Despre tupeul în trafic ca generator de ură între provinciile istorice

Nu ştiu (de fapt ştiu, dar nu am loc să explic aici), cum se face că, de fiecare dată când se află, se vede, se constată, se fotografiază-filmează câte o fiţă de asta din trafic, parcare aiurea, tupeu, nerespectarea diverselor semne şi semnificaţii (am avut un curs la facultă pe tema asta, dar era altceva) imediat te uiţi să vezi de unde e cel care a comis-o. Dacă e băştinaş ca şi tine, strângi din dinţi, găseşti scuze, o dai pe whataboutisme, în fine, aperi onoarea blazonului localităţii natale sau pe care o consideri natale pentru că satul din care ai venit e cam irelevant. Dacă persoana, proprietarul maşinii proprietate este din altă parte, e, vorba aia de pe la noi, „de acolo”. Evident că e normal că ăla sa comită chestii pentru că e de la ăia, de dincolo de, necivilizat, ghiolban, sudist, mitíc, de la Zalău (asta pentru clujeni), moldovean invadator (pentru timişoreni şi bănăţeni în general), bucureştean (pentru constănţeni) constănţean (pentru bucureşteni şi mangalioţi). Adică înţelegeţi, noi suntem purii purilor (era să scriu puriilor, m-am oprit la timp), răul şi decăderea vin totdeauna de la străini.

Evident că unele constatări sunt cât se poate de justificate pentru că, înţelegi, asta e. Un BMW care urlă manele şi are număr de peste Carpaţi, este exact ceea ce este. Numai că şi un BMW de Sibiu poate fi exact la fel. Vara, motoarele care pârţâie spre Troiţă (un punct foarte interesant de întâlnire, nu am mai văzut nicăieri un loc unde să stai în picioare lângă maşină şi să tot stai, aşteptând şi/sau pe cineva ceva) sunt din ambele categorii. ATV-urile care fac aroganţe pe Mihai Viteazul şi Dumbrăvii sunt ale localnicilor, că nu a trecut „migrantul” munţii cu el.

La fel, într-o zi, un autobuz (nu mai ştiu care, 1 sau 12) nu mai putea intra în staţie pe Mihai Viteazu pentru că un ditamai SUV-ul se „avariase” ca de obicei, fix unde avea proprietarul treabă. Maşina avea număr de Bucureşti. Numai că obiceiul de a staţiona în staţii (scuze repetiţia, însă asta e în teren, se staţionează în staţii), este unul universal la Sibiu. Nu ţine de frontierele regiunilor „bune” sau a celor „rele”. Ţine de respect sau lipsa lui, de bun simţ sau lipsa lui, de tupeu, de „uite bă cine sunt eu că mi se rupe de voi sărakilor”, de „dacă fac alţii de ce să nu fac?”.

La fel ca atrunci când tu şoferul atomic, ocupi trotuarul că ai tu probleme pe acolo. Sau doar aşa, că nu ai chef să îţi bagi maşina în curte. Sau când blochezi traficul ca să-ţi iei tu copiii de la şcoala „unde consider”. Sau al simplei aflări în treabă în trafic, doar aşa, ca să mă dau eu cu maşina, cu sau fără treabă. Mai contează de unde eşti? Nu că eşti tot aia.

Da, sunt caracteristici diferite şi comportamente diferite între diversele regiuni ale ţării. Mai e şi instinctul acela de haită, de trib, rămas din vremea dacilor sau de mai dinainte, care spune că tot ce e străin e malefic şi duşman (şi strâcă Sâghiiu’). La noi pe sate, dacă o fată se mărita cu un fecior din alt sat, era deja cu tinicheaua prinsă de coadă: „a fost aşa de prăpădită de nu şi-a găsit un fecior de la noi”. Tot la noi pe sate încă se mai organizează bătăi pe la evenimente rural-mondene între localnici şi „invadatorii” care vin să le joace fetele (aşa, nevinovat sau tocmai ca să genereze un conflict). În România europeană este o tradiţie a urii inter-urbane. Bucureşti-Constanţa, Galaţi-Brăila, Timişoara- Arad/toţi, Cluj-Zalău/toţi, Sibiu-tot ce e dincolo de munţi, şi lista poate continua. Ardelenii nu-i suportă pe olteni care nu-i suportă pe moldoveni care nu-i suportă pe munteni şi olteni.

Aşa că e normal ca să vânezi plăcuţe de înmatriculare în trafic, deşi nu e normal asta. Pentru că, să vă spun un secret pe care vi l-am mai spus, dar nu aveţi chef de el: bunul simţ ca şi ghiolbăneala nu ţin seama de frontiere geografice sau politice.