Foto: Adrian STOIA
Adrian Stoia este muzeograf în cadrul Complexului Muzeal Naţional „ASTRA”. Are doctoratul în istorie şi este arheolog. Mai este şi cel care a cercetat (şi cercetează) elemente ale culturii populare mai puţin băgate în seamă acum şi nu prea spre deloc promovate în ghidurile sau paginile turistice: troiţele de pe raza localităţilor judeţului nostru.
Ce e o troiţă? Este un semn, material, că în acel loc există creştini ortodocşi. Troiţă vine din slavă şi înseamnă Treime. Deci o troiţă este, în primul rând, un monument închinat Sfintei Treimi. Realizat individual sau colectiv, pentru a arăta lumii credinţa, recunoştinţa, legătura strânsă dintre oamenii locului şi Divinitate. Sunt troiţe noi şi vechi, realizate bine sau nu prea, monumente de artă sau doar o dovadă că cineva a vrut ca prin aşa ceva să fie imortalizat în spaţiul public local. Există ca să arate oamenilor că locul acela este binecuvântat. Sau că cineva a cerut ajutorul lui Dumnezeu şi l-a primit, Troiţa fiind o dovadă a acestei legături. Mai arată şi dragostea şi grija faţă de aproapele, atunci când ele sunt asociate fântânilor sau izvoarelor cu apă potabilă. Făceau şi uneori mai fac parte din viaţa unui sat.
O parte din cercetările lui Adrian Stoia sunt adunate în volumele „Troiţele din Mărginimea Sibiului” şi „Troiţele Răşinariului”, iar acestea sunt doar începutul. Pentru a afla mai multe şi a înţelege mai multe, i-am pus o serie de întrebări.
– Eşti cunoscut, (printre altele) ca cel care a cercetat şi a „adunat” troiţele din Mărginime. A mai fost vreun demers anterior pe tema aceasta?
– Nu am mai studiat această temă înainte de a începe repertorierea propriu-zisă a crucilor de margine de drum, dar cunosc doi cercetători sibieni care în urmă cu câteva decenii, atunci când lucrau la Muzeul ASTRA din Sibiu, s-au ocupat de troiţele Mărginimii. Este vorba de Valerie Deleanu şi Carmina Maior, cei care au scris despre necesitatea repertorierii şi propuneri de tipologie ale acestor monumente. Am aflat ulterior că în urma cercetării arhitecturii rurale din câteva zone etnografice aparţinând Sibiului, dl. Deleanu a avut în studiu şi acest tip specific de monument, informaţii de altfel rămase în manuscris. Desigur şi alţi cercetători au amintit de aceste monumente, îndeosebi de cele construite acum câteva secole, care, cum altfel, rămân şi cele mai frumoase prin formă dar mai ales prin pictură.
– O întrebare „clasică” şi des folosită în interviuri (şi când e de bine dar şi când e de rău): Cum ţi-a venit ideea?
– Împreună cu familia, am parcurs de multe ori drumurile Mărginimii, urcând spre aşezarea dacică de la Tilişca, spre Şanta şi Poiana Soarelui, deasupra Săliştei, pe dealurile care încă mai găzduiesc grupurile statuare rămase din vechile tabere de artă, spre Jina şi Poiana sau spre Rod, unde în tinereţe am pescuit raci din pârâul de lângă sat. Pasionat la vremea aceea de fotografie, nu aveau cum să-mi scape vechile troiţe şi monumentele căţărate parcă pe vârfurile dealurilor care străjuiesc şirul acesta de sate de munte. Pentru că în perioada aceea mergeam la sesiuni de comunicare împreună cu prietenii, mi-am propus să cercetez şi să prezint această temă, cumva uitată sau mai degrabă lăsată în umbră de către istorici. Am considerat că este o oportunitate pentru mine să scriu despre ceva ce nu a intrat încă în atenţia altora. Am început cercetarea în unul din cele mai mici sate ale Mărginimii, în Fântânele, numit în trecut Cacova. Nu am crezut să găsesc acolo 15 troiţe.
Am continuat apoi cu altă localitate, ajutat fiind de buni prieteni, apoi de la sine lucrurile au mers mai departe… S-au adunat 18 localităţi, începând de la Boiţa şi ajungând până la Jina, din câte ştiu, localitate situată la cea mai mare înălţime în judeţ. Astfel a apărut prima carte dedicate troiţelor Mărginimii. A urmat apoi o a doua, dedicată celor 70 de troiţe ale Răşinariului, scrisă împreună cu dl. Deleanu, cu care am devenit între timp prieteni.
– Câte troiţe ai „Inventariat” pe raza judeţului şi câte au intrat în carte?
