Trei zile de foc pentru Poliția Sibiu: 46 permise reținute, sancțiuni de aproape o jumătate de milion de lei.

Trei zile de foc pentru Poliția Sibiu: 46 permise reținute, sancțiuni de aproape o jumătate de milion de lei.

IPJ Sibiu a transmis că în perioada 20 – 22 martie., polițiștii sibieni au continuat acțiunile pe linia prevenirii și combaterii abaterilor de la legislația rutieră, constatând 12 infracțiuni la regimul circulației. În plus, în același interval au fost reținute 46 de permise de conducere (din care 6 pentru conducere sub influența alcoolului, 15 pentru depășirea vitezei regulamentare cu peste 50 Km/h și 18 pentru depășiri neregulamentare), au fost retrase 63 certificate de înmatriculare și au fost aplicate peste 1.190 de sancțiuni contravenționale (din care 336 pentru depășirea regimului legal de viteză și 157 pentru lipsa centurii de siguranță), în valoare de peste 466.000 de lei.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Fără permis, la volanul tractorului

Exemplificând, IPJ a anunțat că pe data de 22 martie, Parchetul de pe lângă Judecătoria Avrig a dispus măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile față de un tânăr în vârstă de 32 de ani, cercetat penal sub aspectul săvârșirii mai multor infracțiuni la regimul rutier: a condus un tractor prin Racovița deși nu avea permis, a acroșat cu utilajul un autoturism și era băut. Iar tractorul nu era înmatirculat.

˝În baza probatoriului administrat, s-a dispus  măsura reținerii pentru 24 de ore a tânărului în vârstă de 32 de ani, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Alba˝- au anunțat polițiștii sibieni.

Și alții

Probleme au fost constatate și pe data de 22 martie, atunci când în jurul orei 18:00, în localitatea Netuș, polițiștii rutieri au oprit pentru control un ATV condus pe strada denumită popular „Barich” de către un localnic în vârstă de 17 ani.Din verificările efectuate a rezultat faptul că tânărul nu deține dreptul de a conduce vehicule pe drumurile publice , iar ATV-ul este neînmatriculat.În cauză, la nivelul Secției 3 Poliție Rurală Agnita, s-a deschis un dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunilor de conducere fără permis, respectiv conducerea unui vehicul neînmatriculat sau neînregistrat.

Pe 21 martie, doi tineri în vârstă de 25 și 32 de ani, au fost reținuți de polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Mediaș, fiind bănuiți de săvârșirea infracțiunii de furt calificat dintr-un șantier din municipiul Mediaș, de pe strada Virgil Madgearu, existând suspiciunea rezonabilă că ar fi sustras bunuri respectiv, unelte și materiale de construcții, în valoare de aproximativ 20.000 de lei. În urma acțiunilor operative ale polițiștilor s-a reușit recuperarea parțială a prejudiciului cauzat.În fapt, la data de 24 februarie a.c. și 15 martie, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Mediaș au fost sesizați de către un bărbat din Mediaș, despre faptul că persoane necunoscute ar fi pătruns pe șantierul de pe strada Virgil Madgearu, mai multe bunuri, respectiv unelte și materiale de construcții.În urma activităților specifice desfășurate, au fost identificași cei doi tineri, respectiv unul în vârstă de 25 de ani din Mediaș iar celălalt în vârstă de 32 de ani din localitatea Brateiu, bănuiți de săvârșirea faptelor. În baza probatoriului administrat, Parchetul de pe lângă Judecătoria Mediaș a dispus măsura arestului preventiv pe o perioadă de 30 de zile împotriva celor doi tineri, cercetați penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat. Cercetările în acest dosar sunt continuate de către polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Mediaș, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Mediaș, într-un dosar penal ce vizează infracțiunea de furt calificat.

Evident, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

Autor - Răzvan NEGRU
23 martie 2026 la 15:40
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 9 ore
Vineri, 13… CSU Sibiu pierde la mare luptă în faţa uneia dintre echipele fruntaşe ale Ligii Naţionale
Baschetbaliştii sibieni au cedat, în această seară, la două posesii diferenţă, în Sala “Transilvania”, meciul cu CSO Voluntari....
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 11 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 16.11.2026 SIBIU, Cale...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - ADVERTORIAL ADVERTORIAL
• acum 11 ore
ADVERTORIAL PSD: Proiectul minier din Rășinari dezbătut cu Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului.
Ieri, am fost la Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, unde am abordat subiectul proiectului minier privind exploatarea...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 11 ore
Festivalul „Ioan Macrea” s-a încheiat la Sibiu. Opt ansambluri au adus pe scenă tradițiile din întreaga țară
Festivalul Național de Folclor „Ioan Macrea” și-a încheiat cea de-a XXVIII-a ediție, desfășurată la Sibiu în 11 și...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 11 ore
20 de calculatoare au ajuns la copiii aflați în grija DGASPC Sibiu
Copiii care beneficiază de măsuri de protecție specială în serviciile DGASPC Sibiu au primit 20 de calculatoare complete,...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 12 ore
SADU: Festivalul Armoniei – „Culorile Toamnei”, duminică
Duminică, în comuna Sadu, va avea loc a III-a ediţie a Festivalul Armoniei – „Culorile Toamnei”. „Toamna ne...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 12 ore
Zece zile de teatru, dans și ateliere la Sibiu. A început cea de-a XI-a ediție DATfest
Sibiul găzduiește, în perioada 13–22 noiembrie, cea de-a XI-a ediție DATfest, festivalul studenților Departamentului de Artă Teatrală din...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 12 ore
LASLEA: Alimentarea cu gaze naturale va fi oprită marți în localitatea Laslea
Locuitorii din Laslea nu vor avea gaze naturale marți, 17 noiembrie, între orele 8:00 și 15:30. Delgaz Grid...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 13 ore
VIDEO | Efectele incendiului de la Rășinari. două case și patru anexe gospodărești au ars pe o suprafață de 400 de metri pătrați
În urma unui incendiu izbucnit vineri, 13 noiembrie, în Rășinari, au fost afectate trei gospodării și au fost...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 14 ore
Medic ATI de la Spitalul Județean Sibiu, la un program internațional dedicat siguranței mamelor, în Belgia
Șef de lucrări dr. Bogdan Vintilă, medic ATI la Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu și cadru didactic...
Actualitate
• 2 min de citit
• acum 14 ore
“Călăreţii roşii” câştigă amicalul cu vicecampioana “U” Cluj, în deplasare. “Dublă” Bucuroiu
Echipa din Şelimbăr s-a impus cu 3-1 în meciul de verificare susţinut, în această după-amiază, cu Universitatea Cluj....
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 17 ore
Johann Strauss Ensemble și Russell McGregor urcă pe scena Centrului Cultural „Ion Besoiu”, în decembrie
Muzica vieneză și eleganța marilor valsuri revin în România, odată cu Johann Strauss Ensemble și carismaticul dirijor Russell...
Actualitate
• 3 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.