Elevii sibieni din mediul rural pot primi burse de 35.000 de euro pentru liceu și facultate. Înscrierile pentru bursele BookLand sunt deschise până în aprilie

Elevii sibieni din mediul rural pot primi burse de 35.000 de euro pentru liceu și facultate. Înscrierile pentru bursele BookLand sunt deschise până în aprilie

Elevii din mediul rural care termină clasa a VIII-a și au rezultate foarte bune la învățătură pot primi burse de până la 35.000 de euro pentru a-și continua studiile la liceu și facultate. Programul face parte dintr-o campanie națională derulată de Asociația BookLand, iar înscrierile sunt deschise până pe 16 aprilie 2026.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Programul „Bursele BookLand” se adresează elevilor din toată țara, inclusiv celor din județul Sibiu, și oferă sprijin financiar timp de șapte ani, pentru a acoperi cheltuieli precum transportul, cazarea, masa, rechizitele sau alte costuri necesare continuării studiilor.

Sprijin pentru elevii performanți din mediul rural

Inițiatorii programului spun că proiectul își propune să îi ajute pe elevii care au rezultate bune la școală, dar care provin din familii cu posibilități financiare limitate. Statisticile arată că doar 8 din 100 de elevi din mediul rural ajung să finalizeze o facultate.

„Rămânem alături de acești tineri extraordinari pe durata celor 7 ani, îi susținem și îi invităm la întâlniri și evenimente pe care le considerăm importante pentru dezvoltarea lor personală și profesională. Iar ei împărtășesc cu noi o mulțime de lucruri: de la note obținute la școală, premii și rezultate frumoase obținute în diferite competiții, la întâmplări din viața de liceu sau tot felul de activități extrașcolare, la care participă din pasiune”, a declarat Mihaela Petrovan, președinta Asociației BookLand.

Înscrieri până în 16 aprilie

Elevii pot fi propuși pentru bursă de către cadrele didactice. Procesul de selecție include evaluarea rezultatelor școlare – medii anuale, performanțe la diferite materii, participarea la concursuri sau olimpiade – dar și un interviu în fața juriului.

Pentru a finaliza înscrierea, candidații trebuie să trimită și un videoclip de maximum 10 minute în care să își prezinte motivația, planurile de viitor și parcursul educațional. Rezultatele ediției din acest an vor fi anunțate în cadrul Galei BookLand, programată în a doua jumătate a lunii mai, la Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” din București.

7 bursieri susținuți până acum

Programul a început în 2024, când primii trei elevi au primit burse în cadrul Galei BookLand organizate la Teatrul Național București. Interesul pentru program a crescut în 2025, când patru elevi au fost selectați din peste 200 de înscrieri și au primit burse în valoare totală de 140.000 de euro.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

În prezent, programul are șapte bursieri care beneficiază de sprijin financiar în anul școlar 2025–2026, iar valoarea totală a burselor și premiilor acordate până acum se ridică la 265.000 de euro.

 

Autor - Vlad IGNAT
11 martie 2026 la 14:41
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
• acum 9 ore
Un jucător de naţională şi-a deschis academie de baschet în Mărginimea Sibiului. A jucat trei sezoane şi jumătate la CSU Sibiu. S-a dat startul înscrierilor
Pivotul de 28 de ani Rareş Uţă este fondatorul proiectului Golden Hoops Basketball Academy, care aduce în Sălişte...
Actualitate
• 7 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 10 ore
Mircea Rednic vorbeşte pentru prima dată de implicarea la FC Inter, ”echipa adevărată a Sibiului”. ” E păcat de orașul ăsta frumos să nu reușească să promoveze anul acesta în Liga 2”
Renumitul antrenor Mircea Rednic a vorbit, în premieră, la GSP Live, despre implicarea sa la FC Inter. Fără...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 11 ore
Reforma administrativă: Rășinariul propune reunirea cu Râu Sadului. Primarul a trimis o scrisoare de intenție către Prefectură
Primarul comunei Rășinari, Bogdan Bucur, a propus reunirea administrativă a comunei cu Râu Sadului și a transmis o...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 13 ore
Aproape 500 de premii pentru elevii olimpici din Sibiu. Primăria a alocat peste 220.000 de lei
Elevii sibieni care au obținut rezultate la olimpiadele școlare în anul 2025–2026 au fost premiați joi, 12 noiembrie,...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 13 ore
Razie în județul Sibiu. Amenzi de aproape 13.000 de lei și peste 62 de metri cubi de lemn confiscați
Polițiștii sibieni au desfășurat o razie în județ, pentru prevenirea faptelor antisociale și creșterea siguranței publice și rutiere....
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 14 ore
Sibiu Jazz Competition 2026 revine în decembrie. Tinerii muzicieni se pot înscrie până pe 22 noiembrie
Sibiu Jazz Competition 2026 se desfășoară în perioada 4–6 decembrie, la Muzeul de Artă Contemporană din Sibiu. Concursul...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 14 ore
Sibiul se pregătește de Târgul de Crăciun. Ce măsuri au luat autoritățile pentru siguranța vizitatorilor
Târgul de Crăciun din Sibiu își deschide porțile vineri, 13 noiembrie, iar autoritățile au pregătit măsuri speciale pentru...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 14 ore
Festivalul Brave New Music revine la Sibiu. Cinci zile de concerte, jazz simfonic și evenimente dedicate inteligenței artificiale
Filarmonica de Stat Sibiu organizează, în perioada 16–20 noiembrie 2026, cea de-a VII-a ediție a Festivalului Brave New...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 15 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 13.11.2026 SELIMBAR, SELIMBAR,...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 15 ore
BOIȚA: Apel umanitar pentru reconstrucția casei distruse de incendiu
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 15 ore
Keith Stone revine la CSU Sibiu. ” Încă un pas pentru ca echipa să fie mai puternică”
Pivotul American revine la gruparea studenţească sibiană, pentru care a mai evoluat sezonul trecut. Ultima dată a evoluat...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 16 ore
Femeile vor putea avea alături o persoană aleasă în timpul nașterii. Legea inițiată de senatoarea de Sibiu, Ruxandra Cibu Deaconu, a fost promulgată
Președintele Nicușor Dan a promulgat miercuri, 11 noiembrie 2026, legea care garantează femeilor însărcinate dreptul de a fi...
Actualitate
• 4 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.