Nostalgii feroviare, de pe vremea când trenurile erau trenuri

Nostalgii feroviare, de pe vremea când trenurile erau trenuri

Trec deseori prin gară sau pe lângă ea şi de fiecare dată am un gust amar în gură şi în minte când văd ce s-a ales de locul acela. De gară în special şi de transportul pe calea ferată în general. Sau invers. Ştiu că iar se vor găsi unii care să o dea la fault că ce, lumea a evoluat, că acum maşinile şi rutierul e la putere, că trenurile nu mai contează că sunt nişte vechituri care pe deasupra mai merg şi prost. OK, aşa o fi evoluat treaba la noi, dar văd că „dincolo”, în ţări din acelea din seria „afară”, au evoluat şi trenurile. Adică sunt de mileniu 3, au confort, viteze de tu nu ai curajul nici măcar să te gândeşti la ele, pleacă la timp, ajung la timp, nu te lasă baltă în mijlocul decorului, nu le ia foc locomotiva aşa, de şmecheră. Adică transportul pe calea ferată din ne-România nu constă din trenuri care merg cu viteze de secolul XIX, nu sunt „interRegio” cu două sau trei vagoane, pe care, dacă le vezi cum întră în gară, te apucă plânsul. În acele ţări nu sunt nostalgii feroviare decât la cei pasionaţi sau la turişti amatori de chestii „retro”. În niciun caz pe tema lui „înainte era mai bine”.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Pentru că nu ai încotro, asta e, în materie de cale ferată, înainte era mai bine. O dată pentru că exista un singur C.F.R., aşa cum a existat de la înfiinţarea lui, când s-o fi înfiinţat, că n-am chef să caut. Acum sunt mai multe C.F.R.-uri şi gândiţi-vă la doar un aspect, cu cât a crescut cantitatea de şefi şi directori şi de salarii babane pe metru pătrat în zonă. Răspuns: cu câte CFR-uri sunt. Apoi, pentru că avea o infrastructură cât de cât funcţională. Nu existau gări sau halte abandonate şi vandalizate, care să arate ca ruinele unei cetăţi din secolul al XII-lea. Exista trafic feroviar de pasageri şi de marfă, ceea ce mai descongestiona din şosele, plus că era mai economic, ba chiar, vorba „verzilor”, verde asta pentru că multe linii erau electrificate. Exista întreţinere, mişcare, revizie, reparaţie, existau oameni şi reputaţie. C.F.R.ul era cunoscut ca „a doua Armată”. Bun, trenurile mai întârziau, dar nu în halul acela de să nu ştii când mai ajungi, nu ca oră, ci ca zi. Gările erau un organism viu: călători, comercianţi, aflaţi în treabă, persoanele care au condus şi erau rugate să coboare din vagoane, ceferişti de orice categorie de la „ciocănari” la şeful gării cel cu chipiul roşu, comunicare „de serviciu” prin megafoanele „alo blocu’ „. Erau trenuri de navetişti, personale, accelerate şi rapide. De călători şi de marfă. Locomotive mari şi mici, cu abur, diesel hidraulice, diesei-electrice sau electrice, „motoare” sau „gogoşari” de manevră. O vânzoleală care nu se oprea deloc, fie zi, fie noapte. Mirosuri de tof felul, de cărbuni, de păcură, de traverse, metal şi de vagon. Toate diametral opuse faţă de senzaţia aceea de loc al nimănui din ţinutul uitat de timp pe care ţi-l dau acum gările (mai puţin Gara de Nord), haltele şi punctele de oprire.

Mai e şi nostalgia transportului propriu-zis. Vagoanele compartimentate, cu şase sau opt locuri, fumători-nefumători, mese retractabile, posibilitatea de a deschide geamul, un fel de „climă” caldă care venea de la vagonul de încălzire pe care o puteai opri, statul pe hol cu geamul deschis, vagonul restaurant, vagonul bar. Acum? Majoritatea sunt vagoane-saivan, la comun, locuri lipsite de confort şi înghesuite de zici că e autocar, nema geamuri deschise, no smoking deşi nimeni nu-ţi poate spune câte trenuri au luat foc pentru că fuma lumea în ele, climă care îţi bate fix în cap şi e super ca 7-9 ore să fii obligat să o suporţi.

