Pietonii pierd lupta pentru trotuarele Sibiului. Ce spun strategiile și ce dovedește realitatea

📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la chioșcuri sau abonează-te! 📰

În Municipiul Sibiu, mersul pe jos a devenit un exercițiu de voință și de adaptare continuă: trotuare de câteva zeci de centimetri, trasee care se termină brusc și spații pietonale ocupate de mașini sunt de găsit mai la tot pasul, mai ales în centrul orașului. Deși documentele oficiale ale Primăriei din Sibiu vorbesc despre mobilitate urbană durabilă și prioritizarea pietonilor, orașul pare adesea construit împotriva lor, cu infrastructură fragmentată, soluții improvizate și cu o lipsă evidentă de întâietate acordată pietonului.

În unele situații punctuale, absurdul atinge cote greu de imaginat: trotuare de 30 de centimetri, cu asfaltul crăpat, pe care este montat și un stâlp, exact pe mijloc. Cum a ajuns Sibiul să își exileze pietonii și de ce, în ciuda strategiilor și planurilor oficiale, orașul pare să funcționeze din ce în ce mai mult împotriva lor?

Trotuare de 30 de centimetri și obstacole puse „la mijloc”

Pe străzi din Sibiu precum Islazului, Poiana Sibiului sau Distribuției, conceptul de trotuar este redus la o fâșie de beton înconjutară de borduri, care bifează doar formal existența unui spațiu pietonal, fără a-l face însă utilizabil. Sunt zeci de trotuare ale căror lățimi abia atinge 40 de centimetri, uneori chiar mai puțin – cu tot cu borduri. Acest spațiu este evident insuficient, chiar și pentru o persoană singură. Pentru părinții cu copii mici, pentru persoanele în vârstă sau pentru cei cu dizabilități, aceste trotuare sunt, practic, inutilizabile. În plus, aceste trotuare din Sibiu devin adesea veritabile trasee cu obstacole: stâlpi de iluminat, semne de circulație sau elemente de infrastructură din alte ere sunt amplasate exact pe axul pietonal de deplasare, așa cum este cazul străzilor Muncitorilor sau Konrad Haas.

Trotuare care nu duc nicăieri

Problema nu este doar dimensiunea, ci și coerența spațiilor pietnoale din oraș. Există numeroase situații în care trotuarele încep brusc și se termină la fel de abrupt, fără nicio continuitate, cu atât mai puțin cu vreo utilitate reală. Zona străzii Săcel abundă în exemple. Pietonii sunt astfel adesea obligați să coboare pe partea carosabilă a drumului, să ocolească mașini sau elemente de infrastructură urbană și să improvizeze trasee printre mașini în mișcare sau staționate ilegal. Astfel, în loc să fie parte a unei rețele gândite, trotuarele din Sibiu par rezultatul unor intervenții fără o viziune de ansamblu, iar în unele cazuri par făcute doar pentru a justifica lucrări și costuri, nu pentru a servi efectiv persoanele care aleg să se deplaseze pe jos, prin oraș.

Orașul mașinilor: trotuarele ocupate sistematic

În plus, o plimbare prin centrul orașului arată clar că, în Sibiu, trotuarele au fost acaparate din ce în ce mai mult de mașini. Lipsa locurilor de parcare, mai ales în zona centrală, a generat printre șoferii sibieni și turiști deopotrivă un comportament previzibil: șoferii parchează acolo unde găsesc loc, inclusiv pe trotuare, piste de bicicliși, în stații de taxiuri sau de transport în comun. Datele Poliției Locale confirmă amploarea fenomenului: doar anul trecut au fost aplicate 1.492 de sancțiuni pentru parcări neregulamentare pe trotuar, 334 pentru parcarea în stații de taxi, 287 pentru ocuparea spațiilor verzi și 100 pentru parcarea pe pistele de biciclete. În același timp, echipajele de ridicări auto au avut 2.328 de intervenții, dintre care în 1.415 cazuri mașinile au fost efectiv ridicate.

Aceste cifre oficiale confirmă ceea ce se vede zilnic pentru sibienii care aleg alt mijloc de transport decât mașina: trotuarele sunt ocupate! În lipsa unor soluții de parcare în zona centrală, orașul funcționează după regula celui mai puternic – iar pietonul nu este, în mod evident, în această categorie.

