Primăria Cisnădie vrea să eșaloneze o datorie de peste 3,4 milioane lei către SOMA

Primăria Cisnădie vrea să eșaloneze o datorie de peste 3,4 milioane lei către SOMA

Primăria Cisnădie propune Consiliului Local aprobarea unei convenții de eșalonare a unei datorii de peste 3,4 milioane de lei către Soma SRL. Obligația de plată a fost stabilită definitiv printr-o sentință a Tribunalul Sibiu, iar autoritățile locale invocă presiunea bugetară și riscul executării silite. Proiectul urmează să fie supus votului miercuri, 15 aprilie, într-o ședință extraordinară a Consiliului Local.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Datorie stabilită în instanță, după un litigiu privind salubritatea

Potrivit raportului de specialitate, instanța a obligat orașul să plătească 2,12 milioane de lei debit principal, la care se adaugă dobânzi penalizatoare și actualizări cu inflația, suma totală ajungând la 3.449.672 de lei la finalul anului 2025.

Litigiul are la bază contractul de delegare a serviciului de colectare a deșeurilor din Zona 1 Sibiu, încheiat în 2016 între operator și ADI ECO Sibiu, în numele mai multor unități administrativ-teritoriale, inclusiv Cisnădie. Facturile restante vizează perioada ianuarie 2021 – februarie 2024.

Mecanismul OIREP, principala cauză a restanțelor

Raportul explică apariția datoriei prin modificarea mecanismului de finanțare introdus în 2019, care prevedea ca jumătate din costurile colectării deșeurilor reciclabile să fie acoperite de organizațiile de transfer de responsabilitate (OIREP-uri).

Imagine intercalată
Imagine intercalată

În 2023, aceste organizații nu au mai putut susține financiar sistemul, iar prețurile materialelor reciclabile au scăzut, ceea ce a dus la acumularea restanțelor. Autoritățile locale susțin că situația a fost una „obiectivă, externă voinței UAT-ului”.

Raportul mai arată că Primăria Cisnădie și-a achitat partea inițială de 50% din contract, iar relația cu OIREP-urile nu era directă, ci intermediată de ADI ECO Sibiu.

Eșalonare pe doi ani pentru a evita executarea silită

Pentru a evita executarea silită și blocarea conturilor, administrația locală propune încheierea unei convenții de eșalonare pe 24 de luni, cu rate lunare egale de aproximativ 143.700 de lei.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

„Asta a fost motivul pentru care am solicitat această eșalonare la plată de 24 de luni. Pentru a nu avea un impact bugetar foarte mare nici pe anul financiar 2026 și nici pe anul financiar 2027. Considerăm că această eșalonare diminuează până la un nivel suportabil pentru bugetul municipalității această datorie. Totalul datoriei este de 3,4 milioane, iar asta ar fi fost o sumă care ar fi impactat bugetul Primăriei, dacă era plătită integral”, a declarat Oana Ungur, administratorul public al municipiului.

Aceasta a subliniat că nu sunt avute în vedere majorări de tarife pentru populație și nici riscuri privind continuitatea serviciului: „În niciun caz această datorie nu va duce la creșterea tarifelor la salubritate și nici nu există riscul ca serviciul de colectare a deșeului să fie afectat în perioada următoare. În momentul de față Primăria orașului Cisnădie are serviciile de salubritate achitate la zi, așa că pe lângă factura lunară pe care o primim, vom plăti și această rată eșalonată”.

În plus, potrivit acesteia, cadrul contractual a fost modificat astfel încât situații similare să nu se mai repete: „Începând cu luna februarie 2024 a fost un act adițional semnat de către ADI ECO Sibiu cu SOMA prin care de la acea dată s-au facturat integral serviciile către UAT-uri. Deci nu mai pot apărea surprize de acest gen în viitor.”