La acestea se adaugă tarifele care cresc fără a oferi nimic ca lumea în plus, întârzieri cu orele, curse rare, legături care nu bat, o infrastructură în general de marele plâns în ciuda laudelor de sine la nivel oficial şi o stare de abandon, pentru că toţi vor autostrăzi şi carosabile ca la noi, nu îmbunătăţirea căilor ferate ca la ei.

Ei vezi, de aceea am nostalgii feroviare. După trenurile erau trenuri.

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ
18 februarie 2026 la 21:24
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Comentarii 3

  1. Costel Munteanu

    Tatăl meu a fost ceferist!
    De la înființare, CFR a avut un regim militar: am o fotografie cu tatăl meu în uniformă cu epoleți

  2. Matei Gelu Vasile

    Da, am rezolvat cu tot ce ai scris. Ne-am transformat social, am devenit .mai individualiști, mai izolații, mai egoiști, ne place sa călătorim singuri cu propriile mașini, care sunt oarecum și infr-o oarecare măsură reflecția personalității la români. Din păcate ne-am snobit. PS: Cu cascheta roșie este impiegatul de mișcare iar șeful de gară era tot la costum impecabil dar cascheta erai bleumarin.

  3. Ike

    Nu „mai putin Gara de Nord”, mai sunt si altele, pe caile ferate electrificate. La Brasov, Ploiesti, Timisoara, Arad, chiar si Medias, plus orase mari mai indepartate din Moldova si Muntenia, Constanta, e agitatie mare in gari.
    Sa speram ca vor pune bine la punct si caile ferate neelectrificate, la nivelul din Franta sau Italia.

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 8 ore
Mii de oameni au ieșit în centrul Sibiului la debutul FITS 2026. Cosmos în Piața Mare, spectacol cu drone, iar copiii l-au căutat pe Maki prin oraș
Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu a debutat vineri într-o atmosferă care a readus centrul orașului la...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 12 ore
Dorinel Munteanu ia cu el la Reşiţa un sibian. A fost format de Interstar
Un atacant de 19 ani va semna, la începutul săptămânii viitoare, cu ACSM Reşiţa, noua echipă a lui...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Cosmin Pal Cosmin Pal
acum 14 ore
RĂŞINARI: Se apropie Sibiu Fringe Festival
Sibiu Fringe Festival se află la a 21-a ediție, iar tema propusă în acest an este #suflet rebel....
Actualitate
2 min de citit
Autor - Cosmin Pal Cosmin Pal
acum 14 ore
SĂLIŞTE: FITS ajunge în Parcul „Nicolae Henţiu”
Două duminici la rând, Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu este prezent și la Săliște, informează Primăria...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 14 ore
VIDEO | Intersecția dintre DN1 și drumul spre Mârșa va fi transformată în sens giratoriu. Lucrările au început la Avrig
Șoferii care circulă prin zona Avrig vor avea, în câteva luni, o intersecție reconfigurată la intrarea pe DN1...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 15 ore
Program prelungit la Palatul Brukenthal pe durata FITS. Vizitatorii pot vedea și expoziția lui Ștefan Câlția
Palatul Brukenthal din Sibiu va avea un program special de vizitare pe durata Festivalului Internațional de Teatru de...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 16 ore
Scandal cu pumni într-un magazin din Sibiu. Un sibian, plasat sub control judiciar
Un sibian în vârstă de 35 de ani a fost reținut de polițiști și ulterior plasat sub control...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 16 ore
Șofer fără permis și beat, la volanul unei mașini neînmatriculate, reținut de polițiștii din Laslea
Un bărbat în vârstă de 29 de ani, din Florești, a fost reținut de polițiști după ce a...
Actualitate
2 min de citit
Autor - ADVERTORIAL ADVERTORIAL
acum 16 ore
(P) Raluca Turcan: „România pare să semene tot mai mult cu un stat capturat”
Deputata PNL de Sibiu, Raluca Turcan, susține că evenimentele politice din ultimele zile ridică semne de întrebare cu...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 17 ore
Diferența dintre trotinetă și mașină este mai mare decât că ambele au roți
Scrisesem mai demult - dar nu prea demult - despre o petiție care cere interzicerea folosirii trotinetelor electrice...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 17 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 23.06.2026 SIBIU, Strada...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 17 ore
630.000 de lei pentru intervenții urgente la Biserica Azilului
Consiliul Județean Sibiu face un nou pas pentru salvarea unuia dintre monumentele istorice importante ale orașului. În ședința...
Actualitate
1 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.