Piste de biciclete subdimensionate și nesigure, în concurență cu pietonii

O altă problemă majoră apare în zonele din oraș unde au fost amenajate piste de biciclete. În loc să creeze un echilibru între diferitele tipuri de mobilitate, unele proiecte au eliminat complet sau redus spațiul destinat pietonilor, precum în cazul pistei de biciclete de pe malul Cibinului sau cea din Parcul Sub Arini. Rezultatul: bicicliștii și pietonii ajung să împartă aceeași infrastructură, aceste situații generând adesea conflicte spontane și riscuri suplimentare de ambele părți. În lipsa unui trotuar real, pietonii sunt nevoiți să circule pe pista de biciclete, transformând-o într-un spațiu „hibrid”, nesigur, care nu mai servește eficient niciuna dintre categoriile de utilizatori.

În plus, potrivit Strategiei Integrate de Dezvoltare Urbană a municipiului Sibiu, rețeaua velo existentă este incompletă și dezechilibrată: lipsesc legături esențiale către cartiere, iar zone întinse, inclusiv cele din nordul centrului istoric, sunt slab deservite. Majoritatea au fost realizate prin simpla îngustare a benzilor auto, fără o redistribuire eficientă a spațiului, rezultând trasee înguste, marcate doar prin vopsea, cu lățimi între 0,7 și 1,2 metri. Potrivit legilor în vigoare și a normelor urbanistice, aceste spații sunt insuficiente pentru o circulație velo sigură și fără posibilitatea de depășire între bicicliști. În lipsa unei lățimi minime de 1,5 metri, aceste trasee nu pot fi considerate, legal și real, piste de biciclete, iar lipsa elementelor de protecție îi expune direct pe utilizatori traficului auto, în contradicție cu recomandările urbaniștilor și ale polițiștilor rutieri.

Documentul citat menționează că evaluările de tip „nivel de serviciu” arată că majoritatea pistelor din Sibiu obțin sub 50 de puncte din 100, iar unele chiar sub 25, ceea ce indică nevoia urgentă de reconfigurare. Problemele sunt accentuate de amplasarea lângă parcări, unde bicicliștii riscă accidente la deschiderea portierelor, dar și de faptul că pistele se întrerup frecvent în intersecții, exact în punctele cele mai periculoase.

Ce spune strategia oficială și ce se întâmplă în realitate

Pe de altă parte, Planul de Mobilitate Urbană Durabilă al Sibiului vorbește clar despre necesitatea prioritizării mobilității pietonale și despre crearea unor spații sigure și accesibile pentru mersul pe jos. Documentul subliniază importanța continuității trotuarelor, a lățimii adecvate și a eliminării obstacolelor de pe acestea, precum și nevoia de a încuraja deplasările nemotorizate în interiorul orașului. În teorie, conform documentelor asumate de Primărie, pietonul din Sibiu ar trebui să fie în centrul politicilor de mobilitate urbană ale administrației municipale.

În practică, însă, realitatea contrazice aceste obiective. Trotuarele sunt înguste, fragmentate sau inexistente, iar spațiul public – mai ales în zona centrală – este dominat de mașini. Drept urmare, discrepanța dintre strategie și execuție reflectă modul în care sunt implementate politicile publice și spune altceva despre prioritățile reale ale administrației.

Un oraș în care mersul pe jos devine un lux

În final, problema trotuarelor din Sibiu nu este una minoră sau punctuală, ci una structurală, care ține de modul în care este gândit orașul. Atunci când spațiul pietonal este redus la minimum, când trotuarele existente sunt ocupate de mașini sau pur și simplu sunt făcute de formă, mersul pe jos devine un act de compromis sau chiar unul de bravură. Pentru un oraș care își construiește identitatea pe atuuri precum competitivitate turistică, calitatea vieții și valorificarea patrimoniului, această realitate este cu atât mai greu de ignorat.

Sibiul nu duce lipsă de strategii sau de planuri, ci de consecvență în aplicarea lor. Iar până când pietonul nu va deveni cu adevărat o prioritate, trotuarele vor rămâne, pentru mulți locuitori, nu un spațiu de siguranță, ci unul de compromis, destinat „supraviețuirii” celor mai curajoși.