Sibianul Cornel Stănilă, coleg la cursul de director sportiv cu un fost jucător de la FC Hermannstadt

Sibianul Cornel Stănilă, coleg la cursul de director sportiv cu un fost jucător de la FC Hermannstadt

Fostul director general al divizionarei secunde CSC Şelimbăr, Cornel Stănilă, s-a înscris la cursul de director sportiv organizat de Federaţia Română de Fotbal. Stănilă a participat, alături de alţi 24 de reprezentanţi ai cluburilor sau foşti internaţional, la primul modul al cursului, care a avut loc în perioada 24-26 martie. Cornel Stănilă a fost invitat să se înscrie de fostul său coleg de la reprezentativele de juniori, Vlad Munteanu, participând din partea clubului sibian FC Interstar.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

“Am fost contactat de Vlad Munteanu, fostul meu coleg de la echipa națională de juniori, cel care se ocupă de organizarea cursului din partea FRF și am fost invitat pe unul dintre locurile foștilor internaționali. Știam de cursul de Masterclass Director Sportiv din anii precedenți, aveam informații de la cei care au făcut cursul și am profitat de invitația primită. Pot spune, după primul modul predat, că am fost inspirat, întrucât viziunea și noțiunile prezentate sunt necesare pentru viitorul fotbalului românesc si se potrivesc totodată cu modul meu de abordare asupra fotbalului modern”, declară Cornel Stănilă, în exclusivitate pentru TRIBUNA.

Printre cursanţi se numără reprezentanţi ai unor cluburi din Superligă, Liga 2 şi Liga 3, precum şi foşti internaţionali. Stănilă este coleg, printre alţii, cu Valerică Găman, fostul fundaş de la FC Hermannstadt, cu Laszlo Sepsi, cunoscut suporterilor sibieni din perioada în care evolua pentru Gaz Metan Mediaş, precum şi cu Paul Anton, Raul Rusescu, Gheorghe Grozav, actualul jucător al Petrolului, şi George Ogăraru.

Cursanții celei de-a treia ediții sunt Lucian Cazan (Metaloglobus Bucureşti), Ioan Hora (FC Bihor Oradea), Paul Șomodean (Gloria Bistrița), Cornel Stănilă (FC Interstar Sibiu), Valentin Cătană (ACS Transilvania Sport Academy), Angelo Anagnoste (Farul Constanța), Tudor Ene (Metalul Buzău), George Ogăraru (Steaua București), Marius Onofraș (CSM Politehnica Iași), Laszlo Sepsi (ASA Tg. Mureș), Bogdan Ciobanu (CSM Alexandria), Ovidiu Cuc (Timișul Șag), Mario Găman (CSM Tg. Jiu), Constantin Giurescu (Academia Sport Team), Marius Poclid (CSC Ghiroda și Giarmata Vii), Ionuț Șuștic (CSM Sighet), Vlad Cristian Nicolae (ARO Muscelul Câmpulung), Nicolae Tunsoiu (CSU Știința București), Decebal Gheară, Andrei Panait, Paul Anton (Győr ETO FC), Andrea Adamo şi foştii internaţionali Valerică Găman şi Raul Rusescu.

“M-am bucurat să mă revăd cu mulţi dintre colegii din lumea fotbalului, în special cu Gicu Grozav și totodată mă bucur că am cunoscut mulți colegi noi, cu care am interacționat pozitiv în cadrul cursului și în discuțiile ulterioare, cum ar fi Paul Şomodean, Paul Anton şi George Ogăraru”, mai spune Stănilă, pentru TRIBUNA.

Ca parte a viziunii FRF de educare a zonei tehnice și de a ajuta cluburile românești să devină mai competitive la nivel european, cursul de director sportiv este una din cele mai importante inițiative educaționale din ultimii ani. Subiectele principale abordate în cadrul Modulului 1 au fost “Llanțul valoric în fotbal: strategie”, “Introducere în identitatea și filosofia unui club de fotbal”, “Modelul de business în fotbal”, “Crearea valorii echipei”, “Identitatea clubului de fotbal & filosofie: ADN – Stilul de joc – Principii”, “Bune practici: optimizarea resurselor într-un mediu fotbalistic”, “Planificarea strategică a echipei” şi “Gândire care stimulează reflecția: idei principale & discuție de grup”.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

“Îmi doresc să lucrez într-un mediu profesionist”

 

Cornel Stănilă mai spune că îşi doreşte ca, în viitor, să pună în practică “într-un mediu cât mai profesionist” cunoştinţele pe care le dobândeşte în urma cursului de director sportiv.

“Planuri de viitor? Las lucrurile să meargă în direcția care va apărea și pe care mi-o doresc. Îmi doresc să lucrez într-un mediu cât mai profesionist și cu ambiții mari, în care să pot aduce plus valoare prin experiența pe care am acumulat-o până in momentul de faţă și cu cunoștințele pe care le voi dobândi după acest curs, să reușim să schimbăm multe lucruri în cursul pe care fotbalul românesc îl va avea în următorii ani”, adaugă Stănilă.