La rândul său, primarul Mircea Orlățan a declarat că datoria nu va afecta investițiile orașului: „Niciodată nu e bine-venită o plată care vine din urmă, însă această datorie vine din neînțelegerea termenilor contractuali și a fost deja tranșată în justiție. Dar nu este o valoare care să ne afecteze planul de investiții sau serviciile publice pe care le oferim. Termenul acesta de 24 de luni a fost agreat cu cei de la SOMA, iar această eșalonare diminuează efectul negativ asupra bugetului nostru”.

Edilul a adăugat că administrația locală se bazează pe veniturile proprii pentru a susține plata: „Municipiul Cisnădie are încasări peste media orașelor și preconizăm că ne vom descurca cu plata acestei rate eșalonate fără mari dificultăți”.

Decizia finală, la Consiliul Local

Proiectul de hotărâre inițiat de primar urmează să fie supus votului în ședința extraordinară a Consiliului Local Cisnădie, programată pentru miercuri.

Raportul de specialitate concluzionează că eșalonarea reprezintă „cea mai eficientă și mai puțin costisitoare soluție” pentru stingerea unei obligații legale deja stabilite prin titlu executoriu.

Autor - Vlad IGNAT
14 aprilie 2026 la 14:39
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 11 minute
VIDEO | Unul dintre tunelurile de pe A1 Sibiu–Pitești a fost forat integral. Lucrările continuă la Balota și Robești
Lucrările la tunelurile Balota și Robești, de pe Secțiunea 2 a autostrăzii A1 Sibiu–Pitești, avansează. La Robești, excavarea...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 19 minute
SĂLIȘTE: Comemorarea soldaților români căzuți în Bătălia de la Cacova – Fântânele 1916
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 27 minute
Cum arată o casă de aproape un milion de euro de pe Valea Sadului
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 34 minute
Drumarii sibieni intervin pe mai multe drumuri județene. Unde se fac lucrări în această săptămână
Drumuri și Poduri SA Sibiu continuă în această săptămână lucrările de întreținere și reparații pe drumurile județene, în...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - ADVERTORIAL ADVERTORIAL
• acum 49 minute
ADVERTORIAL: Level Up, ediția a III-a: Tineretul Social Democrat Sibiu pune administrația publică în centrul dialogului
Sibiu, 29 septembrie 2026 – Tineretul Social Democrat Sibiu continuă proiectul „Level Up”, dedicat educației, dezvoltării și implicării...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 1 oră
Ajungem MARI caută 40 de voluntari în Sibiu pentru copiii instituționalizați
Sunt ultimele zile de înscrieri în programul de voluntariat Ajungem MARI. Organizația caută 40 de voluntari care să...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 2 ore
Sibiul caută soluții pentru copiii care se pierd între școală, familie și sistem
Un caz fictiv, folosit într-un exercițiu de lucru, a arătat cât de ușor se poate pierde un copil...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 2 ore
Aproape 700 de tineri au participat la Ziua Tinerilor din mediul rural, la Rășinari
Aproximativ 700 de tineri au participat la cea de-a XIII-a ediție a evenimentului „Ziua Tinerilor din mediul rural”,...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 2 ore
Recomandarea săptămânii | Gabriel Hasmațuchi: „Romanul adolescentului miop”
Poet, eseist și conferențiar universitar dr. la Facultatea de Științe Socio-Umane a Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, Gabriel...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 3 ore
Ce semne pot indica o problemă hormonală. Recomandările unui specialist de la Endocrinologie, SCJU Sibiu
Afecțiunile tiroidiene, tulburările metabolice, problemele hormonale și reproductive și bolile osoase se numără printre cele mai frecvente probleme...
Actualitate
• 4 min de citit
Constructorii și statul, față în față după PNRR. De la „miracolul” banilor salvați la nota de plată a industriei și miza unui plan de țară
Sectorul construcțiilor s-a așezat, la Sibiu, față în față cu autoritățile centrale și locale pentru a trage linie...
Actualitate
• 10 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.