Drumul copiilor la școală cu mașina îi costă pe părinții din Sibiu 1, 5 milioane de euro

Drumul copiilor la școală cu mașina îi costă pe părinții din Sibiu 1, 5 milioane de euro

📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la chioșcuri sau abonează-te! 📰

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Părinții din Sibiu cheltuiesc peste 1,5 milioane de euro pe an pe combustibil doar pentru a-și duce copiii la școală și înapoi, potrivit unui calcul realizat de Asociația Urban Bike Revolution, în cadrul proiectului „Străzi școlare”.

Inițiativa, care propune restricționarea temporară, timp de 45 de minute, a traficului auto în jurul unor unități de învățământ din municipiul Sibiu, a fost însă respinsă de patru ori în comisiile de specialitate ale Consiliului Local, deși este un model aplicat în numeroase orașe europene, precum Viena sau Paris.

Peste 10.000 de mașini duc zilnic copii la școală

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Fondatorul asociației, Andrei Rusu, spune că problema traficului generat de drumurile spre școală este mult mai mare decât pare și are un cost financiar semnificativ pentru familii. Datele folosite în analiza asociației provin dintr-un studiu local realizat în 2023, la care au participat aproximativ 3.500 de elevi din municipiu.

„În urma unui studiu destul de reprezentativ, la care au participat 3.500 de elevi, am aflat că 52% dintre elevii din municipiul Sibiu sunt transportați la și de la școală cu mașina. Raportat la numărul total de elevi din oraș, de aproximativ 23.500, rezultă că sunt peste 10.000 de mașini care transportă copii spre școală, zilnic”, a declarat Andrei Rusu.

Calculul a fost făcut pentru un an școlar de opt luni, luând în considerare un cost mediu minim pentru combustibil.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

„La un preț de opt lei litrul de combustibil, am estimat un cost zilnic de aproximativ 10 lei pentru transportul copilului la și de la școală. Unii vin din localitățile din jurul Sibiului, alții fac un mic ocol în drumul spre serviciu, așa că această medie este una realistă și nu include celelalte costuri asociate cu deținerea unei mașini”, a explicat el.

Astfel, potrivit calculelor asociației, suma totală cheltuită de părinții din Sibiu pe combustibilul necesar drumului către școală și înapoi ajunge la aproximativ 1,5 milioane de euro pe an.

Traficul auto spre școli, una dintre principalele cauze ale aglomerației

Potrivit studiului, mersul la serviciu și mersul la școală sunt principalele motive pentru care sibienii folosesc mașina personală.

„Atitudinea de a duce copilul cu mașina peste tot este un mix între lipsă de infrastructură pietonală, percepția de nesiguranță în trafic și mentalitatea colectivă. Generația actuală de părinți este cea mai privilegiată din istoria României, avem mașini și combustibil, iar dusul copilului la școală a devenit o formă de empatie și conectare cu copilul tău. Dar asta aduce și dezavantaje, inclusiv pentru dezvoltarea copiilor”, a mai spus Rusu.

Primăria nu are o evaluare a valorilor de trafic

Reprezentanții Urban Bike Revolution spun că au început această cercetare după ce au solicitat administrației municipale din Sibiu date oficiale despre nivelurile de trafic din oraș și au aflat că nu există. Astfel, pentru a obține informațiile necesare despre trafic, asociația a creat o metodologie de sondare a opiniei printre elevi. Concret, aceștia au distribuit, prin profesorii din școli, unele planșe pe care elevii puteau marca zilnic mijlocul de transport folosit, în drumul lor spre școală.

„În 2022 am întrebat Primăria care sunt valorile de trafic pe durata unui an întreg și ni s-a spus că nu există astfel de studii. De aici, cel puțin pentru noi, a apărut o întrebare firească: cum face Primăria din Sibiu politici publice de mobilitate urbană dacă nici măcar nu măsoară valorile de trafic? Fără date nu ai o imagine clară a fenomenului și nici a dimensiunii lui. Așa că am început noi, ca asociație, un proces amplu de colectare de date, inclusiv despre modul în care copiii ajung la școală. Ce am reușit este o imagine mai precisă decât are orice alt oraș din România. Când am avut datele, ni s-au părut foarte valoroase și revelatorii. Așa că am vrut să deschidem un dialog cu administrația și să găsim împreună soluții, dar am ajuns rapid la impresia că nu există interes pentru o astfel de dezbatere”, a afirmat acesta.

„Studiul nostru a mai relevat și faptul că mersul la serviciu și mersul la școală sunt principalele motive pentru care sibienii folosesc mașina personală. Iar cel mai dificil este schimbarea mentalității colective. Degeaba faci piste de biciclete dacă oamenii nu se simt în siguranță să le folosească”, a mai declarat fondatorul Urban Bike Revolution.

„Străzi școlare”, un pas mic, dar necesar

Pe baza acestor date, Urban Bike Revolution a propus municipalității proiectul „Străzi școlare”, inspirat din programe similare din Europa, care presupun restricționarea temporară –timp de 45 de minute – a traficului auto în jurul școlilor, la orele de intrare și ieșire a elevilor.

„Proiectul nu înseamnă interzicerea transportului auto. Este o intervenție minimală, pe o durată scurtă, în proximitatea școlii. Scopul final al acestui demers este dezvoltarea unor trasee sigure, în care un părinte să se simtă în siguranță să-și lase copilul să meargă pe jos, cu bicicleta sau cu trotineta către școală și înapoi. Acest proiect nu înseamnă interzicerea transportului auto”, a mai explicat Andrei Rusu.