– Cercetarea continuă acum în zona etnografică cunoscută sub numele de Ţara Oltului, prin urmare nu pot să spun câte troiţe sunt ctitorite pe raza judeţului. De altfel nici nu cred ca voi reuşi să cercetez toate zonele etnografice din judeţ, deşi dacă se va reuşi aceasta, am fi primul judeţ din ţară care ar realiza aşa ceva. Ce pot spune este că în cele 18 localităţi ale Mărginimii am găsit aproximativ 400 de troiţe, majoritatea amplasate în vatra satului, la poduri, la izvoare, dar şi la marginea terenurilor administrative ale localităţilor, pe câmp, sau pe potecile munţilor, pe oriunde paşii localnicilor au trecut cu vreun prilej.
În Ţara Oltului până acum am găsit aproximativ 300 de monumente. Cercetarea continuă. Din câte văd chiar prin oraş trecem adeseori grăbiţi pe lângă câte o troiţă, unele mai interesante decât altele…. îmi vine acum în minte troiţa din cartierul Hipodrom, dedicată, printre alţii, şi aviatorului Aurel Vlaicu, de aici, de pe câmpul vecin oraşului ridicându-se aeroplanul lui, pe un vânt pe care până atunci nici un pilot nu a mai avut curajul sa urce în văzduh…
Foto: Adrian STOIA
– Care este cea mai veche (de până acum)? Care sunt elementele care dovedesc aceasta?
– Cea mai veche cruce identificată de noi până acum este cea de la Boiţa. Este vorba despre o troiţă din piatră amplasată acum în curtea bisericii ortodoxe din localitate. Bănuiesc, am desigur şi ceva informaţii primite de la fiul unui fost primar al comunei, dl. Albescu, cum că iniţial era plasată în mijlocul localităţii, în locul numit „La Cruce”. Conform inscripţiei în grafie chirilică dar şi în latină cioplită pe corpul monumentului, a fost ctitorită în vremea principelui Gheorghe Rákóczi, de un anume Stoica Grecul, în anul 1640 şi este dedicată Uspeniei (Adormirea Maicii Domnului), al cărui hram îl are şi biserica de acolo.
Chiar dacă nu sunt la fel de vechi ca aceasta, conform textelor înscrise în grafie chirilică pe monument, datând de acum două secole şi jumătate, am întâlnit alte troiţe zidite şi care încă mai păstrează vechea iconografie. Credeţi-mă pe cuvânt, merită văzute!
– Troiţele sunt un fel de „semn” că localitatea aceea, satul acela, este populat de creştini (ortodocşi). Cum au grijă creştinii din localităţi de ele?
– Într-adevăr, în Transilvania multietnică şi multiculturală au existat şi momente mai puţin plăcute legate de activitatea religioasă. Nu vreau să intru în detalii, lucrurile sunt cunoscute, dar ctitorirea unor troiţe cred ca are legătură şi cu aceste aspecte. În prezent, desigur, existenţa troiţelor, iconografia, tipologia lor, indică foarte clar dacă mai era necesar, religia celor care le-au clădit. Există diferenţe faţă de cele catolice.Grija faţă de troiţă revine astăzi familiei ctitorului, sau, după caz, celui care a cumpărat sau moştenit casa din apropierea monumentului. În puţine cazuri, atunci când ctitor a fost Primăria sau Biserica, aceste instituţii au grijă în continuare de ele. Un asemenea caz este acela al troiţelor dedicate eroilor neamului.
Foto: Adrian STOIA
– Mai există troiţe „originale”, la care nu s-a intervenit?
– Mai există, dar la fel ca în cazul bisericilor medievale, atunci când comunitatea a devenit bogată, au modificat şi monumentul, fie că este vorba de troiţă sau de biserică. Unele monumente au dispărut, le mai vedem doar în fotografiile de epocă, înlocuite fiind de noi construcţii din tâmplărie PVC, modernă. Desigur acest lucru nu este în concordanţă cu arhitectura locală, dar aici primăria ar trebui să conştientizeze populaţia, lucru care bănuiesc nu se întâmplă. Troiţele au urmat aceeaşi transformare la care au fost supuse casele, cele vechi au dispărut, apărând altele noi.
– Unde sunt cele mai multe troiţe şi unde sunt cele mai frumoase, după opinia ta?
În urma cercetării de până acum, cred că în Mărginimea Sibiului au fost ctitorite cele mai multe monumente. Din punctul meu de vedere, al iubitorului de istorie, cele mai frumoase au rămas în Sibiel, Sălişte, Fântânele, Săcădate, probabil şi în alte localităţi necercetate încă, adică acolo unde au fost păstrate cele vechi.
– Cum eşti primit de localnici atunci când pătrunzi pe „teritoriul” lor? Sunt conştienţi de valorile pe care le deţin?
Unii da, alţii nu. Acolo unde nu m-am aşteptat am dat de oameni conştienţi de valoarea lor. Am primit informaţii despre ctitori dar şi despre existenţa unora la care nu aş fi ajuns dacă nu mă luau ei în maşina proprie ducându-mă acolo. Aşa am fost ajutat în Glâmboaca de un localnic care a ctitorit şi el o troiţă acolo. Îi mulţumesc pe această cale. În schimb în anumite sate am fost privit cu suspiciune, crezând ba că le demolez, ba că vreau să le comercializez. Am avut numeroase întâmplări nostime, dar nu vreau să detaliez.
