Brateiu: Canalizare finalizată în proporție de 85%

Brateiu: Canalizare finalizată în proporție de 85%
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la chioșcuri sau abonează-te! 📰
Categoric, unul dintre proiecte majore ale administrației locale din comuna Brateiu pentru anul 2026 este încheierea lucrărilor de introducere a rețelei de alimentare cu apă și a celei de canalizare în localitatea Brateiu. Asigurarea serviciilor de apă și canal a fost unul dintre obiectivele primordiale, în ultimul deceniu, pentru autoritățile locale, conștiente că doar prin realizarea unor astfel de investiții va crește confortul și nivelul de trai al cetățenilor și, implicit, dezvoltarea socio-economică a comunei Brateiu. Așadar, în ultimii doi ani, mare parte din eforturile Primăriei și Consiliului Local Brateiu s-au axat în această direcție, atât în ceea ce privește atragerea surselor de finanțare guvernamentale, cât și în realizarea tuturor documentațiilor tehnice/autorizații și avize. Doar așa s-a putut lucra, în condițiile în care bugetul local al comunei nu dispune de asemenea venituri pentru a duce o astfel de investiție până la capăt. Proiectul intitulat ,,Alimentare cu apă și construcție sistem de canalizare ape uzate menajere în sat Brateiu,, a fost depus spre finanțare din fondurile Guvernului României, identificându-se astfel ca sursă financiară programul național de investiții în infrastructură în mediul rural – PNDL I. Valoarea proiectului este de 11,7 milioane de lei. În acest moment, întreaga investiție a atins un prag de realizare de 85 la sută, potrivit centralizării făcute de primărie la finele lui 2025. Potrivit listei de investiții a administrației locale, termenul de încheiere a lucrărilor este finalul acestui an, adică 31 decembrie 2026. În prezent, comuna sibiană din vecinătatea municipiului Mediaș numără în jur de 2.200 de locuitori.
În paralel, au fost modernizate 9 străzi în 2025       
Concomitent cu lucrările privind introducerea alimentării cu apă și a rețelei de canalizare în comună, autoritățile locale au reușit să finalizeze în 2025 un alt proiect major pentru infrastructura mare a comunei, în special cea rutieră. În vara anului trecut, Primăria Brateiu a terminat un program de investiții privind reabilitarea și modernizarea unui pachet important de străzi (în principal, asfaltare). Au fost vizate un număr de 9 străzi adiacente drumului național ce traversează comuna, Sibiu – Sighișoara. Proiectul, denumit ,,Modernizare infrastructură rutieră sat Brateiu (9 străzi),, a vizat, pe lângă lucrările de modernizare, marcaje rutiere și montarea de semne de circulație potrivit ultimelor standarde în domeniu. Fondurile identificate pentru realizarea investiției au provenit dintr-un alt mare program național de investiții și anume Anghel Saligny. Valoarea lucrărilor s-au ridicat la 10,5 milioane de lei.

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Autor - Cosmin PAL
25 februarie 2026 la 16:13
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 6 ore
Măgura ajunge la cinci meciuri consecutive fără înfrângere. Victorie la diferenţă de 10 goluri, la Giarmata
Echipa din Cisnădie a câştigat cu 38-28 în deplasarea din Banat. Măgura are patru victorii în ultimele cinci...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 7 ore
Accident pe șantierul autostrăzii Sibiu-Pitești, în zona Boița. Trei bărbați au ajuns la spital
Trei bărbați au ajuns la spital, miercuri seara, după ce autoturismul în care se aflau s-a răsturnat pe...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 8 ore
Amical de gală pentru ”călăreţii roşii” cu vicecampioana ”U” Cluj
Profitând de ”fereastra” pentru acţiunile echipelor naţionale luată de primele două eşaloane din România, echipa CSC Şelimbăr va...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Răzvan NEGRU Răzvan NEGRU
• acum 10 ore
Împărați, prinți și generali sub același acoperiș. Biserica în care „Ochiul lui Dumnezeu” este văzut ca simbol francmasonic: „Nimic mai fals!”
Au trecut 300 de ani de când a fost pusă piatra de temelie a Bisericii „Sfânta Treime” din...
Actualitate
• 5 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 11 ore
MARPOD: Analize medicale gratuite pentru adulți și copii
În data de 10 decembrie 2026, la Căminul Cultural Marpod, se vor efectua analize medicale gratuite, în baza...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 11 ore
COPȘA MICĂ: Autoritățile locale luptă împotriva deșeurilor aruncate în locuri neamenajate
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 11 ore
VIDEO | CNAIR a simulat un accident cu două vehicule în flăcări în tunelul Momaia de pe Autostrada Sibiu–Pitești
Un exercițiu complex de intervenție în situații de urgență a avut loc astăzi în tunelul Momaia, de pe...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 12 ore
VALEA VIILOR: Festivalul „Marțian Negrea” a adunat comunitatea laolaltă
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 6 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 12 ore
11 noiembrie, Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații | La Sibiu, zeci de participanți la misiuni în Afganistan, Irak, Africa sau Balcani fac parte din Clubul Veteranilor
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 15 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 13 ore
RÂU SADULUI: Conferinţă privind refacerea şi întreţinerea pajiştilor montane
Comuna Râu Sadului va găzdui a V-a întâlnire a Consiliului Consultativ Local privind reabilitarea pajiștilor ca soluție pentru...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 13 ore
„Obraznici” în catalog, copii cu ADHD în realitate. Ruxandra Cibu Deaconu pregătește o dezbatere despre diagnosticarea timpurie, la Sibiu
Senatoarea USR de Sibiu Ruxandra Cibu Deaconu și reprezentanții Asociației ADHD – Sprijin pentru Neurodiversitate pregătesc o dezbatere...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 13 ore
Zilele Sănătății Plămânilor la Sibiu. Spirometrii și conferințe cu părintele Necula și episcopul Macarie
Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu organizează, în perioada 17–19 noiembrie 2026, Zilele Sănătății Plămânilor, un eveniment dedicat prevenției bolilor...
Actualitate
• 3 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.