Membrii echipei de robotică „The Resistance” de la Liceul Teoretic Roth – Oberth s-au întâlnit cu primarul municipiului Mediaș, Gheorghe Roman, care i-a felicitat pentru rezultatele obținute și i-a asigurat de întregul său sprijin în vederea participării la etapa europeană a competiției FIRST Tech Challenge, ce va avea loc în perioada 17–20 iunie, la Eindhoven, în Olanda.
Într-un comunicat transmis redacției Tribuna, Primăria Mediaș explică importanța FIRST Tech Challenge, care e una dintre cele mai importante competiții internaționale dedicate roboticii și educației STEM (Știință, Tehnologie, Inginerie și Matematică), reunind anual mii de elevi din întreaga lume. Participanții sunt provocați să proiecteze, să construiască și să programeze roboți, dezvoltând în același timp abilități esențiale precum lucrul în echipă, gândirea critică și spiritul inovator.
Etapele europene ale competiției reprezintă un nivel de elită, unde cele mai bune echipe din diferite țări se confruntă într-un cadru internațional, oferind tinerilor oportunitatea de a face schimb de experiență, de a interacționa cu specialiști din domeniu și de a-și demonstra competențele la cel mai înalt nivel. Calificarea la această etapă este o recunoaștere a muncii susținute, a talentului și a dedicării elevilor și mentorilor implicați.
˝Prin susținerea echipei „The Resistance”, Primăria Municipiului Mediaș contribuie la promovarea performanței în rândul tinerilor și la consolidarea unei imagini moderne a orașului, orientată spre educație, tehnologie și viitor˝- informează Primăria Mediaș.

Foto: Primăria Mediaș
Ovidiu BOICA
Dumitru CHISELIȚĂ
Nekta Ioana DEDU
Ovidiu BOICA
Ștefania VESA
Ștefania VESA
Ștefania VESA
Ștefania VESA
Vlad IGNAT
Nekta Ioana DEDU