Anii Drumeției: Două trasee dedicate femeilor, organizate în weekendul 7–8 martie prin Poienile Câmpșorului

Anii Drumeției: Două trasee dedicate femeilor, organizate în weekendul 7–8 martie prin Poienile Câmpșorului

Programul „Anii Drumeției” propune la începutul lunii martie două drumeții dedicate exclusiv femeilor, organizate în Munții Lotrului, pe trasee din zona Poienilor Câmpșorului și Dealului cu Pini, cu plecare din apropierea Sibiului.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Prima drumeție este programată sâmbătă, 7 martie 2026, iar cea de-a doua duminică, 8 martie 2026, ambele având punct de întâlnire la ora 9:00, în parcarea Kaufland Șelimbăr, de unde participanții vor pleca spre localitatea Sadu.

Trasee și nivel de dificultate

Potrivit Nicoletei Ocneriu, ghidul turistic care organizează cele două evenimente, drumeția din 7 martie este descrisă ca fiind una ușoară, cu o diferență de nivel de aproximativ 300 de metri și o distanță de circa 8–10 kilometri, durata efectivă fiind estimată la 3–3,5 ore.

În schimb, traseul din 8 martie are un nivel mediu de dificultate, cu aproximativ 600 de metri diferență de nivel și o distanță de 14–15 kilometri, drumeția fiind estimată să dureze între 5 și 6 ore.

Ambele ture vor parcurge poteci din Munții Lotrului, din zona Sadu – Tălmăcel, prin Poienile Câmpșorului și Dealul cu Pini, oferind priveliști spre Munții Cindrel, Lotrului și Făgăraș.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Organizare și costuri

Participarea costă 80 de lei de persoană pentru fiecare drumeție, iar ghid va fi Nicoleta Ocneriu. Participantele vor avea posibilitatea de a opta, la final, pentru o masă contra cost, cu preparate precum grătar, friptură sau păstrăv, însoțite de desert și băuturi.

Organizatorii precizează că traseele pot fi adaptate în funcție de condițiile meteo și de nivelul grupului, iar participarea se face cu echipament adecvat pentru drumeție.

Evenimente dedicate timpului petrecut în natură

Cele două activități fac parte din programul „Anii Drumeției”, inițiat și finanțat de Consiliul Județean Sibiu, care are ca scop promovarea activităților în aer liber și a ecoturismului în județ.

Autor - Vlad IGNAT
14 februarie 2026 la 14:10
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 8 ore
Debut în forță pentru ACS Champions în Campionatul Național U15: trei victorii pentru echipa A
Prima echipă U15 a ACS Champions a început în forţă noul sezon în Campionatul Naţional, câştigând toate cele...
Actualitate
• 6 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 14 ore
95 de calculatoare recondiționate vor ajunge la școli și organizații sociale din Sibiu
Opt organizații din județul Sibiu vor primi 95 de calculatoare recondiționate, în cadrul primului apel din ediția 2026...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 14 ore
Junii Sibiului duc cântecul, jocul și portul românesc în Japonia
Membrii Ansamblului Folcloric Profesionist „Cindrelul–Junii Sibiului” reprezintă România, în această săptămână, în Japonia, în cadrul proiectului cultural „De...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 14 ore
Creative Buzz organizează un târg de Crăciun în Piața Aurarilor din Sibiu
Creative Buzz organizează în 5 și 6 decembrie 2026 o nouă ediție a evenimentului dedicat creatorilor locali, de...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 15 ore
Cum a fost la „Pedalează și vizitează”. Daniela Cîmpean: „Proiectul continuă”
Prima ediție a evenimentului „Pedalează și vizitează – Bike Tour cu Munții Făgăraș împrejur” a adus, sâmbătă, la...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 15 ore
Lucrări la iluminatul public în Mediaș: restricții temporare de circulație și parcare pe mai multe străzi
Primăria Municipiului Mediaș anunță lucrări de întreținere și modernizare a rețelei de iluminat public, desfășurate în perioada 12–16...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 15 ore
Tânăr de 23 de ani din Laslea, reținut după ce și-ar fi agresat sora și tatăl
Un tânăr în vârstă de 23 de ani, din localitatea Laslea, a fost reținut pentru 24 de ore,...
Actualitate
• 1 min de citit
• acum 16 ore
Neluţu Luca revine la conducerea ”călăreţilor roşii” după rezilierea contractului lui Eugen Beza
Directorul sportiv Neluţu Luca va asigura interimatul la conducerea tehnică a echipei CSC Şelimbăr după ce oficialii clubului...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 16 ore
De la Ulm la Sibiu: „Octombrie Roz” a adus prevenția mai aproape de femeile din comunitățile rurale
O întâlnire dedicată prevenirii și depistării precoce a cancerului de sân a reunit, duminică, la Sibiu, femei din...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 16 ore
Nouă mari universități cer, de la Sibiu, rezolvarea crizei politice și formarea unui guvern
Peste 100 de reprezentanți ai nouă universități din România s-au întâlnit, între 8 și 10 octombrie, la Universitatea...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 16 ore
Animal Life Sibiu cere ajutorul comunității: peste 200 de câini și 70 de pisici sunt în grija asociației
Asociația Animal Life Sibiu face un apel urgent către comunitate, după ce numărul animalelor aflate în îngrijire și...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Mihai POPA Mihai POPA
• acum 17 ore
BRADU: Producătorii tradiționali din Țara Oltului, întâlnirea de toamnă cu publicul
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.