Diferenţa dintre „e fain” şi e original. Faza pe centrul istoric

Diferenţa dintre „e fain” şi e original. Faza pe centrul istoric

Există o problemă de estetică la românul nostru. În majoritatea cazurilor, gusturile lui au rămas undeva în satul natal, chiar dacă el este, de o vreme sau de generaţii, ditamai cetăţeanul urban. De exemplu: o casă, tot din satul lui natal că veni vorba, e veche, frumoasă, casă din aceea de se încadrează perfect în peisaj. După ce omul nostru a văzut, ba prin concedii, ba pe la lucru „pe dincolo”, cum sunt casele oamenilor cu bani, atunci când se întoarce, deja strâmbă din nas. Casa părintească („nu se vinde”, vorba cântecului la care plâng toţi cei care au devenit jupâni tocmai vânzând case şi terenuri părinteşti) nu mai e pe gustul lui. „E veche”.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Deci o pune jos, legal sau nu, şi îşi trage o multietajată din asta de să moară duşmanii de oftică, toată numai colţuri şi arcade de zici că a fost proiectată noaptea când s-a luat curentul, care zgârie peisajul. Plus pavaj din biscuiţi de vara poţi coace pizza acolo, o poartă monumentală din fier forjat armată cu plexiglas „ca să nu vadă ăia ce-i înăuntru”. Şi aşa te aplaudă lumea din jur e mare gospodar, că uite ce casă mare şi (implicit) faină ţi-ai tras şi te invidiază cei care au mansardat mai puţini metri pătraţi din acoperiş decât tine.

Ce-i drept, nu-i mare bai dacă faci asta în satul tău. Sau în cartierul tău fost mărginaş şi rău famat, acum zonă de mare fiţă. Dar dacă încerci asta în zone sensibile, ca de exemplu centru istoric, devine o problemă. Că „fain”-ul ăla din concepţiile tale nu se combină cu frumosul vechiului de acolo. De aia nu ai voie, prin lege, să îţi faci de cap prin centru. De aia îi înjuri pe cei de la cultură că nu îţi aprobă fanteziile după care îţi remodelezi casa care, sincer, nu au construit-o strămoşii tăi ci ai altora. De aia laşi casa aia veche şi istorică şi chiar monument istoric să cadă singură. Din răzbunare că nu poţi face ce vrei şi cu speranţa că dacă va cădea de tot, vei putea să faci ce vrei. Ceva fain, nu dărăpănătura aia câte mai e şi veche.

Sau te poţi adapta. Pui mâna cumva pe o casă veche din centrul istoric. Şi zici că să o renovezi aşa, să fie pe gustul tău. Ai autorizaţii, ai aprobări, şi te apuci de lucru. O iei cam pe lângă proiectul aprobat, că lasă că ştii tu mai bine. Profiţi de faptul că ai curte interioară şi mai bagi o construcţie acolo, că se fac bani faini din închiriat camere. Chiorăşti „ochii Sibiului” că dă-i în mă-sa sunt şi ei vechi şi până la urmă ce-i aia „ochii Sibiului”. Mai dai jos nişte hornuri că acum ai centrală pe condens. Mai schimbi ceva la poartă, la faţadă, mai plachezi cu piatră falsă sau originală, faci un brâu de plăci de granit, şi gata. Ai ceva unicat pe strada ta. Bun, atentează la peisajul urbanistic, la romantismul locului, la misterul medieval pe care-l caută unii turişti ne-români, dar nu-i aşa, e faină. O spune multă lume: că ce domnule uite ce bine arată, chiar nu mai ştii ce vechitură era înainte aici? Chestia e că o arăta bine, dar în conformitate cu gusturile alea rurale cu care a rămas lumea ori direct, ori prin moştenire.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

La cât de bine arată, te trezeşti pe cap cu tot felul de controale şi procese verbale şi mai ales cu prietenii tăi de la Cultură. Şi se ajunge la o revoltă din asta că uite cum e în România, nu poate omul să investească în ceva ca lumea şi să construiască la meserie, că i se bagă beţe în roate. Da, ce nu e fain ce a făcut? Unde-i problema? E clar, invidia e mare, oftica e gigantică, le e ciudă că ei nu au sau că nu au fost în stare să fie mari ctitori şi gospodari de excepţie.

Numai că în zonele vechi ale oraşelor, Sibiu sau altele, diferenţa dintre „e fain” şi e original e cam enormă. Pentru că de apreciat (chiar şi de către lege) este originalul, cu cât mai vechi cu atât mai bine, nu inovaţiile după gusturile tale cam ciudate dpdv al patrimoniului.

Dedic acest editorial tuturor caselor şi curţilor mutilate prin renovare şi reabilitare.

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ
25 ianuarie 2026 la 11:26
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Comentarii 1

  1. @@@

    Lasa, dle, comentariile la liber!

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 5 minute
Daniela Cîmpean, mesaj de Ziua Mondială a Educației: „Avem nevoie de școli moderne, tehnologie și digitalizare”
Președinta Consiliului Județean Sibiu, Daniela Cîmpean, a transmis, cu ocazia Zilei Mondiale a Educației, un mesaj dedicat copiilor...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 6 minute
A1 Sibiu–Boița se închide până în 19 decembrie. Traficul va fi deviat pe DN1 și DN7
Circulația rutieră pe Autostrada A1 va fi închisă, în perioada 5 octombrie–19 decembrie 2026, pe sectorul cuprins între...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 19 minute
„Nabucco”, „Il trovatore” și „Rigoletto”, pe scenele Sibiu Opera Festival
Sibiu Opera Festival 2026 continuă, în această săptămână, cu spectacole de operă, concerte educative, o conferință dedicată artei...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 37 minute
POIANA SIBIULUI: Lucrări de curățare în Pădurea Ghilghiu, un loc drag poienarilor
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 54 minute
AVRIG: Proprietarii de fose septice, în atenția autorităților. Riscă amenzi de până la 10.000 de lei
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 1 oră
ȘURA MARE: Ajutor pentru încălzirea locuinței și supliment pentru energie – sezonul rece 2026–2027
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 2 ore
Două volume de Radu Vancu, lansate în Statele Unite. Poetul sibian, invitat la universități americane
Scriitorul sibian Radu Vancu a participat, în ultima perioadă, la o serie de evenimente literare în Statele Unite,...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 2 ore
Ziua Jandarmeriei Montane, marcată în 5 octombrie. Jandarmii sibieni, prezenți pe trasee și în zone greu accesibile
Ziua Jandarmeriei Montane este marcată anual în 5 octombrie, ocazie de a evidenția activitatea jandarmilor care acționează în...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 3 ore
Poiana Sibiului: A murit fostul primar Ilie Dăncilă
Fostul primar al comunei Poiana Sibiului, Ilie Dăncilă, a încetat din viață. Ilie Dăncilă a condus comuna Poiana...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 5 ore
Bursa Locurilor de Muncă, revine la Sibiu, vineri
Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Sibiu organizează vineri, 9 octombrie 2026, o nouă ediție a...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 5 ore
Sound Explorers aduce muzica clasică mai aproape de copiii din județul Sibiu
Muzica clasică se transformă într-o aventură interactivă pentru copiii din județul Sibiu. În perioada 6–13 octombrie 2026, proiectul...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Răzvan NEGRU Răzvan NEGRU
• acum 6 ore
Pavilionul C8 de la „Psihiatrie”, aproape de final. Investiție de 9,84 milioane de lei
Lucrările de reabilitare și eficientizare energetică a Pavilionului C8 – Policlinică din cadrul Spitalului de Psihiatrie Sibiu au...
Actualitate
• 1 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.