Mediaș: În această lună vor începe lucrările de reabilitare și modernizare a trei străzi din cartierul Vitrometan

Mediaș: În această lună vor începe lucrările de reabilitare și modernizare a trei străzi din cartierul Vitrometan

În cadrul întâlnirilor pe care primarul municipiului Mediaș, Gheorghe Roman, le-a avut zilele trecute cu locuitorii cartierului Vitrometan, s-a adus la cunoștință intenția ca, până la sfârșitul acestei luni, să fie demarate lucrările de modernizare a străzilor Arieș, Libertății și Câmpeni, parte a programului de modernizare a zonei.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

„Pentru mine este foarte clar că programul de modernizare a rețelelor de apă și de canalizare pe care l-am derulat (și care a fost extrem de important) a afectat serios sistemul rutier pe cele aproximativ 130 de străzi din oraș pe care s-a intervenit, motiv pentru care, consider că prioritatea orașului o reprezintă refacerea carosabilului (a drumurilor), a trotuarelor și a zonelor verzi.

M-am bucurat să constat că, în marea lor majoritate,  oamenii au încredere că și aceste lucrări se vor realiza. Este știut faptul că, anul trecut, pe un val de neîncredere la început, am finalizat lucrările pe străzile Lupeni și Rovinari, străzi vecine cu străzile Arieș, Libertății și Câmpeni.

Le mulțumesc tuturor celor prezenți, atât pentru modul în care m-au primit,  cât și pentru sugestiile și recomandările pe care mi le-au făcut”, a transmis, în urma întâlnirilor cu cetățenii, primarul Mediașului.

Tot cu acest prilej, edilul a promis cetățenilor că va acorda o atenție deosebită extinderii, pe etape, a programului de întreținere a drumurilor din tot orașul, până când circulația se va desfășura așa cum își doresc cu toții.

Foto: Facebook.com/Gheorghe Roman

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Autor - Dan FRÂNCU
16 februarie 2026 la 11:39
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Comentarii 1

  1. Ion

    Si centura ocolitoare a orasului cînd de 10 ani o asteptam

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 oră
Vineri, 13… CSU Sibiu pierde la mare luptă în faţa uneia dintre echipele fruntaşe ale Ligii Naţionale
Baschetbaliştii sibieni au cedat, în această seară, la două posesii diferenţă, în Sala “Transilvania”, meciul cu CSO Voluntari....
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 3 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 16.11.2026 SIBIU, Cale...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - ADVERTORIAL ADVERTORIAL
• acum 4 ore
ADVERTORIAL PSD: Proiectul minier din Rășinari dezbătut cu Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului.
Ieri, am fost la Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, unde am abordat subiectul proiectului minier privind exploatarea...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 4 ore
Festivalul „Ioan Macrea” s-a încheiat la Sibiu. Opt ansambluri au adus pe scenă tradițiile din întreaga țară
Festivalul Național de Folclor „Ioan Macrea” și-a încheiat cea de-a XXVIII-a ediție, desfășurată la Sibiu în 11 și...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 4 ore
20 de calculatoare au ajuns la copiii aflați în grija DGASPC Sibiu
Copiii care beneficiază de măsuri de protecție specială în serviciile DGASPC Sibiu au primit 20 de calculatoare complete,...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 4 ore
SADU: Festivalul Armoniei – „Culorile Toamnei”, duminică
Duminică, în comuna Sadu, va avea loc a III-a ediţie a Festivalul Armoniei – „Culorile Toamnei”. „Toamna ne...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 5 ore
Zece zile de teatru, dans și ateliere la Sibiu. A început cea de-a XI-a ediție DATfest
Sibiul găzduiește, în perioada 13–22 noiembrie, cea de-a XI-a ediție DATfest, festivalul studenților Departamentului de Artă Teatrală din...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 5 ore
LASLEA: Alimentarea cu gaze naturale va fi oprită marți în localitatea Laslea
Locuitorii din Laslea nu vor avea gaze naturale marți, 17 noiembrie, între orele 8:00 și 15:30. Delgaz Grid...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 5 ore
VIDEO | Efectele incendiului de la Rășinari. două case și patru anexe gospodărești au ars pe o suprafață de 400 de metri pătrați
În urma unui incendiu izbucnit vineri, 13 noiembrie, în Rășinari, au fost afectate trei gospodării și au fost...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 6 ore
Medic ATI de la Spitalul Județean Sibiu, la un program internațional dedicat siguranței mamelor, în Belgia
Șef de lucrări dr. Bogdan Vintilă, medic ATI la Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu și cadru didactic...
Actualitate
• 2 min de citit
• acum 6 ore
“Călăreţii roşii” câştigă amicalul cu vicecampioana “U” Cluj, în deplasare. “Dublă” Bucuroiu
Echipa din Şelimbăr s-a impus cu 3-1 în meciul de verificare susţinut, în această după-amiază, cu Universitatea Cluj....
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 9 ore
Johann Strauss Ensemble și Russell McGregor urcă pe scena Centrului Cultural „Ion Besoiu”, în decembrie
Muzica vieneză și eleganța marilor valsuri revin în România, odată cu Johann Strauss Ensemble și carismaticul dirijor Russell...
Actualitate
• 3 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.