GAL Țara Oltului este partener într-un proiect european ce-și propune să promoveze produsele locale și meseriile agricole

GAL Țara Oltului este partener într-un proiect european ce-și propune să promoveze produsele locale și meseriile agricole

Agricultorii și alți actori economici din zona Țării Oltului au posibilitatea de a participa la Proiectul European „Produits Locaux et Métiers de la Terre” („Produse locale și meseriile pământului”) – PLMT, ale cărui activități sunt în curs de organizare.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Proiectul este coordonat de Association La Belle du Lié din Ploeuc – L`Hermitage (Bretania, Franța), iar parteneri sunt Sdruzhenie Mestna Iniciativna Grupa (Botevgrad, Bulgaria) și Asociația Grupul de Acțiune Locală Țara Oltului (județele Sibiu – Vâlcea, România).

Până aproape de finalul anului 2027, participanții din cele trei țări implicate în acest proiect vor desfășura activități diverse, care au ca scop identificarea modalităților de sprijinire a producătorilor agricoli în procesul de promovare a profesiei lor, asigurarea condițiilor pentru ca aceștia să dobândească noi competențe și educarea publicului larg cu privire la provocările legate de statutul de producător.

Proiectul PLMT are două obiective principale. Primul dintre acestea este de a oferi producătorilor agricoli instrumentele necesare pentru a-și promova profesia și produsul, atât la nivel local, cât și în întreaga Europă. Astfel, producătorii vor beneficia de instruire, ce-i va ajuta să-și prezinte și promoveze profesia publicului larg. Prin intermediul activităților, participanții vor deprinde abilități de comunicare în limba engleză, ce le vor întări sentimentul de identitate europeană și îi vor sprijini în realizarea dimensiunii europene a profesiei lor.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Al doilea obiectiv este reintegrarea producătorilor în viața locală. Dificultățile de integrare și comunicare dintre producători și publicul larg au fost deosebit de evidente în ultimii ani, marcați de crize economice ce au afectat fermierii de pe întreg continentul. Prin promovarea profesiilor agricole, partenerii vor încerca să pună capăt izolării și stigmatizării producătorilor în viața locală. În cele din urmă, această reconectare dintre producători și locuitori va permite tuturor să înțeleagă mai bine provocările cu care se confruntă producătorii și va asigura acestora posibilități de implicare în viața locală și europeană, prin participarea democratică și civică.

În cei doi ani, în cadrul proiectului se vor desfășura trei mobilități (câte una în fiecare țară). Participanții vor avea ocazia de a vizita exploatații agricole, de a întâlni agricultori specializați pe diverse activități, vor afla informații utile referitoare la modul de organizare, legislație, promovare a produselor locale, vor împărtăși exemple de bună practică etc. Prima mobilitate se va desfășura în Bulgaria, în a doua jumătate a lunii aprilie din acest an.

De asemenea, inițiativa prevede organizarea unor cursuri de limba engleză, activități ce vor permite participanților să comunice mai ușor, dar care constituie un beneficiu și pentru viitor.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Cursul de marketing și promovare reprezintă, de asemenea, una dintre activitățile incluse în proiect, acest domeniu fiind deosebit de important în contextul valorizării muncii și produselor agricole.

Proiectul mai prevede realizarea unui reportaj video care să cuprindă prezentarea unor situații concrete (interviuri cu agricultori, opinii, reacții din partea reprezentanților publicului larg etc) din fiecare țară participantă, precum și a unei broșuri, ce va cuprinde descrierea în detaliu a tuturor activităților derulate în cadrul proiectului.

Proiectul a fost elaborat de Association La Belle du Lié din Ploeuc – L`Hermitage și este finanțat cu suma totală de 60.000 euro, prin Agenția Erasmus+ Franța.

Asociația Grupul de Acțiune Locală Țara Oltului acoperă zona de sud a județului Sibiu (comunele Arpașu de Jos, Cârța, Cârțișoara, Porumbacu de Jos, Racovița, Turnu Roșu și Boița, orașul Avrig) și o parte a nordului județului Vâlcea (comunele Câineni, Titești și Boișoara).

Autor - Dan FRÂNCU
11 februarie 2026 la 16:05
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 16 minute
ACS Champions păstrează trofeul la Sibiu. “Panterele” câştigă “Champions Trophy U15 by Bistroteca Baum” după finala cu Rapid
Sala “Transilvania” şi Sala Polivalentă din Şura Mică au găzduit, în zilele de 26 și 27 septembrie, meciurile...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Adrian POPESCU Adrian POPESCU
• acum 1 oră
Deputatul Ovidiu Ganț, întâlniri strategice la Consiliul Director FDGR de la Sibiu
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 ore
Fetele de la Interstar, a treia victorie consecutivă în campionat. Sibiencele au maximum de puncte
Echipa feminină de fotbal a Interstarului a câştigat cu 5-1 meciul disputat duminică, 27 septembre, în etapa a...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - b.o.n. b.o.n.
• acum 3 ore
Campionatul Național de XCM și-a desemnat campionii, la Păltiniș: A căzut cortina şi peste sezonul al XV-lea al Triadei MTB
Munții Cindrel au fost scena celei mai importante competiții de ciclism montan din această toamnă. Triada MTB Păltiniș...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 4 ore
Noua față a Facultății de Științe din Sibiu. Sorin Radu: „O parte din taxele studenților se regăsesc aici”
Clădirea-monument de pe strada Dr. Ion Rațiu are trei săli de curs, trei săli de seminar, 11 laboratoare,...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 4 ore
Căminul de Teologie, modernizat de Mitropolia Ardealului, intră în administrarea ULBS
Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu își extinde și modernizează infrastructura de cazare pentru studenți. Una dintre noutățile noului...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 4 ore
Întreuperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 01.10.2026 CARTISOARA, Strada...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 5 ore
11 ofertanți pentru licitația de 243 de milioane de lei pentru noua unitate militară de lângă Aeroportul Sibiu
Unsprezece ofertanți s-au înscris la licitația organizată de Ministerul Apărării Naționale, prin Unitatea Militară 02444 Sibiu, pentru realizarea...
Actualitate
• 5 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 7 ore
Abonamente Tursib pentru studenți. Cât costă și ce documente sunt necesare
Studenții din Sibiu pot beneficia de abonamente Tursib pentru transportul public, valabile timp de 30 de zile. Abonamentul...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 8 ore
RĂŞINARI: Referendum local pentru Proiectul MPI Magnesium
Având în vedere interesul manifestat de locuitorii comunei Rășinari cu privire la proiectul MPI Magnesium – Valea Dobra,...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - ADVERTORIAL ADVERTORIAL
• acum 8 ore
La Cornățel, depozitul de lemne prinde din nou viață cu sprijinul tmax Sibiu
“Am ales să susținem Ambulanța pentru Monumente pentru că noi credem în protecție și siguranță pe termen lung....
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 9 ore
„Jungla” de Ada Milea deschide programul lunii octombrie la Teatrul Gong. 64 de evenimente pentru copii și adolescenți
Teatrul pentru Copii și Tineret „Gong” Sibiu pregătește un program bogat în luna octombrie. Nu mai puțin de...
Actualitate
• 2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.