Trei lumi ascunse din Mărginimea Sibiului. O poveste despre băieşi, prislopeni şi trăinei. Adică despre oameni, margini și identitate

În contextul mai larg al Uniunii Europene regăsim mici “insule” sociale, comunități aparent izolate, dar care reflectă teme majore ale Europei contemporane: relația dintre centru și periferie, dintre identitate și alteritate, dintre tradiție și modernitate, dintre incluziune și marginalizare. Europa de astăzi nu este doar o construcție politică sau economică, ci o țesătură de comunități care învață să trăiască împreună, să negocieze diferențe și să își recunoască diversitatea, în care ne regăsim și noi. 

La poalele Munților Cindrel, acolo unde pășunile se prelungesc în sate vechi și gospodării masive, Mărginimea Sibiului pare, la prima vedere, o lume închegată, puternică și unită, cu o identitate clară și recunoscută. Totuși, dincolo de această imagine compactă se ascunde o identitate discretă, alcătuită din povești mai puțin vizibile – poveștile unor oameni care au trăit mereu la margine, nu doar geografic, ci și social. Băieșii din Jina, prislopenii și trăineii sunt trei astfel de comunități, fiecare purtând în felul ei amprenta unei marginalități tăcute, dar profunde. 

Atelier neidentificat, pozitiv după clișeu pe sticlă, începutul secolului al XX-lea

Mărturii despre aceste comunități în Colecția Muzeului ASTRA, Sibiu 

O parte importantă a acestor povești discrete este surprinsă în fotografiile păstrate în Colecția Muzeului ASTRA, realizate de  rei dintre cei mai importanți fotografi ai Sibiului: Emil Fischer, Theodor Glatz și Carl Koller. Ei formează o filiație fotografică esențială care, de-a lungul unui secol, a documentat cu răbdare și finețe lumea orașului și a satelor din jur.  

Atelierul lui Theodor Glatz, deschis la mijlocul secolului XIX, a fost unul dintre primele centre fotografice din Transilvania, iar imaginile sale – continuate apoi de Carl Koller – au surprins portrete, peisaje și scene etnografice într-o epocă în care fotografia era încă o noutate. Koller a modernizat atelierul și a extins aria tematică, păstrând interesul pentru comunitățile rurale din Mărginime, pe care le-a fotografiat în portul lor autentic, în gospodării și la sărbători. 

Atelier Theodor Glatz, Carl Koller , format Carte de visite, pozitiv după clișeu pe sticlă, Sibiu, 1860-1866

Când Emil Fischer a preluat atelierul, la sfârșitul secolului al XIX  ea, tradiția vizuală creată de Glatz și Koller a continuat într-o formă și mai amplă. Format în școli și ateliere din București, Brașov și Germania, Fischer a devenit cronicarul vizual al Sibiului și al satelor mărginene, realizând mii de clișee pe sticlă care documentează portul, arhitectura și viața comunităților românești. O parte importantă a imaginilor realizate de cei trei fotografi se concentrează asupra satelor din Mărginimea Sibiului, surprinzând nu doar frumusețea portului și demnitatea oamenilor, ci și identitatea discretă a unor grupuri locale precum băieșii, prislopenii și trăineii, fiecare cu particularitățile lor de port, ocupații și tradiții. Prin aceste fotografii, păstrate astăzi în colecțiile muzeale sibiene, se conturează o memorie vizuală unitară și profundă, în care orașul și satele din jurul său se reflectă reciproc, iar diversitatea comunităților mărginene devine parte din patrimoniul cultural al întregii regiuni. 

Băieșii din Jina: comunitatea alterității economice și simbolice 

Băieșii au ajuns în Mărginime acum aproape 200 de ani, veniți din zona Băii de Aramă, unde lucrau în minele de cupru. În prima jumătate a secolului al XIX-lea au fost aduși ca forță de muncă și așezați la marginea Jinei, unde au format un grup distinct. Străini pentru jinari, nu au fost primiți în sat, așa că și-au ridicat case într-un cătun separat. Din cele cinci familii inițiale s-a format o comunitate numeroasă, astăzi de aproape 1.800 de oameni. 

 Atelier Theodor Glatz, Carl Koller , format Carte de visite, pozitiv după clișeu pe sticlă, Sibiu, 1860-1866

Lipsiți de pământ și de tradițiile pastorale ale mărginimii, băieșii au trăit mult timp din meșteșuguri simple și din lucrul cu ziua în gospodăriile jinarilor. Endogamia puternică a creat o comunitate unită, dar izolată, în care memoria celor cinci familii fondatoare a devenit un element identitar central. În ultimele decenii, prin migrație și acumulare economică, comunitatea a început să se apropie de satul mare, fără a-și pierde însă identitatea proprie. 

Prislopenii și autonomia comunitară 

Dacă băieșii trăiesc la marginea satului, prislopenii sunt stabiliţi… la marginea lumii. Prislopul este un cătun izolat, greu acceibil, probabil format în secolul al XVIII lea. Comunitatea s-a născut din nevoia de pășuni și autonomie pastorală, iar izolarea a generat o cultură autosuficientă, conservatoare, în care tradițiile s-au păstrat mai bine decât în zonele centrale ale Mărginimii. Lipsa unei școli stabile și accesul dificil la biserică au întărit rolul bătrânilor ca păstrători ai normelor morale și ai memoriei comunitare. 

Trăineii și statutul intermediar 

Trăineii sunt cea mai recentă dintre cele trei comunități marginale, apărând în documente în a doua jumătate a secolului al XIX lea. Ei reprezintă familii venite din alte zone ale țării, stabilite în satele mari ale Mărginimii, dar locuind la marginea acestora, pe terenuri mai sărace. Ocupațiile lor modeste și lipsa unei genealogii locale consolidate i-au plasat într-o zonă de tranziție între interior și exterior. Integrarea lor a fost lentă, realizată treptat prin căsătorii, acumulare de avere și asumarea normelor comunității. 

 Atelier Emil Fischer, format carte poștală, Sibiu, 1907

Marginalitatea ca element al identității 

 Privite împreună, aceste trei comunități arată că Mărginimea Sibiului nu este doar o lume a tradiției și a prosperității, ci și u a a contrastelor. Băieșii, prislopenii și trăineii ilustrează trei tipuri de marginalitate – economică, geografică și socială – care, deși diferite, împărtășesc aceeași logică a așezării la margine. În felul lor discret, aceste comunități au contribuit la identitatea complexă a regiunii, completând imaginea unei Mărginimi în care diversitatea, ierarhiile și adaptarea se împletesc într-o poveste care merită spusă. Despre existenţa celor trei comunităţi din Mărginimea Sibiului “vorbesc” inclusive imaginile rare puse la dispoziție de muzeograful dr. Alexandra Gruian,  Senior Curator Dezvoltare Conținuturi Multimedia în cadrul  Muzeului ASTRA.