un accident rutier în care au fost implicate un autoturism și un ATV s-a produs la Avrig. În...
Actualitate
• 1 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.