A fost atribuit un nou contract, de peste 40 de milioane de lei, pentru tronsonul 2 al autostrăzii Sibiu – Făgăraș

A fost atribuit un nou contract, de peste 40 de milioane de lei, pentru tronsonul 2 al autostrăzii Sibiu – Făgăraș

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a atribuit contractul pentru serviciile de supervizare a lucrărilor de proiectare și execuție pe tronsonul 2 al autostrăzii Sibiu – Făgăraș, segmentul Avrig/Mârșa – Arpașu de Jos. Segmentul vizat de acest contract are aproximativ 20 de kilometri și face parte din viitoarea autostradă A13 care urmează să lege zona Avrigului de DN1, în apropiere de Arpașu de Jos. Informația apare în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP), unde procedura de achiziție a fost finalizată recent.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Contractul a fost câștigat de compania Tecnic Consulting Engineering România SRL, parte a grupului RCI Holding și are o valoare de aproximativ 40,16 milioane de lei fără TVA. Noul contract vizează servicii de consultanță și supervizare pe întreaga durată a proiectului, de la etapa de proiectare, până la execuția lucrărilor și perioada de garanție, pe tronsonul cuprins între km 14+253 și km 34+175.

Autostrada Sibiu – Făgăraș, împărțită în patru tronsoane

Lucrările de proiectare și execuție pentru tronsonul Avrig – Arpașu de Jos au fost contractate separat, în cadrul unui proiect mai amplu ce vizează realizarea autostrăzii Sibiu – Făgăraș (A13). Autostrada este împărțită în patru tronsoane și are o lungime totală de aproximativ 68 de kilometri.

Serviciile de supervizare sunt parte integrantă a marilor proiecte de infrastructură rutieră și sunt asigurate, de regulă, de firme de consultanță specializate, care îndeplinesc rolul de „inginer al proiectului”. Acestea verifică execuția lucrărilor, aprobă situațiile de plată ale constructorului și urmăresc respectarea normelor tehnice și a graficului de execuție.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Poduri și viaducte pe traseul Avrig – Arpașu de Jos

Pe acest lot al autostrăzii vor fi realizate 25 de poduri și viaducte, cele mai mari fiind podul peste râul Avrig și DJ105F (aprox. 420 m) și viaductul peste Valea Dincota (aprox. 403 m). Constructorul efectiv al tronsonului este compania turcă Makyol, care are un contract de aproximativ 1,54 miliarde de lei fără TVA pentru proiectare și execuție.

Pentru județul Sibiu, această autostradă este considerată esențială, deoarece ar urma să preia o parte din traficul care se desfășoară în prezent pe DN1 sau Valea Oltului, către București. Totodată, proiectul este considerat unul strategic pentru infrastructura rutieră din centrul țării, deoarece va crea o legătură directă între autostrada A1, în zona Sibiului, și viitoarea autostradă care va continua spre Brașov și mai departe spre Moldova, prin coridorul Sibiu – Făgăraș – Bacău.

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Autor - Vlad IGNAT
05 martie 2026 la 19:07
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 40 minute
Sibiul caută soluții pentru copiii care se pierd între școală, familie și sistem
Un caz fictiv, folosit într-un exercițiu de lucru, a arătat cât de ușor se poate pierde un copil...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 45 minute
Aproape 700 de tineri au participat la Ziua Tinerilor din mediul rural, la Rășinari
Aproximativ 700 de tineri au participat la cea de-a XIII-a ediție a evenimentului „Ziua Tinerilor din mediul rural”,...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 51 minute
Recomandarea săptămânii | Gabriel Hasmațuchi: „Romanul adolescentului miop”
Poet, eseist și conferențiar universitar dr. la Facultatea de Științe Socio-Umane a Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, Gabriel...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 2 ore
Ce semne pot indica o problemă hormonală. Recomandările unui specialist de la Endocrinologie, SCJU Sibiu
Afecțiunile tiroidiene, tulburările metabolice, problemele hormonale și reproductive și bolile osoase se numără printre cele mai frecvente probleme...
Actualitate
• 4 min de citit
Constructorii și statul, față în față după PNRR. De la „miracolul” banilor salvați la nota de plată a industriei și miza unui plan de țară
Sectorul construcțiilor s-a așezat, la Sibiu, față în față cu autoritățile centrale și locale pentru a trage linie...
Actualitate
• 10 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 15 ore
SĂLIŞTE: Activităţi extraşcolare pentru elevi, finanţate din bugetul local al oraşului
Elevii din Sălişte au posibilitatea că din acest an şcolar să facă dansuri sportive şi populare gratuit. Trebuie...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 15 ore
GURA RÂULUI: Ziua Recoltei, prilej de sărbătoare pentru comunitatea locală
Primăria Gura Râului împreună cu partenerii săi organizează în 18 octombrie, la Pavilion, manifestarea „Ziua Recoltei”. „Eşti gospodar? Ai...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 16 ore
Dezinsecție împotriva căpușelor în Sibiu, pe 28 și 29 septembrie
Primăria Sibiu va efectua luni și marți, 28 și 29 septembrie, tratamente pentru combaterea căpușelor în mai multe...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 20 ore
Bărbat grav rănit după ce s-a răsturnat cu tractorul la ieșirea din Cristian
Un bărbat a fost grav rănit, duminică, după ce tractorul în care se afla s-a răsturnat la ieșirea...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 20 ore
VIDEO | Lucrările de consolidare a versanților de pe Valea Oltului au depășit 84%
Lucrările de stabilizare a versanților de pe DN 7, în zona Văii Oltului, continuă, iar stadiul fizic al...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 20 ore
Specialiștii sibieni au prezentat două lucrări științifice la Conferința Clujeană a Medicinei Legale
Șase reprezentanți ai Serviciului Județean de Medicină Legală Sibiu, din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu, au...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 20 ore
Final de septembrie destul de agreabil şi călduros. În weekend se va răci
În săptămâna ce începe, pentru județul Sibiu, prognoza meteo va fi următoarea: Luni, vremea va fi apropiată de...
Actualitate
• 2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.