 

Ce responsabilităţi are un director sportiv

 

Conform site-ului Federaţiei Române de Fotbal, principalele responsabilități ale unui director sportiv sunt păstrarea viziunii și implementarea filosofiei fotbalistice a unui club, sporirea valorii generale a echipei prin luarea de decizii strategice și printr-un management eficient al tuturor departamentelor sportiv-tehnice, supervizarea operațiunilor tehnice ale clubului, promovarea unei culturi de înaltă performanță atât în rândul personalului, cât și al jucătorilor, recrutarea, gestionarea și dezvoltarea personalului de antrenori, excelență în activitățile de tranzacționare & recrutare de jucători, precum şi dezvoltarea holistică atât a echipei cât și a jucătorilor, în mod individual, punând accent pe sănătate, performanță și grija pentru jucători. De asemenea, uutilizarea de date, inovații și tehnologii aplicabile în fotbalul modern, facilitarea tranziției talentului către prima echipă și în stabilirea unor planuri de tranziție eficiente în cadrul organizației, pentru tinerii jucători, dar şi demonstrarea unui leadership puternic și a capacității de muncă în echipă.

Compania belgiană Double Pass, partenerii FRF la acest curs de director sportiv, are o experiență globală în ultimii 20 de ani cu peste 1.000 de cluburi, dar și federații sau ligi profesioniste din Belgia, Germania, Danemarca, Japonia, Scoția, SUA sau Anglia. De asemenea, compania a fost partenerul FIFA în 2020 pentru Talent Development Programme.

 

 

 

 

Autor - Ovidiu BOICA
30 martie 2026 la 20:03
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
acum 8 ore
Accident pe Autostrada A1, în zona Sibiului. Un șofer a ajuns la spital după explozia unei anvelope de camion
Polițiștii din cadrul Biroului de Poliție Autostrada A1 Râmnicu Vâlcea – Deva au intervenit la un accident rutier...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 12 ore
FC Hermannstadt a depăşit Interul în clasamentul all-time al jocurilor pe prima scenă, dar ”bleu-albaştrii” rămân pe primul loc în rândul sibiencelor. Gaz Metan Mediaş, cea mai bine clasată echipă din judeţ
În sezonul 2025/26, FC Hermannstadt a depăşit Interul în clasamentul meciurilor disputate în Divizia A/Liga I/Superlia României. Gruparea...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 15 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 01.07.2026 SIBIU, Strada...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Cosmin Pal Cosmin Pal
acum 15 ore
AVRIG: Comunitatea se mobilizează pentru a o găsi pe Maria Berghea, dispărută de acasă
Primăria oraşului Avrig solicită sprijinul cetăţenilor pentru a o găsi pe Maria Berghea, o femeie de 79 de...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 15 ore
ITM Sibiu: Angajatorii sunt obligați să ia măsuri pentru protejarea salariaților în perioadele de caniculă
Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Sibiu reamintește angajatorilor că au obligația de a proteja salariații în perioadele cu...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ioana DEDU Ioana DEDU
acum 16 ore
Toate sediile Muzeul Național Brukenthal vor fi închise pentru vizitare miercuri, 1 iulie 2026
Reprezentanții instituției au anunțat că măsura a fost luată pentru a compensa ziua lucrată de angajații muzeului în...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 16 ore
Drumarii intervin în această săptămână pe mai multe drumuri județene din Sibiu. Se refac marcajele spre Castelul de Lut
Societatea Drumuri și Poduri SA Sibiu continuă lucrările de întreținere și reparații pe rețeaua de drumuri județene, în...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 16 ore
FOTOGALERIE | Încă 70 de locuri pentru copiii din Sibiu. Noua creșă de pe Calea Poplăcii a fost inaugurată și se va deschide în această toamnă
Sibiul are o nouă creșă, construită pe Calea Poplăcii, printr-o investiție de 17,5 milioane de lei finanțată în...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 17 ore
Canicula amână Bacalaureatul
Potrivit Inspectoratului Școlar Județean Sibiu, din cei 2.365 de candidați înscriși, s-au prezentat la examen 2.330 de absolvenți,...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 17 ore
Biserica Fortificată din Cristian devine scena unui festival de muzică de orgă
Biserica Fortificată din Cristian va găzdui, în perioada 2 iulie – 10 septembrie 2026, seria de concerte „Muzica...
Actualitate
2 min de citit
acum 17 ore
Apa va fi oprită marți în Racovița. Apă Canal Sibiu anunță o avarie la conducta de transport
Apă Canal Sibiu S.A. anunță că marți, 30 iunie, ca urmare a unei avarii a conductei de transport...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ioana DEDU Ioana DEDU
acum 17 ore
Biblioteca ASTRA dă startul unei veri dedicate adolescenților. Întâlniri cu jurnaliști, medici și artiști la Sibiu
Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu lansează, începând cu 1 iulie, cea de-a VI-a ediție a programului „ASTRA Adolescent”, un...
Actualitate
2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.