– Ce zone au rămas necercetate? Le vei avea în vedere?
În anul 2017 la lansarea cărţii „Troiţele din Mărginimea Sibiului. Parte uitată a patrimoniului cultural sibian”, apărută la editurile Andreiana şi ASTRA Museum, am primit aceeaşi întrebare. Am evitat răspunsul bănuind că nu voi continua cercetarea. Prilejul bun a apărut între tip şi pe această cale vreau să mulţumesc conducerii muzeului pentru sprijinul acordat. În vremurile tot mai tulburi pe care le trăim, repertorierea monumentelor asigură acestora o fragilă prezenţă în timp. Am considerat necesar ca modificările necorespunzătoare pe care le suferă monumentele, îndeosebi la pictură, să poată fi reversibile, în cazul în care există fotografii de arhivă, acest lucru putând fi corectat.
– Care este atitudinea autorităţilor locale faţă de troiţele vechi? Au grijă de ele? Le monitorizează ca nu cumva cineva să le „renoveze” aşa cum nu trebuie?
Până nu există o legislaţie corespunzătoare care să le protejeze, troiţele rămân vulnerabile schimbărilor şi mentalităţilor actuale. Cele aflate în Lista Monumentelor Istorice sunt protejate, dar celelalte rămân la voia întâmplării. Întreţinerea lor rămâne în seama familiilor care doresc să facă lucrul acesta, rareori intervenind Primăria. Aici ar mai fi de lucru, posibil în viitor să se sesizeze cineva.
Foto: Adrian STOIA
– Există undeva o „bază de date” instituţională cu TOATE troiţele din judeţ? Ceva gen „Registrul spaţiilor verzi”?
– La ora actuală nu există nici o bază de date cu aceste monumente. Aşa cum am spus, un repertoriu este necesar pentru conservarea lor. Să ştiţi că fenomenul ctitoririi de troiţe nu este caracteristic doar spaţiului românesc. Unele mai vechi sau mai noi există încă în Regatul Unit, Germania, Austria, Spania, Grecia etc. Deci şi în spaţiul occidental a existat şi există încă acest fenomen. Nu este singular. Ar trebui să învăţăm de la ei metode de conservare şi protejare a patrimoniului.
Foto: Adrian STOIA
– Cât timp îţi ia de la observaţia de teren la un material final scris? Care sunt fazele „procesului tehnologic”?
– Muzeul îşi revendică timpul său, aproape întotdeauna suntem prinşi în diferite activităţi. Atunci când timpul îmi permite, la întoarcerea din teren, întocmesc raportul de cercetare. Deoarece pe teren am fotografiat şi măsurat troiţele, aici fiind inclusă atât crucea cât şi construcţia care o adăposteşte, descrierea la birou o fac urmând anumiţi paşi standard, urmând o tipologie, acest lucru uşurând munca. M-am învăţat să lucrez repede. Sperăm să vedem şi monumentele din Ţara Oltului cuprinse între copertele unei viitoare cărţi. Lucrez la aceasta.
– În afară de această temă, spre ce altceva ţi se mai îndreaptă pasiunea cercetării?
– Etnografia a început de ceva vreme să mă pasioneze mai mult decât arheologia. Informaţiile primite astăzi direct de la sursă, din punctul meu de vedere, sunt cruciale. Probabil acum am reuşit să ne întâlnim cu ultima generaţie de dinainte de marile schimbări tehnologice. Suntem pe ultima sută de metri. Aici este vorba şi de obiectele de cultură materială care dispar, puse pe foc sau aruncate la gunoi. Mentalităţile se schimbă o dată cu noi…
Sunt pasionat în continuare de istoria Transilvaniei şi a Dobrogei, care pentru noi cei din zona intracarpatică ne fascinează, săpând în continuare pe şantierul arheologic de la Capidava, dar şi făcând cercetări etnografice în zonă sau în spaţiul deltaic.
Am descoperit lucruri interesante pe care aştept cu nerăbdare să le public. De câţiva ani mai vechea pasiune pentru desen mă relaxează şi mă bucur dacă prin modestele schiţe pe care le realizez aduc un zâmbet celor din preajma mea.
Vlad IGNAT
Cosmin PAL
Cosmin PAL
Nekta Ioana DEDU
Cosmin PAL
Ovidiu BOICA
Cosmin PAL
Cosmin PAL
Dumitru CHISELIȚĂ
Cosmin PAL
Ștefania VESA
Ar trebui adăugat faptul că românii din Mărginime nu s-au lăsat „unificați” la 1700 și și-au păstrat credința ortodoxă chiar și cu prețul vieții.