Şi totuşi, noi ce oferim turiştilor?

Citesc cartea „Călător prin ţări şi locuri exotice” scrisă de Elena Macavei. O carte consistentă, atât cu date generale despre ţările vizitate, cât şi o „cronică” a parcursului turistic în acele destinaţii numite „exotice”, de fapt, dacă e să socotim obiectiv, nişte ţări ca oricare altele, dar care şi-au descoperit şi au ştiut să îşi promoveze atracţiile locale, indiferent din ce domeniu: istoric, natural, senzaţional. Citesc şi mă minunez cum reuşesc aceste ţări şi facă din orice, dar chiar din orice, ceva cu cârlig care să atragă lume, individual sau în grup, să vină ea, lumea, la/de la Cuca Măcăii ca să vadă ce vorba aia, n-a văzut Parisul. Şi, inevitabil, să facă bani din asta.

Şi mă gândesc, în paralel, vorba lui Nae Caţavencu, ca orice român, ca orice fiu al ţării sale, la ţărişoara noastră, la România. La ce şi cât avem, adică încă mai avem de arătat şi de oferit. La câte chestii pe care lumea ar fi dornică (sunt eu dornic, apăi unul din ţările care cred că Rumeinia e un fel de tărâm cu balauri, dragoni şi Draculi) să le vadă, să le ştie, să se laude că „hă hă, voi aţi fost acolo? Nu ştiţi ce aţi pierdut!”

Observ în cartea aceea de ce ofertă (OK, a fost pe bani, nu contează asta, ci faptul că lumea a dat bani buni ca să beneficieze) turistico-distractivă au avut parte ei, ca turişti, în ţările acelea zise „exotice” şi mi-e imposibil să nu fac paralele între ce ne-oferte avem noi şi cum NU promovăm nici ţara şi nici oraşul acesta numit Sibiu.

Ia căutaţi, aşa, vorba aia, la piele, ofertele turistice cu şi despre Sibiu ca oraş şi judeţ. Ce avem? Cam tot de-un fel. Sibiul cu aceleaşi turnuri de pe Cetăţii – cea mai frumoasă stradă a mileniului şi pasajul WC-public neoficial de la Thalia, muzeele Brukenthal şi din Dumbravă care efectiv nu pleacă de acolo deci sunt tot alea, grădina zoologică şi lacul. A, mai sunt încercările destul de patetice de a promova „Lacul Binder” deşi, ca turist, nu te atrage nimic să mergi acolo iar acolo, în afară de complexul ăla de la Lacul LUI Bidner, nu ai nimic decât câteva magazine. Ce avem? Aceleaşi poveşti cu bresle şi „ochii Sibului” care într-adevăr sunt o atracţie că devin tot mai rari, fiind chiorâţi prin mansardare? În judeţ? Dacă nu ai maşină, eşti fiul ploii. Nu ştiu câte grupuri organizate sau agenţii au tururi serioase pe atracţiile turistice şi naturale din judeţ. Nu ştiu nici cât de amenajate şi „turist-friendly” sunt „locaţiile” acelea, dacă poţi sta la o bere sau la un meniu, ori doar te uiţi pe uliţă în sus şi mănânci din straiţă. Mai avem noroc cu festivalurile acelea săteşti, unde turistul crede că vede esenţa tradiţiei, asta până nu ajunge la chioşcurile cu balonaşe şi plasticării chinezeşti, la standurile cu produsele culinare locale ca mici, ceafă la grătar cu cartofi pai şi bere adusă de la mall de la Sibiu şi în paralel să se bucure de o muzică din aceea folcloric pură, din categoria „Selecţii Ardeal”. Nu ştiu dacă există un ceva care să intre ca program într-un tur din acesta de grup turistic şi de care să-şi amintească pentru că e de neuitat. Ceva gen plimbările prin zgârie norii din Singapore, Oraşul Interzis de la Beijing, templele din Bangkok, dresură de crocodili ori masaje cu trompa elefanţilor. A, să nu uităm de inevitabilele Ocna Sibiului şi Păltiniş, care au şi ele o ofertă cam de acelaşi fel în fiecare an. Dar altceva ce mai oferim turiştilor?

Sibiul şi România au infinite locuri atractive dar care sunt promovate la nivel zero sau nepotrivit. În paralel, ne plângem că turismul pică în nas, că la noi e scump iar la bulgari e ieftin, dar nu ne zbatem ca în afară de super-preţuri şi unul şi acelaşi lucru, să scormonim după ceva nou şi în plus. Ei, de aceea România nu va fi vreodată o destinaţie exotică. NU are cu cine.