Proiect respins de patru ori în comisiile Primăriei

Inițiativa „Străzi școlare” a fost propusă autorităților de către asociație în repetate rânduri, începând cu 2022, însă reprezentanții primăriei au respins proiectul, motivând că au nevoie de mai multe date. Mai mult, în singurul răspuns transmis de Primărie către inițiatorii proiectului, administrația concluziona că proiectul ar genera mai mult poluare în oraș, asta deși nu aveau niciun fel de date care să evidențieze asta. Anul trecut, în toamnă, asociația „Urban Bike Revolution” a depus proiectul din nou, pentru finanțare prin programul dedicat proiectelor comunității, însă nu a trecut de comisiile de specialitate.

„Începând cu 2022 am propus proiectul pentru finanțare dinpartea Primpriei din Sibiu, însă a fost respins de trei ori în comisia de circulație. Doar prima dată am primit un răspuns în scris, care, din punctul meu de vedere, este pur și simplu ridicol”, a spus Rusu.

Astfel, asociația lucrează în prezent la noi măsurători de trafic și de calitate a aerului, împreună cu studenți de la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, pentru a aduce date suplimentare în discuția despre mobilitatea urbană și despre impactul pe care îl are transportul zilnic al elevilor asupra traficului și asupra costurilor suportate de familii.

„Noi lucrăm acum cu o echipă de studenți de la Universitatea Lucian Blaga din Sibiu să dezvoltăm o serie de instrumente de măsurare a traficului și de măsurare a calității aerului. Așa vom avea mai multe date conculdente, pe care vrem să le punem pe masa decidenților, pentru că asta ne-au cerut, în interacțiunile noastre cu administrația. Deși ne-au arătat deja că nu știu ce să facă cu datele noastre, nu știu să le interpreteze și nici nu îi interesează să învețe. Eu mă întreb cine face politicile publie și cine e capabil din administrație să coreleze datele de bază și informațiile astfel încât să avem și noi, ca oraș, o direcție și o strategie de mobilitate urbană”.

Autor - Vlad IGNAT
03 martie 2026 la 06:42
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Comentarii 1

  1. nelu

    sa inchidem scoala mai bine.

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
acum 3 ore
Baia Populară Sibiu, închisă de Sfânta Maria. Când se reia programul
Baia Populară Sibiu va fi închisă sâmbătă, 15 august, cu ocazia sărbătorii Adormirii Maicii Domnului, cunoscută și ca...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 3 ore
A marcat în poarta ”călăreţilor roşii”, acum se pregăteşte să marcheze pentru aceştia. Ce transferuri mai face CSC Şelimbăr
Cu două zile înainte de meciul din etapa a II-a a Ligii 2, de pe teren propriu, cu...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 3 ore
MA-GIS-TRAL! David Popovici, un nou titlu de campion european şi nou record al competiţiei
David Popovici a câştigat, în urmă cu câteva minute, al treilea titlu european consecutiv în proba de 100...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 4 ore
Accident pe strada Vasile Aaron din Sibiu. Un motociclist de 19 ani a ajuns la spital
Un motociclist în vârstă de 19 ani a fost rănit într-un accident rutier produs miercuri, pe strada Vasile...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 4 ore
Polițiștii sibieni caută o tânără de 24 de ani, dispărută din Șura Mică
Polițiștii sibieni caută o tânără în vârstă de 24 de ani din Șura Mică, care a plecat voluntar...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Răzvan NEGRU Răzvan NEGRU
acum 5 ore
Cum și-au construit avrigenii „prin învăluire” prima biserică din cărămidă. Primarul, scos din pușcărie „din bunăvoința Înălțimii Sale”
Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean a publicat un nou episod din seria Oameni și locuri de poveste, dedicată...
Actualitate
5 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 5 ore
Marian Mărgărit preia echipa U17 a Academiei de Fotbal Alma Sibiu. Experienţă de peste 30 de ani
Marian Mărgărit se alătură Academiei de Fotbal Alma şi se va afla, în noul sezon, pe banca echipei...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 5 ore
CSC Şelimbăr câştigă la “masa verde” meciul cu FC Hermannstadt din Cupa României. “Călăreţii roşii” ar putea da peste o echipă din Superligă, în play-off
Meciul dintre CSC Şelimbăr şi FC Hermannstadt, din turul al treilea al Cupei României, care ar fi trebuit...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
acum 7 ore
„Petrecere la Han”, de Sfânta Maria, la Mediaș. Artiști îndrăgiți urcă pe scenă
Medieșenii sunt invitați, sâmbătă, 15 august, la „Petrecere la Han”, un spectacol folcloric organizat cu prilejul sărbătorii de...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 7 ore
Radu Vancu, despre ,,Zburătorii”: „De fiecare dată când ni se pare că ce facem e prea greu, să ne gândim la ei”
Scriitorul și profesorul universitar sibian Radu Vancu îi invită pe sibieni să participe, în această seară, la evenimentul...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 8 ore
Studenții ULBS au returnat sute de mii de ambalaje prin sistemul SGR
Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu anunță că, de la lansarea proiectului ECO Student și până la finalul lunii...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 8 ore
Pisicile pot fi vaccinate gratuit în Sibiu, în cadrul unei campanii Animal Life
Asociația Animal Life Sibiu organizează, în perioada 12–14 august, o campanie de vaccinare gratuită pentru pisici, destinată proprietarilor...
Actualitate
1 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.